Cum au murit oamenii celebri… (101)

in Lecturi la lumina ceaiului

* * *
SEURAT
(Georges Pierre)
Pictor francez
Data morţii: 29 martie 1891 (la 30 de ani)
Cauza: meningită sau gripă
Locul: Bulevardul Magenta, Paris (Franţa)
Înhumat: Cimitirul Pere-Lachaise, Paris
Întorcîndu-se, împreună cu pictorul Paul Signac, de la Salonul Independenţilor, unde expusese ultima sa pînză, Circul, pe Seurat îl prinse o răceală, pentru că făcuse drumul pe imperiala omnibuzului „Piaţa Alma – Gara de Nord“. A căzut la pat în casa părinţilor săi, de pe bulevardul Magenta, şi acesta a fost începutul sfîrşitului. În delirul său reveneau două obsesii: că nu-i reuşise calul artistei de circ, şi,dacă va mai avea timp să-şi termine tabloul pînă la deschiderea Salonului. Pradă acestor scrupule profesionale, Seurat s-a stins la 29 martie, după ce şi-a contaminat fiul, care va muri la 14 aprilie, şi tatăl, care va deceda la 24 mai. Şi, ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns, Madeleine Knoblock, tovarăşa sa de viaţă, care aştepta cel de-al doilea copil, a pierdut sarcina.
• Ce e înspăimîntător cînd ne moare fiinţa iubită nu e moartea în sine, ci felul cum ne consolăm.
Henri de Montherlant (1896-1972)
* * *
SÉVIGNÉ
(Marie de Rabutin-Chantal, marchiza de)
Scriitoare franceză, autoare de scrisori
Data morţii: 17 aprilie 1696 (la 70 de ani)
Cauza: variolă
Locul: Castelul Grignan, Drome (Franţa)
Înhumată: Biserica din Grignan
De cîteva luni bune, doamna de Sévigne era grav bolnavă, şi cei apropiaţi se temeau pentru viaţa ei. Ajunsese la epuizare îngrijindu-şi fiica, Françoise de Gringan, pe care o adora, şi nu se putea împăca nicicum cu gîndul de-a o vedea dispărînd înaintea sa. „Dacă inima mi-ar fi de cristal – îi scrisese fiicei ei, cînd se îmbolnăvise ultima oară – ai putea vedea cu cîtă reală ardoare doresc ca Providenţa să nu strice rînduiala firii, care a făcut să-ţi fiu mamă şi să vin pe lume cu mult înaintea ta; aşa cer rosturile şi raţiunea, draga mea, ca eu să plec prima“. Organismul fiindu-i deja slăbit de oboseală şi teamă, variola – sau gripa – nu a avut mult de luptat cu cei 70 de ani ai doamnei de Sevigne: dragostea de mamă a răpus-o. A avut un sfîrşit pe măsura iubirii pentru fiica sa, care s-a restabilit, şi a mai trăit încă nouă ani, adică pînă în 1705. În 1793, mormîntul doamnei de Sevigne – ca şi altele care se găseau în Biserica din Grignan – a fost deschis de Municipalitate, care avea nevoie de plumbul sicrielor. Localnicii aflaţi de faţă au luat bucăţi din rochia albastră de broccatello cu care fusese îngropată marchiza, iar primarul a ordonat să i se taie craniul în două, ca să trimită jumătatea superioară la Paris, spre a fi studiată de ştiinţă. I-a mai prelevă şi un dinte, pe care l-a montat într-un inel, oferindu-1, apoi, unei rubedenii. Cît despre notarul din Grignan, şi-a însuşit şi el o bucăţică dintr-o coastă, de doar 4 centimetri, căreia puse să i se facă o ramă… După care, osemintele răvăşite au fost îngropate.
(va urma)
Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI