Cum au murit oamenii celebri… (107)

in Lecturi la lumina ceaiului

* * *
SUE (Marie-Joseph, zis Eugène)
Romancier francez
Data morţii: 3 august 1857 (la 53 de ani)
Cauza: hemoragie cerebrală
Locul: Les Barrattes, lîngă Annecy (Franţa)
Înhumat: Annecy
Sue îi scria, cu cîteva zile înaine de a muri, amantei sale, Marie de Solms: „Vai, cît de puţini avem sfîrşitul pe care ni l-am dori! Eu, unul, aş fi dorit ca (poetul) Béranger (care avusese parte cu puţin timp în urmă de funeralii grandioase) să aibă moartea părintelui Lamennais; groapa comună, asta e ce ni se potriveşte nouă ăstora, soldaţii Ideii. În ce mă priveşte, nu m-aş împăca să-mi dorm somnul altcum decît în mijlocul săracilor, şi nu-mi trebuie nici marmură pe mormînt, nici popă la căpătîi“… Răpus de o congestie cerebrală, a mai apucat să-i spună încă o dată prietenului său Charras: „Charras, fără popă!”
* * *
SWEDENBORG
(Emanuel)
Savant şi teozof suedez
Data morţii: 29 martie 1772 (la 85 de ani)
Cauza: apoplexie
Locul: Londra (Marea Britanie)
Înhumat: Capela suedeză Ulrike Eleonore, Londra
În ajunul Crăciunului anului 1771, Swedenborg, care se considera învestit de însuşi Dumnezeu cu o misiune sacră şi dăruit cu putinţa de a intra în legătură cu lumea spiritelor şi îngerilor, rămase paralizat în urma unui atac de apoplexie. Nu se mai hrănea decît cu ceai şi dulceaţă de coacăze. Cu cîteva săptămîni înainte de a se sfîrşi, savantul primi o scrisoare de la John Wesley, părintele metodismului, care îşi anunţa sosirea, pe data de 29 martie. „Domnule, îi răspunse Swedenborg, vizita dumneavoastră va veni prea tîrziu, căci, pe 29 martie, eu trebuie să plec în lumea spiritelor, de unde nu voi mai reveni.” În ziua anunţată era culcat în pat, vegheat de slujnica sa, cînd auzi bătînd orologiul.
– Ce oră este? O întrebă.
– Ora 5.
– E bine. Îţi mulţumesc. Dumnezeu să te binecuvînteze…, spuse el mulţumit şi se sfîrşi.
* * *
SWIFT (Jonathan)
Poet, romancier şi pamfletar irlandez
Data morţii: 19 octombrie 1745 (la 78 de ani)
Cauza: apoplexie
Locul: Dublin (Irlanda)
Înhumat: Catedrala Saint-Patrick, Dublin
Trist sfîrşit a avut Swift, care a murit nebun, după nouă ani de demenţă, pradă unui neastîmpăr care îl făcea să meargă prin casă şi cîte zece ore pe zi, refuzînd să mănînce sau să bea în prezenţa cuiva, vorbind fără şir. Uneori îşi recăpăta luciditatea şi, privindu-se în oglindă, spunea disperat, ca şi cum ar fi vorbit cu cineva străin: „Sărmane Swift!“ S-a spus că servitorii îi lăsau, uneori, să intre pe cei dornici să vadă această epavă năucă, arătîndu-1 pentru bani. În catedrala din Dublin, o placă de marmură neagră poartă inscripţia pe care şi-o pregătise el însuşi în Testament: AICI ODHNEŞTE TRUPUL/ LUI JONATHAN SWIFT, DOCTOR ÎN TEOLOGIE/ DECAN AL ACESTEI/ CATEDRALE/ ÎN CARE FURIA INDIGNĂRII/ NU VA MAI PUTEA/ SĂ-I SFÎŞIE INIMA./ TRECĂTORULE, TE DU/ ŞI DE VEI PUTEA, FĂ ASEMENI CELUI CARE,/ DIN TOATE PUTERILE SALE,/ A LUPTAT PENTRU LIBERTATE.

(va urma)
Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI