Cum arată România privită „de sus“

in Editorial

Motto: „Măi Costică, măi Costică,/ Vinu-i bun, ocaua-i mică,/ Şi-amîndoi ne-am îmbătat,/ Eu pi muchie, tu pi lat”.

(Păstorel Teordoreanu)

Mult dorita democraţie s-a transformat într-o veritabilă sedimentare. Cei de sus… şi restul. Şi asta nu pentru că respectivii „de sus” ar fi acolo prin merite sau calităţi constructive – ci prin faptul că, abili, cinici, poate şi consecvenţi, au ajuns. Ei fac politica lor, întru menţinere propriului statu quo, iar restul e faţadă, butaforie. Bunăoară, Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea. Ce de atacuri, ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, Sus-Kövesi versus Jos-Kövesi, statul paralel pro şi contra… Din ce în ce mai mult reiese că asta e pentru public, iar realitatea e cu totul alta.

Klaus Iohannis a fost săptămîna trecută la Bruxelles, unde a surprins pe toată lumea prin răspunsul la o întrebare despre scrisoarea trimisă de Viorica Dăncilă Comisiei Europene – prin care se cer explicaţii despre „listele negre”. O scrisoare excelentă, de altfel. Un jurnalist l-a întrebat pe Iohannis: „Domnule Preşedinte, Premierul Viorica Dăncilă a transmis Preşedintelui Comisiei Europene o scrisoare în care solicita lămuriri cu privire la un document din 2012 pe cauze penale şi invoca nişte imixtiuni în Justiţie şi în separaţia puterilor în stat.

Aţi discutat cu domnul Preşedinte Juncker despre acest lucru? V-aţi consultat cu Premierul înainte de a transmite această scrisoare?”

Şi, ce să vezi, Iohannis nu sare cu „penalii”, cu „minciuni”, cu chestii obişnuite pentru noi, şi formulează un răspuns… cu totul altfel. „Acasă nu ne-am consultat, dar am văzut acea scrisoare şi nu conţine elementele pe care le-aţi menţionat. Este o scrisoare prin care se cer clarificări, nu se face nici o acuzaţie acolo. Şi, din acest punct de vedere, scrisoarea nu este greşită. (…) L-am rugat (pe Juncker) să dea în lucru la o echipă care se apleacă cu toată seriozitatea şi în toată profunzimea asupra chestiunii şi să ne lămurească. Personal, nu cred că este vorba de o imixtiune în actul de justiţie, dar nu vreau să dau eu răspunsul în locul Comisiei. I-am rugat, de asemenea, să trateze chestiunea exhaustiv şi să vină cu nişte răspunsuri pertinente pentru întregul demers, fiindcă, pînă la urmă, de aici rezultă o creştere a credibilităţii MCV la noi acasă sau o scădere a încrederii în acest mechanism“. Sublinierile ne aparţin.

Reiese că Iohannis nu preia mesajul lansat de zona #REZIST sau a portavocilor tradiţional anti-PSD, ci poziţia lui este de recunoaştere a necesităţii lămuririi unor chestiuni. Foarte frumos, nu-i aşa? În fond, demersul lui Dăncilă era de susţinut, este vorba, pînă la urmă, de o imixtiune a Comisiei Europene în treburile Justiţiei române.

Ca o paranteză, deunăzi, preferatul lui Klaus Iohannis, ziaristul macovist „domnu Pantazi”, definea demersul Vioricăi Dăncilă cam aşa: „scrisoarea ineptă pentru Jean-Claude Juncker, îngrijorătoare prin mesajul anti-european inabil ascuns printre rînduri, fumigenele, fake-news-urile cu «liste negre» aruncate deliberat de coaliţia PSD-ALDE”. În schimb, pentru preşedintele Iohannis „este o scrisoare prin care se cer clarificări, nu se face nici o acuzaţie acolo”. Care să fie motivul acestei totale deosebiri de atitudine?

Iohannis s-a lămurit demult asupra a două aspecte – coaliţia în frunte cu PSD este mult prea puternică pentru ca preşedintele, cu tot „sistemul” său, să mai aibă timp să-l mai doboare pînă la alegeri. În acelaşi timp, Iohannis s-a convins că nu se poate baza pe o construcţie rezultată din actuala opoziţie, care să-l sprijine decisiv în 2019, pentru orice mare plan ar avea – fie intern, fie extern. De partea cealaltă, PSD – sau PSDragnea, cum se mai spune – nu dă semnale că ar putea (nici măcar că ar dori) să prezinte un candidat care să aibă şanse în faţa lui Iohannis. Iar varianta Tăriceanu pare să fie la fel de departe de acceptare – la fel ca în 2014, PSD vrea un candidat „propriu”… asta de parcă ar mai fi condus acum de pesedişti veritabili! Pe scurt, principalii jucători s-au lămurit că PSD este un partid prea puternic pentru Iohannis, iar Iohannis, un adversar prea puternic pentru Liviu Dragnea. O analogie cu situaţia de pe plan mondial ne arată că superputerile, SUA şi Rusia, nu se înfruntă direct, ci doar formal. De fapt, asistăm, prin atitudinea lui Iohannis la Bruxelles, la devoalarea unei nedeclarate susţineri reciproce Dragnea – Iohannis în probleme majore.

Concret, efectul cel mai probabil al „scrisorii”, coroborat cu solicitarea de „lămuriri exhaustive”, este încetarea mai rapidă a MCV. Or, ridicarea MCV ar fi un atu mare pentru PSD… dar şi pentru Iohannis, care ar scăpa şi de pîrghiile de presiune ale talibanilor gen Macovei & Co, reducînd totodată şi şansele unor contracandidaţi radicali, gen Laura Kövesi. De fapt, ridicarea MCV s-ar putea traduce prin „mai încet cu justiţia paraditoare” şi cu talibanismul haştag. Ajuns în cea mai înaltă poziţie, primarul care punea mîna pe case a devenit un politician cu obiective măreţe – fie un nou mandat, fie o importantă funcţie europeană. Pragmatic şi abil, Iohannis ştie că are nevoie de sprijin intern, cel extern fiind asigurat de Germania şi alţii. Din România, însă, singurul sprijin care contează poate veni numai de la PSD, restul sînt buni de scandal în stradă, la televizor sau chiar în Parlament – dar la alegeri sînt… nimic. Iohannis mizează pe ceva solid, nu pe gogomănii. Într-o eventuală bătălie pentru Europa, sprijinul (discret) al progresist-socialiştilor ar fi nepreţuit, alături de lobby-ul popular german. Pe plan intern, absenţa unui contracandidat puternic de la PSD rezolvă problema noului mandat.

Ce avantaj ar avea PSD din combinaţia cu Iohannis? Greşit – corect este… ce avantaj ar avea Liviu Dragnea? Primo – căderea MCV ar însemna posibilitatea unei introduceri a unor reglementări care să-i uşureze lui Dragnea situaţia judiciară. Secundo, Dragnea nu pare dispus să trimită un campion în bătălia prezidenţială, cel puţin nu acum; deci, un al doilea mandat Iohannis ar putea fi un răgaz necesar, ar putea oferi şi prilej de stopare a unor ambiţii (justificate, de altfel) din propriul partid. În fine, un al doilea mandat al lui Iohannis va fi probabil mult mai calm, acesta neavînd acelaşi gen de personalitate ca Băsescu; Iohannis va căuta sprijin pentru un viitor internaţional, nu va dori scandal pe plan intern. Din aceste considerente, cred că nimeni nu-şi doreşte mai mult decît Liviu Dragnea un al doilea mandat Klaus Iohannis. De aceea, cred că martie 2018, momentul Iohannis de la Bruxelles, este o dovadă clară că Dragnea şi Iohannis vor merge într-un tandem relativ discret – iar formula „primarul de Grivco” trebuie schimbată în „candidatul exhaustiv de la Bruxelles” – valabilă şi pentru Bucureşti – şi pentru preşedinţia Europei.

Concluzia – la vîrf s-au instalat două personaje extrem de asemănătoare, plecate de jos, ajunse sus prin lovirea pe la spate a celor care i-au ridicat, dornice de înavuţire, cinice, arogante şi făţarnice. Politicieni veritabili, se poate spune – acum avem cu adevărat la vîrf politicieni europeni şi capitalişti veritabili – acum vedem ce înseamnă asta!

Ca un P.S. – mai încape şi interesul naţional pe lîngă ei? Din vorbe, da! Ca un al doilea post scriptum – recent, şeful Institutului Wiesel de la Bucureşti a cerut scoaterea din emisiunea omagială de timbre „Făuritori ai Marii Uniri” a patriarhului Miron Cristea şi a lui Alexandru Vaida Voievod. Adică a Marii Uniri spirituale – şi a Marii Uniri formale, oficializate prin acte europene. Asta reprezintă cei doi eroi ai Naţiunii, prin activitatea lor, prin împlinirile lor. A luat poziţie tranşantă marele artist şi patriot Florin Zamfirescu: „Trăiască alianţa dintre poporul român şi torţionarii săi grijulii!”, a scris Zamfirescu. Iar Iohannis şi Dragnea au zis… nimic! Despre asta e vorba – ei au treaba lor, nu au nevoie de problemele altora, nici măcar ale Naţiunii sau istoriei, pe care le privesc de acolo, de sus – uitînd un adevăr atît de plastic expus de Thomas Mann – „Ce-i sus ajunge curînd jos, iar ce-i jos sus, dacă în asemenea situaţie se mai poate în genere vorbi de sus şi jos”.

DRAGOŞ DUMITRIU

 

 

Putin, proştii şi ardelenii

COMENTARII DE LA CITITORI