Cum a murit Alexandru Odobescu

in Lecturi la lumina ceaiului

Istoria literaturii române consemnează cazul atîtor scriitori care au ales să-şi ia singuri viaţa, în loc să-şi aştepte obştescul sfîrşit, aşa cum ar fi fost creştineşte. Printre ei se regăsesc următorii: Dan Coridaleu (1916-1998), prozator avangardist din generaţia lui Gellu Naum; Bebs (Margareta) Delavrancea (1888-1937), a doua dintre cele 4 fiice ale lui Barbu Delavrancea, profesoară de filozofie. Mică de statură şi cu părul creţ, semăna izbitor cu tatăl ei. Fără ea nu se ţineau şedinţele Cenaclului „Sburătorul”. „Ce zici, Bebs?”, o întreba Eugen Lovinescu, după ce vreun invitat îşi citea producţia literară. Umbla cu o geantă uriaşă pe umăr. Întrebată fiind ce are în ea, aceasta răspundea invariabil: „Numai versuri geniale!”. La moartea ei, într-un gest teatral, Eugen Lovinescu i-a aruncat în cavou volumul său „Istoria literaturii române”, în care îi consacrase cîteva rînduri. Au urmat: Dumitru Drăghicescu (1875-1945), părintele sociologiei româneşti. Cea mai importantă operă a sa este „Din psihologia poporului român”; Gherasim Luca (1913-1994), poet avangardist. S-a aruncat în Sena; Veronica Micle (1850-1889), poetă. A luat arsenic, neconsolată de moartea lui Mihai Eminescu; Anişoara Odeanu (1912-1972). S-a sinucis a doua zi după înmormîntarea soţului său; Alexandru Odobescu (1834-1895), un scriitor erudit (operele lui de referinţă sînt „Tezaurul de la Pietroasa” şi „Pseudokynegetikos”) sau, cum l-a numit George Călinescu, un „anticar”; Ion Stratan (1955-2005), poet şi prozator, reprezentant de seamă al curentului postmodernist. Cînd s-a sinucis, a folosit un cuţit de bucătărie; Urmuz (1883-1923). George Călinescu spunea: „Prin Urmuz, Suprarealismul român este anterior celui francez şi independent”. În sfîrşit, Ilarie Voronca (1903-1946), poet şi prozator modernist, care a sfîrşit la Paris. Motivele sinuciderii lui Alexandru Odobescu au rămas neelucidate. Se pare că în ultima parte a vieţii sale se adunaseră mai multe decepţii, care l-au determinat să facă un asemenea gest. În primul rînd, încurcăturile financiare îi alungaseră liniştea. Ca să scape de unele datorii, a fost obligat să vîndă moşia soţiei, de la Dragomireşti, Giurgiu, ceea ce pentru onoarea şi poziţia lui socială era greu de acceptat. Apoi, moartea mamei sale i-a produs o traumă sufletească, accentuată şi de prelungitele crize de reumatism, greu de suportat la vîrsta lui (60 de ani). Însă, în opinia multor istorici literari, cel mai mult l-a afectat pasiunea pentru Hortensia Racoviţă, o frumoasă şi distinsă profesoară de geografie, mai tînără decît Alexandru Odobescu cu 30 de ani. Fiindu-i respinse avansurile, dar mai ales cererea în căsătorie, Odobescu a considerat că doar o doză letală de morfină îi poate satisface orgoliul rănit. Hortensia Racoviţă (născută în 1864) era nepoata baronului moldovean Keminger de Lippa. În 1885, s-a căsătorit cu Alexandru Davila, de care a divorţat după 3 ani (se pare că dramaturgul era pederast). În 1890, devenea doamna Racoviţă, dar, la numai 2 ani după căsătorie, a rămas văduvă. În acei ani, Hortensia Racoviţă l-a cunoscut pe Alexandru Odobescu. Soţia acestuia, Alexandra (Saşa) Odobescu, văzînd pasiunea fierbinte a soţului său pentru Hortensia, i-a propus divorţul şi i-a dat libertatea să o ceară în căsătorie pe frumoasa profesoară. Dar înţelegerea a căzut, iar în noaptea de 10 noiembrie 1895, scriitorul a înghiţit morfină. I.L. Caragiale a fost cel care, într-un articol publicat în „Gazeta poporului” din noiembrie 1895, a făcut public aranjamentul. Însă, deloc afectată de funestul gest al admiratorului ei, ingrata Hortensia s-a măritat, la puţină vreme, cu profesorul de geografie Buzoianu. Întreaga societate a fost scandalizată de această decizie îngrozitoare. De aceea, ca să mai liniştească puţin lucrurile, Petru Poni, ministrul Instrucţiunii Publice la acea vreme, a detaşat-o la un liceu din Botoşani. Femeia fatală, care strivise pasiunea atîtor bărbaţi şi îi devorase unul cîte unul, a murit în 1953, după ce a mai rămăs o dată văduvă. Posteritatea a comparat-o pe Hortensia Keminger-Davila-Racoviţă-Buzoianu cu o altă malefică, Natalia Negru, care ar fi provocat moartea poeţilor Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel, soţii ei succesivi. („Mizerabilo, i-ai omorît pe toţi oamenii mari ai ţării!”, i-ar fi strigat lumea la înmormîntarea lui Dimitrie Anghel).

Hortensia Racoviţă a lăsat un jurnal intim, dar lipsit de interes documentar şi fără valoare literară. Momentul Odobescu din existenţa ei a fost explicat în cîteva fraze. Deşi a trăit în preajma a 2 mari scriitori – Alexandru Davila şi Alexandru Odobescu -, această femeie mediocră n-a fost în stare să le intuiască valoarea, care i-ar fi putut marca existenţa, cum a făcut nemţoaica Mite Kremnitz, onorată că stîrnise pasiunea lui Titu Maiorescu, Mihai Eminescu şi regelui Carol I. În schimb, Alexandra Odobescu, fiica generalului Pavel Kiseleff, concepută cu o boieroaică valahă, l-a înţeles, în egală măsură, pe omul şi artistul Alexandru Odobescu.

Sfîrşit

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI