Cum au murit oamenii celebri… (17)

in Lecturi la lumina ceaiului

IOANA D’ARC, eroină franceză

Data morţii: 30 mai 1431 (la 19 ani)

Cauza: arsă de vie

Locul: Place du Vieux-Marché, Rouen (Franţa)

Înhumată: cenuşa i-a fost aruncată în Sena

Piaţa Veche din Rouen devenise neîncăpătoare pentru mulţimea care se îmbulzea; o pancartă pusă în vîrful rugului amintea că aceea care avea să fie arsă, spre binele tuturor, era „mincinoasă, periculoasă, profitoare de buna-credinţă a norodului, ghicitoare, superstiţioasă, hulitoare de Dumnezeu, fudulă, neîmpărtăşindu-se din credinţa lui Isus Christos, lăudăroasă, idolatră, crudă, stricată, adeptă a lui Satan, apostată, schismatică, eretică şi recăzută, încă o dată, în erezie“. Ajunsă lîngă rug, Ioana a cerut o cruce, dar, fapt curios, nu s-a găsit nici una. Atunci, un soldat englez a rupt în două un vreasc, căzut dintr-o legătură, a încrucişat cele două jumătăţi şi le-a legat cu un capăt de sfoară. Ioana şi-a strecurat la piept acea cruce improvizată, pe la gîtul cămăşii. Odată urcată pe rug, a cerut încă o cruce, să o aibă în faţa ochilor, pînă la capăt. I s-a adus o cruce de procesiune, care a fost ridicată deasupra capetelor. Călăul scăpără amnarul: focul prinse să trosnească şi o învălui în fum pe Ioana, care, instinctiv, strigă: „Apă!“, iar, apoi, „Isuse!“. „Cînd straiul i-a ars de tot – povestea un burghez din Paris -, focul a fost tras îndărăt, pentru ca poporul să nu aibă vreo îndoială, şi o văzură în toată goliciunea, cu tot ce are ascuns o femeie; cînd se socoti că spectacolul a durat îndeajuns, călăul înteţi, din nou, focul, sub sărmanul hoit“. Ceea ce a rămas după ardere a fost pus într-un săculeţ şi aruncat în Sena.

IOSIF II, împărat al Austriei, fratele Reginei Maria Antoaneta

Data morţii: 20 februarie 1790 (la 49 de ani)

Cauza: boală de ficat

Locul: Viena (Austria)

Înhumat: Cripta Capucinilor, Viena

Aflat în pragul morţii, împăratul i-a spus marelui şambelan aceste ultime cuvinte, pline de amărăciune: „Sînt împăcat; eu nu cred că poetul a avut dreptate cînd a spus că, de la tron la sicriu, trecerea e îngrozitoare. Nu-mi pare rău să las tronul. Îmi pare rău doar că, după toată osteneala pe care mi-am dat-o, puţini au fost cei pe care i-am făcut fericiţi şi mulţi au fost cei pe care i-am făcut nerecunoscători“. Epitaful şi-l dictase deja: „Aici zace Iosif al II-lea, nefericit în tot ceea ce a întreprins“.

IROD I (zis cel Mare), rege al iudeilor

Data morţii: 4 î. Chr. (la cca. 69 de ani)

Cauza: boală neprecizată

Locul: Ierusalim

Înhumat: Ierusalim

Acela din a cărui poruncă s-a săvîrşit uciderea pruncilor a pierit de o boală îngrozitoare, pe care o descrie istoricul evreu Josephus: „O fierbinţeală mocnită, care nici nu se vedea, îl ardea şi îl mistuia pe dinăuntru. Avea o foame atît de cruntă, încît nimic nu-l putea sătura. Intestinele îi erau pline de ulceraţii; colici violente îi dădeau dureri cumplite. Picioarele îi erau umflate şi livide. Părţile cele mai ascunse ale trupului îi erau atît de stricate, încît se vedeau ieşind viermi; abia de mai putea respira, iar răsuflarea îi era atît de rău mirositoare, că nu era cu putinţă să te apropii de el“. A murit la 5 zile după ce pusese să fie ucis propriul său fiu. Ştiind că moartea lui va fi o bucurie pentru popor, s-a gîndit să-i închidă în hipodrom pe cei mai de seamă bărbaţi ai neamului, spre a fi înjunghiaţi după moartea sa. Ordonînd ca masacrul să fie săvîrşit odată cu dispariţia lui, voia să-şi facă duşmanii să-i regrete moartea. Sîngeroasa poruncă nu i-a fost, însă, îndeplinită.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI