Cum au murit oamenii celebri… (102)

in Lecturi la lumina ceaiului

* * *
SHELLEY
(Percy Bysshe)
Poet englez
Data morţii: 8 iulie 1822 (la 30 de ani)
Cauza: înecat
Locul: Golful La Spezzia (Italia)
Înhumat: Cimitirul protestant din Roma (Italia)
Fără îndoială că Shelley ar fi murit de tuberculoză, dacă în ziua de 8 iulie nu s-ar fi îmbarcat la Livorno, cu destinaţia Lerici, împreună cu prietenul sau Edward Williams şi cu tînărul mus Charles Vivian. Acesta din urmă, pe lîngă faptul că era lipsit de experienţă ca marinar, nu cunoştea încă prea bine mica ambarcaţiune, pe care Shelley o cumpărase de curînd şi pe care o rebotezase Ariel, ca în Furtuna lui Shakespeare… Abia ieşit din port, vasul a fost surprins de furtună. Prudent ar fi fost să se întoarcă la Livorno, dar poetul subestimă pericolul. Văzîndu-i în dificultate, un vapor îi acostă şi căpitanul se oferi să-i ia la bord. Un glas strident – fără îndoială, al lui Shelley – le strigă autoritar: „Nu!“ „Dacă nu veniţi pe vasul nostru, pentru numele lui Dumnezeu, măcar coborîţi pînzele, altfel sînteţi pierduţi!“, li se strigă cu o portavoce. S-a putut vedea cum Williams se căznea să coboare pînzele, dar Shelley îl apucă de braţ, cuprins parcă de furie. Nu mult după aceea, un vas de pescuit a observat cum Ariel se scufunda, la ora 4 p.m., cam la zece mile vest de Viareggio. La zece zile după furtună, cele trei cadavre, desfigurate de peşti, eşuau pe plaja de la Viareggio. Mary Shelley ar fi dorit ca soţul ei să fie înmormîntat la Roma, lîngă fiul lor, dar reglementările sanitare interziceau transportarea unui cadavru adus de apele mării. Atunci, s-a hotărît ca trupul lui Shelley, care fusese îngropat, deocamdată, în nisip, să fie incinerat pe plajă. Autorităţile toscane au trimis în grabă o trupă de soldaţi, care au dezgropat cadavrul atît de descompus, încît membrele i s-au desprins. L-au pus pe un rug de pini, pe care Byron a aruncat, ca în Antichitate, tămîie, sare şi vin. După trei ore, se mistuise totul, mai puţin inima, „de o mărime neobişnuită“. Aventurierul şi scriitorul Edward John Trelawny a scos cu mîna lui din jar această relicvă şi a conservat-o în spirt. Iar craniul poetului, despicat de tîrnăcopul unui soldat, se deschise „şi creierul fierse încă mult timp în el, ca într-un ceaun“… Cenuşa, pusă într-o urnă din lemn de stejar, a fost înhumată la Cimitirul protestant din Roma.

* * *
SHERIDAN
(Richard Brinsley Butler)
Autor dramatic englez
Data morţii: 7 iulie 1816 (la 65 de ani)
Cauza: congestie cerebrală
Locul: Londra (Marea Britanie)
Înhumat: Abaţia Westminster, Londra
Sheridan era atît de necumpătat la rom, rachiu şi absint, încît, într-o zi, Byron i-a spus, în glumă: „Sheridan! Dacă o s-o ţii tot aşa cu alcoolul, o să-ţi ardă şi flanela pe tine!“ Lipsa de măsură a pricinuit, într-adevăr, moartea acestuia, care secătuia, deopotrivă, clondire şi buzunare. Amicii săi, care, cu o seară mai devreme, nu i-ar fi dat împrumut nici zece guinee, i-au făcut funeralii regeşti, la care a asistat toată lumea bună a Londrei. Cînd să se pună coşciugul în dric, povesteşte Alexandre Dumas, „un domn îmbrăcat în negru a venit în faţă, şi a cerut să i se facă favoarea deosebită de a i se îngădui să mai vadă o dată chipul nefericitului său prieten. Mai întîi n-a fost luat în seamă, dar insistenţa rugăminţilor lui, emoţia din glas, hohotele de plîns, au sfîrşit prin a îndupleca. Capacul a fost scos, şi cînd trupul lui Sheridan a apărut la vedere, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată: solicitantul scosese din buzunar un mandat de arestare şi a înhăţat cadavrul. „Datoria – care se ridica la 12. 500 de franci – a fost achitată pe loc de lorzii Canning şi Sydmouth, care asistau la ceremonie, iar cadavrul a fost «eliberat»“.

* * *
SIEYES
(Emannuel Joseph, zis abatele)
Om politic francez
Data morţii: 20 iunie 1836 (la 88 de ani)
Cauza: boală neprecizată
Locul: Strada Faubourg Saint-Honore, nr.119, Paris (Franţa)
Înhumat: Cimitirul Pere-Lachaise, Paris
În ultimii ani ai îndelungatei sale existenţe, Sieyes dăduse în mintea copiilor şi, nu de puţine ori,bătea cîmpii. Cum a fost, de pildă, cînd i-a dat dispoziţie valetului său: „Dacă vine domnul Robespierre, spune-i că nu sînt aici“. Oare tot la Robespierre se gîndea cînd a poruncit, cu cîteva minute înainte de a se sfîrşi: „Luaţi-1 din preajma mea pe acest infam?!”.
Ziarul La Quotidienne i-a consacrat un necrolog în care se putea citi: „Ideile lui Sieyes erau deja în coşciug cînd abatele li s-a alăturat” .

* * *
Cînd e vorba de un muritor, trebuie aşteptat pînă în ultima lui zi pentru a spune că a fost fericit – Sofocle (495-405 î. Chr.)

(va urma)
Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI