Cum au murit oamenii celebri… (25)

in Lecturi la lumina ceaiului

 LAMENNAIS (Hugues Félicité Robert de), scriitor şi filozof francez

Data morţii: 27 februarie 1854 (la 72 de ani)

Cauza: pleurezie

Locul: Strada Archives nr. 70, Paris (Franţa)

Înhumat: Cimitirul Pčre-Lachaise, Paris

Ultimele cuvinte ale lui Lamennais sînt, mai degrabă, panteiste decît creştine. În zorii zilei, văzînd că răsare Soarele, acesta a spus: „Lăsaţi-l să intre, vine după mine!“. Ideile acestui preot socialist, deputat în anul 1848, în Adunarea Constituantă, şi adept al separării Bisericii de Stat, fuseseră condamnate de Papa Grigore al XVI-lea, încă din anul 1832. Extrem de afectat de lovitura de stat din 2 decembrie, Lamennais şi-a găsit consolarea în studiul şi traducerea ,,Divinei Comedii“. Odată acest travaliu încheiat, „nemaisimţind că are pentru ce să trăiască“, s-a îmbolnăvit şi, în cîteva zile, s-a stins. În aceste ultime zile a fost reţinut la vorbă şi împăcat în credinţa pe care şi-o alesese, alta decît aceea a Romei. Vestea apropiatului său sfîrşit a stîrnit o puternică agitaţie, fiindcă se dorea să se obţină de la el dacă nu renegarea trecutului, măcar o profesiune de credinţă catolică. Doar că bolnavul le-a luat-o înainte şi le-a închis uşa în nas emisarilor arhiepiscopului, veniţi pentru a-l „reconcilia“ cu biserica şi pentru Sfîntul Maslu. Încă de cînd se îmbolnăvise, Lamennais spusese, limpede: „Vreau să fiu înmormîntat printre săraci, aşa cum sînt înmormîntaţi ei. Să nu mi se pună nimic pe mormînt, nici măcar o piatră. Trupul să-mi fie dus la cimitir, fără să fie expus la vreo biserică, şi să nu se trimită ferpare“. Dar, locuitorii Parisului aflaseră de moartea sa şi fără să fie trimis vreun ferpar, şi prefectul de Poliţie se temea de tot ce putea fi mai rău. În dimineaţa înmormîntării – era 1 martie -, a dat dispoziţie ca sicriul să fie ridicat la orele 7, cu două ore înainte de ora stabilită de familie. Încadrate de un escadron de cavalerie, rămăşiţele sale pămînteşti au fost purtate, pînă la cimitir, între două cordoane de soldaţi, care puneau stavilă mulţimii. Doar 10 persoane au fost lăsate să intre în Cimitirul Pčre-Lachaise şi să asiste la înhumarea sa, în groapa comună. Nu s-a rostit nici un discurs.

 

Cum pot fi păstrate inimile iubiţilor

Crinolina Reginei Margot (=1615) se spune că „era prevăzută cu buzunare, de jur împrejur, şi, în fiecare dintre acestea, era cîte o cutie, în care se afla inima unuia dintre amanţii ei trecuţi în veşnicie, căci ea avea grijă ca, pe măsură ce aceştia mureau, să li se îmbălsămeze inima. În fiecare seară, crinolina era agăţată de un cîrlig, în spatele tăbliei patului ei“.

 

* * *

LAMOURETTE (Antoine-Adrien), om politic francez, episcop de Lyon, membru al Adunării Legislative şi al Convenţiei

Data morţii: 11 ianuarie 1794 (la 52 de ani)

Cauza: ghilotinat

Locul: Piaţa Revoluţiei (astăzi, Piaţa Concorde), Paris (Franţa)

Înhumat: Cimitirul Madeleine, Paris

În şedinţa din 7 iulie 1792 a Adunării Legislative, episcopul de Lyon ceruse, cît se poate de convingător, unirea tuturor inimilor, astfel că deputaţii, înduioşaţi, s-au strîns în braţe. Efemera reconciliere a fost numită „sărutul Lamourette“. Un an mai tîrziu, în timpul asediului Lyonului, Lamourette a fost arestat şi dus la Paris, unde, în scurt timp, a fost condamnat la moarte. Cînd au venit să-l ia, episcopul nu a avut nici măcar o tresărire: „De ce să ne tulbure moartea? – le-a spus însoţitorilor săi. Nu-i ea, oare, un accident al existenţei, şi nimic altceva? Cu ghilotina, nu-i mai mult decît un bobîrnac în ceafă!“. La trecerea căruţei, se făcură auzite zeflemele: „Hai, Lamourette, pupă-l pe Charlot!“ (numele dat ghilotinei). Fără să-şi piardă cumpătul, Lamourette i-a spus călăului: „Chiar aşa, sărutîndu-te pe tine, voi săruta omenirea, căci, oricît de nebună şi de dezlănţuită ar fi, tot omenire rămîne!“. Şi, într-adevăr, înainte de a se instala pe basculă, Lamourette l-a sărutat pe Sanson.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI