Cum au murit oamenii celebri… (11)

in Așa vă place istoria

GOGOL (Nikolai Vasilievici), scriitor rus

Data morţii: 4 martie 1852 (la 43 de ani)

Cauza: inaniţie şi epuizare

Locul: în casa lui Tolstoi, Moscova (Federaţia Rusă)

Înhumat: cimitirul Mînăstirii Novodevicie, Moscova

Spre sfîrşitul vieţii, Gogol s-a aflat sub influenţa unui geniu rău – a duhovnicului său, părintele Matei, care a reuşit să-l convingă să renege literatura, pentru a se consacra lui Dumnezeu. La porunca acestuia, Gogol a ars manuscrisul celui de-al doilea volum al ,,Sufletelor moarte”, iar, în preajma Paştelui, s-a supus unui post crunt, mîncînd numai cîteva linguri de ciorbă de ovăz şi un codru de pîine pe zi, stropite cu un pahar cu apă. Noaptea se chinuia să nu adoarmă, pentru a nu ceda diabolicei tentaţii de a visa. Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat: s-a îmbolnăvit grav.

Departe, însă, de a renunţa la mortificări, le-a sporit. Îşi petrecea zilele în halat de casă, nu se mai spăla şi nu se mai bărbierea, refuza să se hrănească şi să ia medicamente, dîndu-le impresia celor din jur că asistă, mai degrabă, la o sinucidere prelungită decît la o moarte naturală. Medicii au încercat să-l trateze cu forţa: duşuri reci, băi calde, lipitori pe nas. Cu mîinile legate, urla să fie lăsat în pace: „Nu mă mai chinuiţi, pentru numele lui Dumnezeu!“. În sfîrşit, la 20 februarie începu agonia, străbătută de un strigăt teribil: „Scara, repede! Daţi-mi scara!“, a cărui explicaţie se află într-o scrisoare: „O scară este pe punctul de a ne fi lăsată din înaltul cerului şi o mînă se întinde spre noi, pentru a ne ajuta s-o urcăm, dintr-un salt“. Gogol întinse braţele, încercă să prindă acea scară, apoi căzu, din nou, în pat. Era îngheţat: de jur împrejurul corpului descărnat i-au pus felii de pîine caldă. Începu să delireze, cu glas scăzut: „Haideţi, ridicaţi, încărcaţi, umpleţi moara!“. A doua zi, dimineaţa, şi-a dat ultima suflare.

GORKI (Aleksei Maximovici Peşkov, zis Maxim), poet, romancier şi dramaturg rus

Data morţii: 18 iunie 1936 (la 68 de ani)

Cauza: controversată

Locul: Moscova (Federaţia Rusă)

Înhumat: cenuşa i-a fost depusă în Zidul Kremlinului, la Moscova

În mai 1936, Gorki a contractat o gripă, care, din cauza stării proaste a inimii şi a plămînilor săi, i-a fost fatală. Începînd cu 6 iunie, toate ziarele au publicat buletine de sănătate. Dar, pentru a nu-l alarma pe bolnav, care citea ,,Pravda”, pentru el era tipărit un număr special, în care nu se vorbea de boala lui. În pragul morţii, cel mai mare regret al lui Gorki a fost acela că nu şi-a putut termina romanul ,,Viaţa lui Klim Samghin”. Adunîndu-şi forţele, nota impresii de boală: „Obiectele devin mai grele: cărţile, creioanele, paharul. Totul pare mai neînsemnat decît pe vremuri“. Iar, referitor la romanul său: „Sfîrşitul romanului, sfîrşitul eroului, sfîrşitul autorului…“.

Pe 16 iunie, se simţi mai bine şi, strîngînd mîna doctorilor, le spuse: „Cred c-am să scap“, dar perioada de acalmie a fost de scurtă durată. Începu să delireze şi, în vorbirea sa confuză, revenea, fără încetare, la pericolul unei conflagraţii mondiale: „Vor avea loc războaie. Trebuie să ne pregătim…“. Pe 18 iunie şi-a pierdut cunoştinţa şi, la orele11, dimineaţa, a încetat din viaţă. Stalin decretă funeralii naţionale pentru „marele scriitor rus, genialul artist al limbajului, prieten devotat al muncitorilor, luptător pentru victoria comunismului“ şi luă parte la înmormîntare, în fruntea cortegiului funerar. Doi ani mai tîrziu, presa făcea cunoscut faptul că, „din punct de vedere medical, Gorki a fost asasinat“ de medicii săi, din ordinul lui Troţki. Doctorii au mărturisit „spontan“ şi au fost condamnaţi la moarte, sau la închisoare. Unul dintre ei, Pletnev, ar fi dezvăluit, ulterior, că Gorki a fost, de fapt, eliminat de Stalin, cu ajutorul unor bomboane otrăvite. Aşadar, ce să credem?! Că Gorki, în vîrstă de 68 de ani, surmenat şi tuberculos, a murit de pneumonie nu este deloc de mirare. Că Stalin, în interesul politicii sale, a denaturat o moarte naturală în crimă este perfect plauzibil. Că Stalin ar fi ordonat crima, pe care, apoi, a pus-o în seama duşmanilor săi este o altă ipoteză, care nu trebuie neglijată.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI