Cum au murit oamenii celebri… (27)

in Lecturi la lumina ceaiului

LA PALICE (Jacques de Chabannes, senior de), mareşal al Franţei

Data morţii: 24 februarie 1525 (la 55 de ani)

Cauza: foc de archebuză

Locul: Pavia (Italia)

Înhumat: capela Castelului Lapalisse (Franţa)

La Palice, care se distinsese în lupta de la Marignan, a fost luat prizonier în bătălia de la Pavia. Căzînd, odată, cu al său cal, a fost capturat de un căpitan italian, pe nume Castaldo. Un căpitan spaniol, Busarto, pretinse, şi el, o parte din captură şi, mai cu seamă, din răscumpărarea oferită de prizonier. Italianul nu se învoi să împartă nimic, şi spaniolul, furios, îşi descărcă archebuza în pieptul mareşalului. Această moarte neaşteptată îi inspiră pe soldaţi, care compuseră un cîntec: ,,Monsieur de La Palice est mort,/ Mort devant Pavie./ Hélas! S’il n’était pas mort,/ Il ferait encore envie” – ,,Domnul de La Palice a murit,/ În faţa Paviei s-a sfîrşit./ Vai! Dacă nu murea,/ Şi astăzi pizmă mai stîrnea”.

Transcriind cuvintele, cineva scrise, în ultimul vers, ,,serait”, în loc de ,,ferait”, schimbînd, astfel, sensul – „Il serait encore en vie“ (,,În viaţă încă era”) – şi făcînd ca bravul mareşal să stîrnească hazul. Greşeala bucurîndu-se de succes, acestei prime „lapalissade“ i s-au adăugat nenumărate cuplete, printre care şi acesta: ,,Fu rănit, ce tristă soartă,/ De o mînă criminală,/ Credem, de vreme ce-i mort,/ Că rana a fost mortală”.

* * *

LA ROCHEJAQUELEIN (Henri du Vergier, conte de), conducător vandeean

Data morţii: 28 ianuarie 1794 (la 22 de ani)

Cauza: foc de puşcă

Locul: în apropiere de Nouaillé-Maupertuis (Franţa)

Înhumat: Saint-Aubin-de-Baubigné (Franţa)

În timpul unei ciocniri cu republicanii, La Rochejaquelein şi oamenii săi încercuiră doi grenadieri. Aceştia se aruncară în genunchi, cerînd îndurare. La Rochejaquelein, venind călare spre ei, pentru a-i dezarma, le spuse: „Predaţi armele, vă iert!“. În timp ce se apleca să le ia armele, unul dintre ei, auzind numele temutului conducător vandeean, sări, pe neaşteptate, în picioare, puse puşca la ochi şi, ţintindu-l de foarte aproape, îl nimeri chiar în frunte. Raţiuni psihologice şi strategice impuneau ca nici partizanii, nici duşmanii lui La Rochejaquelein să nu afle că el nu mai era în viaţă. Pentru a nu fi recunoscut, prietenul său Stofflet a pus să i se mînjească – s-a spus chiar ,,să i se cresteze” – chipul, cadavrul fiind îngropat chiar acolo, gol, împreună cu cadavrul ucigaşului său. Mai tîrziu, a fost înhumat în livada de la Haye de Bureau.

Generalul Turreau n-a aflat de moartea duşmanului său decît după două luni, printr-o iscoadă, şi, imediat, a dat ordin să-i fie dezgropat cadavrul, pentru a avea dovada neîndoielnică a morţii lui. Republica îşi trăda, astfel, neliniştea. De la Hannibal încoace, era prima dată cînd se dezgropa un mort, pentru a se avea siguranţa că nu mai era de temut. În 1816, cînd s-a hotărît strămutarea rămăşiţelor „domnului Henri“ la Saint-Aubin-de-Baubigné, ţinutul său natal, groparii n-au mai putut să le deosebească de cele ale grenadierului republican, aşa că victima şi călăul au rămas să primească, împreună, slava postumă.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI