Cum au murit oamenii celebri… (119)

in Lecturi la lumina ceaiului

VAN GOGH
(Vincent Willem)
Pictor olandez
Data morţii: 29 iulie 1890 (la 37 de ani)
Cauza: sinucidere
Locul: Auvers-sur-Oise (Franţa)
Înhumat: Auvers-sur-Oise
În ziua de 27 iulie 1890, pradă unei subite stări de agitaţie, a plecat de casă, luînd cu el şi un revolver. A luat-o peste cîmp, prin lanurile de grîu pe care le pictase cu două zile înainte şi, brusc, şi-a descărcat arma în piept. Glonţul nu îi atinsese inima. S-a întors la Cafeneaua Ravoux, unde locuia, cu vesta încheiată pînă sus, să nu i se vadă cămaşa pătată cu sînge, şi a urcat la el în cameră. La ora cinei, văzînd că nu apare, patronul a urcat la el şi l-a găsit întins în pat, cu faţa la perete: „Ştii – îi spuse pictorul – am vrut să mă omor şi am ratat“. A fost chemat doctorul Gachet, care a examinat rana şi, împreună cu doctorul din Auvers, a ajuns la concluzia că glonţul nu putea fi extras. În mod ciudat, doctorii s-au pronunţat pentru „temporizare, în absenţa unui simptom grav“. „A, bine…“, a spus Van Gogh, apoi a cerut pipa şi şi-a petrecut noaptea fumînd în tăcere, vegheat de fiul lui Gachet şi de domnul Ravoux. Jandarmii, care l-au interogat a doua zi, nu au izbutit să afle nimic. Van Gogh nu spunea decît: „nu priveşte pe nimeni“. Cînd a venit fratele său, Theo, i-a spus: „Nu plînge, am făcut-o pentru binele tuturor“. Au vorbit amîndoi îndelung în olandeză. La sfîrşit, Vincent şi-a întrebat fratele ce şanse îi dădeau doctorii; Theo l-a încredinţat că sperau să-l salveze. „La ce bun… Tristeţea va dura toată viaţa“. A intrat într-o agonie foarte liniştită. Moartea, mai binevoitoare decît viaţa, l-a luat fără suferinţă, noaptea, la ora 1.30.
Sicriul a fost coborît în salonul cafenelei şi pus pe nişte capre, lîngă paleta şi şevaletul său. Abatele Teissier, parohul din Auvers, aflînd că „străinul“ se sinucisese, nu a îngăduit să i se dea dricul parohiei. Municipalitatea, mai puţin bigotă, a oraşului vecin, Mery, a trimis un dric.
În 1891, şi Theo va fi înmormîntat alături de fratele său. O iederă leagă cele două morminte identice.

Moarte şi profitabilitate
Nu doar de ieri-alaltăieri, moartea unui pictor face să urce cota tablourilor sale: lui Rembrandt, mort în mizerie în 1669, şi lui Teniers (+ 1690), li s-a adus chiar acuzaţia de a fi răspîndit zvonul că au murit, pentru a-şi vinde mai bine pînzele.
* * *
VARLIN
(Eugène)
Muncitor legător francez. Comunard
Data morţii: 28 mai 1871 (la 32 de ani)
Cauza: împuşcat
Locul: Strada Rosiers, Paris (Franţa)
Înhumat: Paris

Pe 28 mai, după ce luptase cîteva zile în şir, Varlin s-a prăbuşit pe o bancă în scuarul Montholon. Recunoscut şi denunţat, a fost arestat şi tîrît la postul cel mai apropiat, în urletele mulţimii: „În Montmartre! În Montmartre, nelegiuitul ăsta trebuie împuşcat pe strada Rosiers!“. Acolo fuseseră împuşcaţi, pe 18 martie, generalii Claude Martin Lecomte şi Clemént Thomas. Jurnalistul Lissagaray povesteşte: „Pe străzile abrupte din Montmartre, Varlin, care îşi riscase viaţa ca să-i salveze pe ostaticii din strada Haxo, a fost tîrît, timp de o oră, sub o ploaie de lovituri. Capul lui, în care nu erau decît gînduri de fraternitate, era carne vie, cu un ochi atîrnînd din orbită. Cînd ajunsese în strada Rosiers, la statul major, nu mai mergea, ci era purtat; a trebuit să fie aşezat pentru a fi împuşcat. A mai avut puterea să strige: «Trăiască Republica! Trăiască Comuna!»
Soldaţii i-au zdrobit cadavrul, lovindu-l cu patul puştii“, continuă Lissagaray.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI