Cum au murit oamenii celebri… (120)

in Așa vă place istoria

VAUGELAS
(Claude Favre, domnul de)
Om de litere francez
Data morţii: februarie 1650 (la 65 de ani)
Cauza: abces la stomac
Locul: Paris (Franţa)
Înhumat: Biserica Saint-Eustache, Paris
Deşi era membru al Academiei Franceze, Vaugelas a murit în cea mai neagră mizerie. Era poreclit „bufniţa“, căci nu ieşea decît noaptea, de frică să nu dea peste vreun creditor. Totuşi, ideea de a muri lăsînd în urmă datorii era de nesuportat pentru acest spirit onest şi riguros, aşa încît, pentru a nu lăsa lucrurile astfel, anexă la testamentul său un codicil surprinzător. După ce dispunea ca din puţinele sale bunuri să se achite din datorii, adăuga: „Dar, cum s-ar putea ca unii creditori să rămînă neplătiţi după ce se va fi împărţit totul, ultima mea dorinţă este să îmi fie vîndut cadavrul chirurgilor, cît mai avantajos posibil, iar banii obţinuţi să fie folosiţi pentru stingerea datoriilor ce mi-au rămas faţă de societate, astfel încît, dacă nu m-am putut face util în timpul vieţii, măcar după moarte să fiu de folos”.
* * *
VENEZIANO
(Domenico)
Pictor italian
Data morţii: 1461 (la 61 de ani)
Cauza: asasinat
Locul: Florenţa (Italia)
Înhumat: nu se cunoaşte locul
Într-o seară, pe o stradă întunecoasă, pictorul a fost atacat de un necunoscut şi rănit mortal. Neştiind că agresorul nu era altul decît confratele şi „prietenul“ său, pictorul Andrea del Castagno, care îl invidia pentru succesul pe care îl acea, Veneziano s-a dus să caute ajutor chiar la ucigaşul său, murindu-i în braţe. Adevărul nu a ieşit la iveală decît mulţi ani mai tîrziu, cînd Castagno, pe patul morţii fiind, şi-a mărturisit crima, recunoscînd că l-a ucis pe Veneziano pentru a rămîne singurul care ştia să stăpînească meşteşugul picturii în ulei.
* * *
VERGILIU
(Publius Vergilius Maro) Poet latin
Data morţii: 21 septembrie 19 Î.Chr.(la 52 de ani)
Cauza: boală neprecizată
Locul: Brindisi, Calabria (Italia)
Înhumat: Neapole (Italia)
Pe drumul de întoarcere de la Atena, unde se dusese să se inspire pentru Eneida, ajuns la Megara, Vergiliu s-a simţit slăbit. Şi-a continuat călătoria, dar, după ce a traversat marea, simţindu-se şi mai rău, a trebuit să se oprească la Brindisi, unde a şi murit, se pare că în prezenţa împăratului August, care îi era prieten şi protector.
Înainte de a părăsi Italia, Vergiliu îi ceruse prietenului său Varius ca, în cazul că nu se va mai întoarce din călătorie, să-i ardă epopeea neterminată, la care socotea că mai are de lucru. August însă s-a opus şi a încredinţat publicarea Eneidei lui Varius şi Tucca, prieteni ai poetului, cu condiţia să nu adauge nimic manuscrisului. Aşa s-a şi procedat şi aceasta este cauza pentru care Eneida, salvată în ultimul moment de la distrugere, are versuri incomplete.
Rămăşiţele pămînteşti ale lui Vergiliu au fost înhumate la Neapole, unde îşi petrecuse cei mai frumoşi ani, lîngă drumul spre Pozzuoli, iar pe mormînt i-a fost gravat acest distih: „Mantua m-a zămislit, Calabria m-a răpit. Neapole mă opreşte acum la el. Am cîntat păşunile, viaţa la ţară, eroii.“
(va urma)
Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI