Cum au murit oamenii celebri… (106)

in Lecturi la lumina ceaiului

* * *
STRAUSS
(Johann)
Dirijor şi compozitor austriac
Data morţii: 3 iunie 1899 (la 74 de ani)
Cauza: dublă pneumonie
Locul: Viena (Austria)
Înhumat: Cimitirul Doebling, Viena
Pe 22 mai, după ce dirijase cu mult elan opereta Liliacul, bătrînul maestru se întorse pe jos acasă, în răcoarea nopţii de primăvară. A doua zi, a făcut o dublă pneumonie. Pe 1 iunie, a început să delireze, un delir foarte muzical, căci maestrul, din cînd în cînd, fredona. Ultimele sale cuvinte – cîntate – sînt cele ale unei vechi balade austriece:
Drăguţul meu
Drăguţul meu,
Noi trebuie să ne despărţim acum,
Căci soarele, cît de strălucitor ar fi,
Prin a apune va sfîrşi.
* * *
STRAUSS
(Richard)
Compozitor german
Data morţii: 8 septembrie 1949 (la 85 de ani)
Cauza: criză de angină pectorală
Locul: Garmisch (Germania)
Înhumat: incinerat
Cu cîteva zile înainte de a se sfîrşi, Strauss a primit vizita regizorului Rudolf Hartmann, devotatul său prieten. Cînd acesta şi-a luat rămas bun, Strauss a murmurat: „Gruss mir die Welt…“ („Salută lumea din partea mea..“.) Ştia că aceste cuvinte erau dintr-o operă de Richard Wagner (Tristan şi Isolda), dar nu-şi amintea din care. Hartmann i-a spus că erau cuvintele Isoldei, către Brangäme, înainte de a bea cupa cu otravă. „Salut-o atunci pe Brangäme, i-a spus Strauss prietenului său, şi salută lumea din parte-mi!“ La incinerare, s-a cîntat trioul final din opera Cavalerul rozelor, aşa cum dorise el.
* * *
STRINDBERG
(August)
Autor dramatic şi scriitor suedez
Data morţii: 14 mai 1912 (la 63 de ani)
Cauza: cancer la stomac
Locul: Stockholm (Suedia)
Înhumat: Cimitirul Bisericii Noi, Stockholm
La capătul unei vieţi în care a oscilat între ateism şi misticism, Strindberg a luat Biblia de pe noptieră şi, strîngînd-o la piept, a spus: „E ispăşit totul!“
* * *
La galop
La Cimitirul Sainte-Croix d’Oloron Sainte-Marie, pe mormîntul poetului Jules Supervielle (+ 1960) se pot citi aceste două versuri:
Aici trebuie că e popasul
Unde sufletul ia un alt cal.
* * *
SUARÈS
(Isaac Felix, zis André) Scriitor francez
Data morţii: 7 septembrie 1948 (la 80 de ani)
Cauza: criză de uremie
Locul: internatul Şcolii Pigier, Saint-Maur-des-Fosses (Franţa)
Înhumat: Cimitirul din Baux de Provence (Franţa)
Pentru Suares, moartea şi urîţenia făceau pereche bună. Cu mult înainte de a i se citi pe chip ravagiile bătrîneţii, era obsedat de felul în care avea să arate cînd va muri. La treizeci de ani, scria: „Vă rog, cînd voi fi mort acoperiţi-mi faţa. Cînd ceasul purpuriu va sfîrşi în oceanul negurii, nu stăruiţi cu privirea pe chipul unei umbre. Nu lăsaţi să fie văzute durerea revoltei şi ravagiile înfrîngerii în această ultimă luptă. De atîta suferinţă, chipul meu va purta semnul neantului. Ascundeţi-mi urîţenia toată“. (Iată omul). Spre sfîrşitul vieţii, moartea îi stîrnea asemenea oroare, încît evita şi să pronunţe cuvîntul. Nu spunea niciodată: „Cînd voi muri…“, ci „Cînd voi pleca în China…“. În fiecare dimineaţă, se privea îndelung în oglindă şi o întreba pe Alice Kaupmann, devotata sa secretară, care îi oferise adăpost la internatul Şcolii Pigier, condusă de ea: „Sînt îndeajuns de urît ca să mor?“.
În noaptea dinaintea „plecării în China“, Suarès strigă deodată: „Nu cred în nimic şi cred în tot. Nu mă părăsi“. Trezită din somn, Alice chemă doctorul, care îl consultă şi îl întrebă:
– Vă e rău?
– Nu, răspunse Suarès.
– Atunci de ce strigaţi?
– Ca să mă conving că mai sînt în viaţă.
Ultimă dorinţă a fost să asculte ceva în greacă. În timp ce prietena sa Cleo Bourdelle îi citea din Iliada, el cugeta cu voce tare: „Ura, josnicia şi mediocritatea nu pot împiedica dragostea, măreţia şi frumuseţea să se ivească acolo unde trebuie. Nu există decît o durere, moartea…“, sau „Oh! Ce necaz pe mine să mor!“ . În zorii zilei de 7 noiembrie, se sculă în capul oaselor şi strigă: „Mîntuire, mîntuire, iată-mă…“
Nici vorbă să fie depus într-un cimitir de oraş, căci Suarès lăsase indicaţii în versuri încă din 1928:
Departe lăsaţi-mă de orişice drum
Singur, cum am trăit totdeauna,
Ascultată fie doar de cer şi de vînt
Tăcerea mea de mare înfrînt.
Suarès odihneşte în Cimitirul solitar din Baux.

(va urma)
Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI