Cum au murit oamenii celebri… (26)

in Alte știri/Așa vă place istoria

LANDRU (Henri Désiré), asasin celebru

Data morţii: 25 februarie 1922 (la 53 de ani)

Cauza: ghilotinat

Locul: Închisoarea Saint-Pierre, Versailles (Franţa)

Înhumat: Cimitirul Gonards, în apropiere de Versailles

În ajunul execuţiei sale, Landru a cerut să vină un frizer. „Potriveşte-mi, mai cu seamă, barba, să mai plac o ultimă dată doamnelor…“. În dimineaţa zilei de 23 februarie, a fost trezit la orele 5,30. Preotul îl îndemnă să asculte slujba. „Aş face-o cu plăcere, părinte, dar nu-i pot lăsa pe aceşti domni să aştepte!“ – răspunse Landru, cu o desăvîrşită politeţe, arătînd spre călău şi spre ajutoarele acestuia. Refuză tradiţionalul pahar cu rom, spunînd: „Mulţumesc, nu beau!“. Refuză şi ţigara: „Mulţumesc, nu fumez!“. Un om fără cusur… Îi mulţumi apărătorului său, avocatul Moro-Giaferri: „Maestre, vă mulţumesc mult! Cazul meu, să spunem disperat, era greu de apărat“. Cînd avocatul îl întrebă dacă era nevinovat, răspunse: „Acest lucru, maestre, e un mic secret, pe care îl iau cu mine, dincolo“. În clipa cînd a urcat pe eşafod, preotul i-a strigat:

– Curaj!

– Voi avea! – a răspuns Landru şi, într-adevăr, a avut.

 

 

Publicului amator

Înainte de a urca pe eşafod, Raymond Callemin (=1912), zis Raymond Schepsis, creierul faimoasei „bande a lui Bonnot“, s-a adresat publicului venit să vadă execuţia sa: „E frumos, nu-i aşa?!, să vezi agonia unui om!“.

* * *

LANNES (Jean), mareşal al Franţei

Data morţii: 31 mai 1809 (la 40 de ani)

Cauza: rănit în luptă

Locul: Ebersdorf (Austria)

Înhumat: Panteon, Paris (Franţa)

22 mai 1809: Bătălia de la Aspern-Essling se încheiase, şi austriecii se retrăgeau, dar încă se trăgea, ici şi colo. Mareşalul Lannes tocmai descălecase, să-şi dezmorţească picioarele, cînd aghiotantul său, generalul Pouzet, i se prăbuşi în braţe, lovit la cap, de un glonţ rătăcit. După ce luă de acolo trupul generalului, Lannes se aşeză, abătut, cu capul în mîini, pe o costişă. Şi, deodată, o ghiulea, una dintre ultimele trase în acea zi, căzu la cîţiva paşi de el, ricoşă şi îi lovi picioarele. Îşi pierdu piciorul drept. Dus la Ebersdorf, la început starea i se amelioră, în mod miraculos. „Mă înzdrăvenesc eu – îi spunea lui Napoleon, care venea zilnic să-l vadă -, şi doar n-o să mă împiedice un picior de lemn să vă servesc!“. Dar, în cea de-a cincea zi, cînd i-au desfăcut pansamentul, doctorii au văzut, cu groază, că piciorul era cangrenat. A început agonia. În delir, mareşalul conducea o ultimă bătălie: „Cavaleria să treacă la atac… bateria aceea să tragă spre pădurice…!“. Pe 31 mai, delirul a încetat. Napoleon a venit degrabă lîngă el. Atunci, Lannes i-a spus împăratului, care plîngea, îndurerat: „Ai săvîrşit o mare greşeală şi, cu toate că-ţi vei pierde, din pricina ei, cel mai bun prieten, n-o să te îndrepţi. Ambiţia ta nemăsurată o să te piardă. Sacrifici, fără milă şi fără să fie nevoie, oamenii care te slujesc necondiţionat, iar, cînd mor, nici nu-ţi pasă. Ai în jur numai linguşitori. Nu văd nici măcar un singur prieten care să-ţi spună adevărul. Or să te trădeze şi or să te părăsească. Sfîrşeşte odată războiul ăsta! E dorinţa tuturor. Nu vei fi niciodată mai puternic decît eşti acum, dar poţi fi mai iubit. Iartă-l pe muribundul care îţi spune aceste adevăruri, fiindcă o face din dragoste“. În genunchi, plîngînd ca un copil, Napoleon ţinu mîna celui mai bun prieten al său, pînă în ultima clipă.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI