Cum au murit oamenii celebri… (15)

in Lecturi la lumina ceaiului

HITLER (Adolf), şef de stat german

Data morţii: 30 aprilie 1945 (la 56 de ani)

Cauza: sinucidere

Locul: buncărul Cancelariei, Berlin (Germania)

Înhumat: rămăşiţele sale pământeşti, păstrate la Magdeburg (fostul R.D.G.), au fost distruse în 1970

În testamentul său politic, redactat în noaptea de 28 spre 29 aprilie, Hitler afirma că Germania nici nu dorise şi nici nu începuse războiul, că evreii purtau întreaga vină şi că, în ciuda nenorocirilor, războiul va intra în Istorie ca fiind „cea mai glorioasă şi curajoasă demonstraţie a voinţei de a trăi a unui popor“. Îi numea, apoi, pe membrii noului Guvern: nu va mai fi un nou Führer; amiralul Dönitz avea să fie preşedintele Reichului, Göring, cancelar, iar Bormann, ministru al partidului nazist. În zorii zilei de 30 aprilie, Führerul a dat o recepţie de adio, pentru cei 20 de locatari ai buncărului. După o oră, s-a retras şi şi-a chemat aghiotantul, pe Sturmbannführerul SS Otto Guensche, pentru a-i spune, încă o dată: „Acesta este ultimul meu ordin: trupul meu şi cel al soţiei mele să fie arse imediat după moartea noastră. Nimic nu trebuie să vă împiedice să îndepliniţi această datorie“. Zece ore mai tîrziu, spre orele 14,00, Führerul a reapărut: îi era foame. După ce a luat dejunul, a strîns cîteva mîini, fără să scoată un cuvînt, cu privirea fixă. Apoi, a dispărut în camera sa. S-a auzit o împuşcătură. Bormann şi Guensche s-au repezit acolo. Hitler zăcea pe podea: îşi trăsese un glonţ în gură, sub portretul mamei sale şi al lui Frederic al II-lea. Eva Braun, cu care se căsătorise în ajun, era întinsă pe divan, moartă, şi ea, prin otrăvire. La orele 15,00, la intrarea în buncăr s-a celebrat, la repezeală, un serviciu funebru, fiind prezenţi Göring, Bormann, Guensche şi şoferul Kempla. Apoi, cele două cadavre au fost stropite cu benzină, dar, cînd să li se dea foc, nişte obuze ruseşti au căzut atît de aproape, încît, fiind periculos să rămînă afară, cei 4 s-au adăpostit la intrarea în buncăr, de unde Bormann a aruncat o cîrpă îmbibată cu benzină; odată ce cadavrele au început să ardă, au ridicat, toţi, braţul drept. Abia calcinate, trupurile au fost îngropate în găuri de obuz. După 4 mai, cele două cadavre au fost găsite şi identificate de sovietici. Din motive obscure, aceştia au lăsat să planeze îndoiala şi au lansat ipoteza că Hitler s-ar ascunde în Europa, probabil la Franco. Pe 17 ianuarie 1946, la Berlin, autorităţile de ocupaţie sovietice au rugat Statul Major francez să trimită un ofiţer în faţa fostei Cancelarii, la orele 12,30, fără să precizeze pentru ce. Nu era prima dată cînd Statul Major primea o astfel de convocare, aşa că a fost desemnat, la întîmplare, locotenentul Henri Rathenau, israelit de origine germană, naturalizat francez. Statul Major american şi cel englez au neglijat să trimită cîte un ofiţer la locul indicat, astfel că Rathenau a asistat singur la exhumarea cadavrelor, „chircite şi arse“, al unui bărbat şi al unei femei. Dentistul lui Hitler, Junge, a comparat maxilarul masculin cu o schiţă a maxilarului ilustrului său pacient: cadavrul din faţa sa era, fără îndoială, cadavrul lui Hitler.

* * *

HOFFMANN (Ernst Theodor Wilhelm Amadeus), scriitor şi compozitor german

Data morţii: 25 iunie 1822 (la 46 de ani)

Cauza: sifilis

Locul: Berlin (Germania)

Înhumat: Berlin

Suferind de sifilis, în ultima fază, Hoffmann era complet paralizat. Nici încercarea doctorului său de a-i face nervii să reacţioneze punîndu-i sîrme încinse pe şira spinării nu a dat vreun rezultat. Abia trecuseră cîteva minute după aplicarea acestui crud tratament, cînd veni să-l vadă un prieten. ,,Nu simţi miros de friptură? – îl întrebă Hoffmann. M-a sigilat doctorul, nu cumva să ajung în Rai, ca obiect de contrabandă!“. Cu cîteva clipe înaintea morţii, încă îşi dorea să-i dicteze o povestire soţiei sale.

– Diseară, i-a răspuns ea.

– E timpul să ne gîndim puţin la Dumnezeu, a spus el. Apoi, a cerut să fie întors cu faţa la perete şi s-a sfîrşit.

* * *

HUGO (Victor), scriitor francez

Data morţii: 22 mai 1885 (la 83 de ani)

Cauza: congestie pulmonară

Locul: Strada Eylau 130 (astăzi, Strada Victor Hugo 50), Paris (Franţa)

Înhumat: Pantheonul din Paris

După un dineu, ţinut în ziua de 14 mai, în onoarea domnului de Lesseps, Victor Hugo a făcut o congestie pulmonară, care, în foarte scurt timp, s-a dovedit fatală. Deşi doctorii şi rudele nu recunoşteau, în prezenţa lui, gravitatea situaţiei, Hugo a ştiut ce avea să urmeze şi şi-a aşteptat moartea cu mult calm.

– Sînt mort, i-a spus, pe 16 mai, cu uşurare parcă, lui Auguste Vacquerie.

– Ce tot spui! Dimpotrivă, eşti cît se poate de viu.

– Aşa ţi se pare ţie!

La 18 mai, îi mărturisi prietenului său Pierre Meurice:

– Dragă prietene, e tare greu să mori.

– Dar nu mori.

– Ba da, asta e moartea, şi va fi foarte bine venită.

Pe 20 mai, abia mai avînd putere să ţină pana în mînă, a scris aceste ultime cuvinte: „A iubi înseamnă a acţiona“. În noaptea dinaintea sfîrşitului, delirînd, printre fraze fără şir, în franceză, spaniolă şi chiar latină, Hugo a rostit celebrul vers, considerat – fără temei – ca fiind ultimele sale cuvinte: „Aici e bătălia dintre zi şi noapte“. În realitate, ultimele sale cuvinte au fost: „Adio, Jeanne!“, adresate nepoatei sale, iar, apoi, spre orele 7,00 dimineaţa: „Despărţire…“. Testamentul său a fost scurt şi precis: „Las 50.000 de franci săracilor. Doresc să fiu dus la cimitir cu dricul lor. Refuz slujba tuturor bisericilor; cer o rugăciune din partea tuturor sufletelor. Cred în Dumnezeu“.

La 31 mai, dricul săracilor, tras de doi cai şi urmat de mii de persoane, a dus la Pantheon rămăşiţele sale pămînteşti.

 

Cît se poate de exact

În 1877, un ziar american anunţa, cu un avans de 8 ani, moartea lui Victor Hugo. Falsa ştire nu a fost dezminţită niciodată în coloanele ziarului, care, în momentul adevăratei morţi a scriitorului, a publicat, cu mîndrie: „Noi am anunţat primii moartea lui Victor Hugo…“.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI