Cum au murit oamenii celebri… (105)

in Așa vă place istoria

* * *
Legături mult prea fragile
„Vreau – scria ducele de Saint-Simon (1675-1755) în testamentul său – ca, oriunde va fi să mor, trupul meu să fie adus şi înhumat în cavoul Bisericii parohiale din Ferté (Vidame), alături de cel al preaiubitei mele soţii, iar sicriele noastre să fie atît de strîns lipite unul de altul cu inele, cîrlige şi lanţuri de fier, încît să nu poată fi despărţite fără a le distruge pe amîndouă“.
Dar, cu toate inelele, cîrligele şi lanţurile, ambele sicrie au fost profanate în timpul Revoluţiei, iar rămăşiţele pămînteşti ale memorialistului şi ale soţiei sale au fost aruncate la groapa comună.
* * *
STENDHAL
(Henry Beyle, zis)
Scriitor francez
Data morţii: 23 martie 1842 (la 59 de ani)
Cauza: apoplexie
Locul: Strada Neuve-des-Petits-Champs nr.78 (azi, str. Danielle Casanova nr.22, Paris (Franţa)
Înhumat: Cimitirul Montmartre, Paris
Cu cîteva luni înainte de a muri, Stendhal scria unui prieten: „Nu mi se pare ridicol să mori pe stradă, cînd n-o faci dinadins…“ Şi iată că pe 22 martie, spre ora 7 seara, mergînd pe Strada Neuve-des-Capucines, Stendhal a căzut lovit de un atac de apoplexie, la doi paşi de poarta Ministerului Afacerilor Externe. (Se presupune că se ducea în vizită la pictoriţa Virginie Ancelot, pe strada Joubert.) Transportat acasă, în strada Neuve-des-Petits-Champs, a murit a doua zi, fără să-şi mai fi venit în fire.
După cum scrie Sainte-Beuve, Stendhal „era de părere că moartea ar trebui ascunsă privirilor, aşa cum ai ascunde o ultimă funcţie lipsită de cuviinţă a vieţii“. Acesta să fi fost motivul pentru care a fost chemată atît de puţină lume la înmormîntarea sa? Prosper Mérimée spune că doar 3 prieteni ai lui Stendhal, printre care şi el, au fost de faţă. Stendhal îşi pregătise epitaful şi ceruse să fie gravat pe o plăcuţă de marmură. „Dacă tot am spus din ce să fie plăcuţa – se poate citi în „Amintiri egotiste“ – mai rog ca aceasta să fie pusă în Cimitirul din Andilly, lîngă Montmorency, cu faţa spre răsărit. Dar, mai cu seamă, doresc să nu am nici un monument, nimic parizian, nimic vodevilesc, am oroare de aşa ceva“. Dacă nu se putea la Andilly, acolo unde îşi petrecuse copilăria, Stendhal dorea ca ultimul lăcaş să fie în Cimitirul din Montmartre, într-o zonă înaltă, „cu vedere frumoasă, lîngă monumentul familiei Houdetot“. Cu toate acestea, vărul său, Colomb, din raţiuni de economie, a luat concesiunea unui loc în partea cea mai joasă, acolo unde cimitirul era mai povîrnit. Nici convingerile scriitorului, care dorise să fie dus direct la cimitir, n-au fost respectate de vărul său, aşa încît Stendhal a avut parte de o înmormîntare de categoria a cincea la Biserica Assomption (Adormirea Maicii Domnului). Plăcuţa de marmură i-a fost, totuşi, pusă pe mormînt. Pe ea se poate citi, în italiană:
Arrigo BEYLE Milanese scrisse amo visse ANN. LIX. M.I Mori il XXIII marzo M.D.CCC.XLII
(Henri Beyle, milanez, a scris, a iubit, a trăit 59 de ani şi două luni. A murit la 23 martie 1842.)

„Purtăm moartea în noi precum fructul, sîmburele“ – Rainer Maria Rilke (1875-1926).
* * *
STRAUSS
(Johann)
Dirijor şi compozitor austriac
Data morţii: 25 septembrie 1849 (la 45 de ani)
Cauza: scarlatină
Locul:Kumpfgasse, Viena (Austria)
Înhumat: Cimitirul din Doebling,Viena
Strauss a avut parte de un sfîrşit sordid: a murit de scarlatina pe care o contractase de la una din fiicele sale naturale, şi a fost găsit fără viaţă în apartamentul devastat al amantei sale, Emilie. Băiatul de prăvălie al băcanului din vecini a dat peste cadavru, gol, căzut pe podea din patul răvăşit. Şifonierele şi sertarele erau goale: Emilie luase cu ea tot ce putuse, pînă şi cămaşa de noapte şi aşternutul în care îşi găsise sfîrşitul Strauss.
„Strauss a murit ca un cîine, dar a fost înmormîntat ca un rege“, a spus scriitorul Hans Weigel. Într-adevăr, o sută de mii de persoane, adică o cincime din populaţia Vienei, i-au urmat sicriul, purtat de muzicienii din orchestra lui. Pe capacul sicriului, pe o pernă neagră, era vioara maestrului, cu coardele rupte. Cîţiva ani mai tîrziu, Emilie a fost surprinsă încercînd să fure un felinar de bronz de pe mormîntul fostului ei amant.

(va urma)
Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI