Cum au murit oamenii celebri… (12)

in Așa vă place istoria

GROS (Antoine Jean, baron), pictor francez

Data morţii: 25 iunie 1835 (la 64 de ani)

Cauza: sinucidere

Locul: Meudon (Franţa)

Înhumat: Cimitirul Pčre-Lachaise, Paris (Franţa)

Nemaifiind la modă, Gros devenise ţinta discipolilor lui Ingres şi ai noii şcoli romantice. Ultima pînză pe care o expusese la Salon, ,,Hercule şi Diomede”, nu fusese bine primită. Neurastenia de care suferea a atins paroxismul cînd i-a ajuns la urechi o vorbă spusă chiar în trăsura regelui, care se ducea la Versailles, însoţit de arhitectul Fontaine şi de încă cineva. Se discuta despre restaurarea şi mărirea picturii ,,Bătălia de la piramide”, care urma să fie dusă la Muzeul Versailles.

– Numai Gros se poate atinge de acest tablou! – spusese Fontaine.

– Gros?! – replicase al treilea personaj -, dar el deja e un om mort!

Cîteva zile mai tîrziu, la un dineu, Gros ieşi din muţenie doar pentru a spune: „Nu cunosc nenorocire mai mare decît aceea de a-ţi supravieţui“. A doua zi, după ce şi-a închis atelierul, s-a dus la Meudon şi s-a aruncat în Sena.

HAYDN (Joseph), compozitor german

Data morţii: 31 mai 1809 (la 77 de ani)

Cauza: bătrîneţe

Locul: Viena (Austria)

Înhumat: Biserica Calvarului, Eisenstadt (Austria)

În anul 1805, la Paris se răspîndi zvonul morţii lui Haydn, veste ce consternă lumea muzicală. Cherubini compuse, pe dată, o cantată, dedicată tristului eveniment, iar Kreutzer, un concert pentru vioară, inspirat din teme ale maestrului. Se preconizase chiar un serviciu funebru, la care să fie interpretate cele două lucrări, cînd sosi fericita veste că maestrul era în viaţă! „Ah, ce oameni de ispravă! – exclamă Haydn, aflînd de aceste pregătiri. Cît de recunoscător le sînt pentru această onoare. Dacă aş fi ştiut din timp, aş fi venit să dirijez, eu însumi, misa!“. Haydn a murit abia 4 ani mai tîrziu, în vremea asedierii Vienei, de către trupele lui Napoleon. În ziua de 12 mai, o ghiulea a căzut foarte aproape de casa pe care el refuzase să o părăsească. Membrii familiei sale erau cuprinşi de spaimă, dar el i-a liniştit, spunîndu-le, cu o superbă lipsă de logică: „N-aveţi teamă, copii, acolo unde este Haydn nici o nenorocire nu vă poate atinge!“. El, însă, nu şi-a mai revenit din şoc. Pe 26 mai a cerut să fie dus la pian şi, după ce a cîntat, de trei ori la rînd, al său ,,Imn Împăratului”, a fost aşezat, din nou, în pat, total epuizat: „Doamne, salvează-l pe Francisc…“ (Francisc al Il-lea) – a spus, înainte de a intra în letargia care avea să dureze 5 zile. Ocupanţii francezi i-au făcut funeralii naţionale.

HEINE (Heinrich), poet german

Data morţii: 17 februarie 1856 (la 59 de ani)

Cauza: mielită

Locul: Strada Matignon nr. 3, Paris (Franţa)

Înhumat: Cimitirul Montmartre, Paris

Heine îşi numea patul în care era ţintuit, de 8 ani, „mormînt matlasat“. O paralizie progresivă îi cuprinsese membrele, muşchii feţei, pînă şi pleoapele, pe care nu le mai putea ridica decît cu degetele. Înainte de a fi doborît de boală, în ajunul unui duel, recunoscuse, prin căsătorie, legătura sa cu Eugénie Mirat, o frivolă şi incultă vînzătoare de pantofi. Îşi prevenise şi prietenii:

– Mi-am scris testamentul; îmi las bunurile Eugéniei, cu condiţia să se recăsătorească. Vreau să fie pe Pămînt cineva care să mă regrete, în fiecare zi, şi să spună: „De ce a trebuit să moară bietul Heine? Că, de nu murea, nu mă mai alegeam cu văduva lui…“. Sfîrşitul era aproape. Eugénie, la patul lui, se ruga pentru iertarea păcatelor muribundului, cînd litania îi fu curmată: „N-ai nici o grijă, draga mea, o să mă ierte, asta-i meseria Lui“. În ajunul morţii, doctorul îl întrebă dacă are o ultimă dorinţă: „Da, soţia mea doarme, n-o treziţi, dar luaţi dumneavoastră de pe masă florile pe care le-a cumpărat de dimineaţă – ador florile – şi puneţi-mi-le pe piept“. Doctorul făcu aşa cum i se ceru. „Flori, flori! Frumoasă e natura!“. A doua zi, cu o clipă înaintea morţii, încă mai cerea să scrie: „Să scriu… hîrtie… creion…“.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI