Cum au murit oamenii celebri… (109)

in Lecturi la lumina ceaiului

* * *
TALLEYRAND-PÉRIGORD
(Charles Maurice de)
Om politic şi diplomat francez
Data morţii: 17 mai 1838 (la 84 de ani)
Cauza: urmările unui antrax
Locul: Strada Saint-Florentin, Paris (Franţa)
Înhumat: Capela Saint-Maurice, Valengay (Franţa)
Pe 14 mai 1838, cînd Talleyrand a fost operat de antrax, doctorii nu i-au mai dat mult de trăit. Atunci, acest redutabil negociator îşi mai măsură o ultimă dată puterile cu Biserica, pe care o părăsise de aproape un sfert de veac. Ceea ce dorea el era să obţină, într-un fel sau altul, scrisorile de acreditare şi un paşaport în regulă pentru lumea cealaltă.
Prevăzător, arhiepiscopul de Paris, monseniorul de Quelen, avusese grijă, în urmă cu doi ani, să fie găsită o formulă de penitenţă, dar actul trebuia neapărat semnat în prealabil de fostul episcop de Autun, pentru a i se putea acorda iertarea păcatelor. Modificată în mai multe rînduri, hîrtia nu mai avea nevoie decît de semnătura lui, dar muribundul o tot amîna, în ciuda stăruinţelor abatelui Dupanloup, ale nepoatei sale, doamna de Dino, şi ale strănepoatei sale, Pauline. Pe 16 mai, la ora 8 seara, Talleyrand anunţă că avea să semneze actul „mîine, între 5 şi 6 dimineaţa“. În timpul nopţii, o criză de inimă îl făcu să creadă că nu va mai apuca ora anunţată. În zadar îi cerură să nu mai aştepte cu semnarea hîrtiei, ca să evite scandalul unei înmormîntări necreştineşti, el o ţinea una şi bună: că nu va semna decît între orele 5 şi 6 dimineaţa. În fine, la ora 6 fix, prinţul se învoi să semneze actul de căinţă. Familia şi episcopatul au putut răsufla uşurate… La ora 8, regele Ludovic-Filip îşi anunţă vizita în Strada Saint-Florentin. Pe seama acestei vizite a circulat apoi prin tot Parisul o anecdotă. „Sufăr ca un damnat“, ar fi spus Talleyrand. „Deja!“, ar fi replicat regele. O dată ce se căise, Talleyrand putea primi iertarea păcatelor adunate vreme de jumătate de veac, căci se împlineau patruzeci şi nouă de ani de cînd nu se mai mărturisise. Pe 17 mai, abatele Dupanloup îl spovedi, apoi îl iertă de păcate. Cînd veni clipa ungerii mîinilor, Talleyrand i le întinse cu pumnii strînşi şi îi spuse: „Nu uitaţi, domnule abate, că sînt episcop“. Cîteva clipe mai tîrziu, la ora 15.35, în timp ce se rostea rugăciunea pentru muribunzi, prinţul se stinse. Ce nu s-a spus pe seama acestei morţi?… Doamna de Girardin: „Domnul de Talleyrand a murit ca un bărbat care a ştiut să trăiască“. Jurnalistul Adolphe Thiers: „Prinţul de Talleyrand şi-a compromis întreaga viaţă cu această din urmă scenă”. Ziarul Le Figaro: „Ne-au părăsit, în aceeaşi zi, Talleyrand şi Potier; prin cei doi, Franţa a pierdut cei mai de seamă actori ai săi”. Ambasadorul Rusiei la Paris ,Pozzo di Borgo, îi anunţa ştirea istoricului François Guizot: „Ştiţi, prinţul de Talleyrand şi-a făcut intrarea triumfală în iad. A fost deosebit de bine primit. Satan l-a întîmpinat cu toate onorurile, dar i-a spus: Prinţe, mi-ai depăşit instrucţiunile!“ Cît despre Victor Hugo, imaginaţia lui fertilă a născocit că, după îmbălsămare, doctorii au lăsat pe masă creierul celui care „condusese două revoluţii, păcălise douăzeci de regi, stăpînise lumea“, şi că un valet l-a aruncat la canal.

(va urma)
Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI