Cum au murit oamenii celebri… (29)

in Lecturi la lumina ceaiului

* * *

LA VALLIČRE

Louise-Françoise de La Baume

Le Blanc, ducesă de)

Favorită a lui Ludovic al XlV-lea

Data morţii: 6 iunie 1710 (la 66 de ani)

Cauza: ocluzie intestinală

Locul: mînăstirea carmelitelor din foburgul Saint-Jacques, Paris (Franţa)

Înhumat: cimitirul mînăstirii

După ce i-a dăruit regelui doi copii, Louise-Françoise de La Valličre s-a retras în anul 1674 la o mînăstire carmelită, unde a trăit în cea mai mare austeritate. Pe măsură ce înainta în vîrstă şi moartea era mai aproape, sora Louise îşi sporea penitenţele, părîndu-i-se mereu că nu suferea îndeajuns. Agonia îngrozitoare de care a avut parte i-a împlinit dorinţa. Căci nu o dată spusese: „Să sfîrşească în dureri crunte, asta i se cuvine unei păcătoase…“

Ludovic al XlV-lea a primit vestea morţii ei cu cea mai mare nepăsare, spunînd că ducesa „era moartă pentru el din ziua în care intrase la Carmelite“. Acesta a fost „necrologul“ rostit de fostul amant, îndrăgostit pînă peste cap, care dăduse cele mai strălucitoare serbări pentru Louise-Françoise şi care, atunci cînd ea a plecat, a ameninţat, cuprins de disperare, că va da foc mînăstirii, unde ea încerca să-l uite.

* * *

LAVOISIER

(Antoine Laurent de)

Chimist francez

Data morţii: 8 mai 1794 (la 51 de ani)

Cauza: ghilotinat

Locul: Piaţa Revoluţiei (astăzi Piaţa Concorde), Paris (Franţa)

Înhumat: Cimitirul Errancis, Paris

Condamnat la moarte de tribunalul revoluţionar, Lavoisier nu a contestat sentinţa, ci a cerut doar o amînare de 15 zile ca să termine o experienţă importantă, la care lucra de mulţi ani: „Atunci nu voi regreta viaţa şi voi face bucuros acest sacrificiu“. Preşedintele tribunalului, Coffinhal, i-a răspuns: „Republica nu are nevoie de savanţi!“

Resemnat, savantul „inutil“ s-a dus la moarte, laolaltă cu 27 de perceptori generali.

* * *

LAWRENCE

(Thomas Edward Lawrence, zis Lawrence al Arabiei)

Ofiţer şi scriitor englez

Data morţii: 13 mai 1935 (la 47 de ani)

Cauza: accident de motocicletă

Locul: Bovington, în Dorset (Marea Britanie)

Înhumat: Moreton, în Dorset

Departe de nisipurile Arabiei, Lawrence trăia retras în Dorset, la Clouds Hill, unde îşi cumpărase un modest bungalow. „Cu 3 săptămîni înainte să moară – povesteşte prietenul său Storrs -, zi de zi, venea o pasăre, care zburătăcea prin faţa ferestrei lui şi bătea cu ciocul în geam. Cînd Lawrence se mişca, pasărea îl urmărea şi se punea iar pe ciocănit. Pentru un antic, ar fi fost o prevestire. Strania comportare a păsării îl agasa atît de vizibil încît, într-o dimineaţă, un prieten, profitînd de faptul că el plecase de acasă, a luat o carabină şi a ucis-o. La aceeaşi oră, Lawrence îşi găsea moartea, conducîndu-şi motocicleta…“

Lawrence se întorcea de la oficiul poştal din Bovington spre Clouds Hill, mergînd cu vreo 90 de kilometri la oră, cînd, ieşind dintr-o curbă, s-a trezit cu doi biciclişti venindu-i în faţă; a virat ca să-i evite, a pierdut controlul motocicletei şi a fost aruncat cu capul de caldarîm. Dus mai întîi la o infirmerie de campanie în apropiere de Moreton, unde s-a constatat o fractură craniană, a murit 5 zile mai tîrziu, acasă la el, fără a-şi mai fi revenit.

* * *

LÉAUTAUD

(Paul)

Scriitor francez

Data morţii: 22 februarie 1956 (la 84 de ani)

Cauza: stop cardiac

Locul: Chîtenay-Malabry (Franţa)

Înhumat: vechiul cimitir din Chîtenay- Malabry

Cu puţin timp înaintea morţii sale, Léautaud îi mărturisise unui prieten: „Ştiu ce voi spune cînd va fi să mor, dacă bunul Dumnezeu îmi va mai da putinţa, ceva care îmi va rezuma întreaga viaţă: regret totul“. Dar bunul Dumnezeu nu l-a mai lăsat, căci Léautaud s-a stins în somn. În după-amiaza zilei de 22 februarie, spre ora 3, infirmiera i-a adus o poţiune. După ce a băut-o, i-a dat ceaşca înapoi şi, drept ultime cuvinte, mai potrivite cu firea lui, a spus: „Acum dă-mi pace!“ Executorul său testamentar, Marie Dormoy, i-a respectat dispoziţiile: „Să nu fie anunţat, chemat, invitat nimeni, nici chiar fratele meu. Vreau să fiu incinerat, la cel mai mic preţ posibil, fără doliu, flori, ornamente, nimic, iar urna cu cenuşa mea să fie depusă la locul de veci pe care l-am cumpărat la vechiul cimitir din Chîtenay- Malabry“.

Léautaud, care îşi adunase cronicile dramatice în volumul „Teatrul lui Maurice Boissard“, îşi pregătise şi un epitaf: Aici zace Paul Léautaud/ Ştiut şi ca Maurice Boissard/ A scris şi-a vorbit fără fard/ Iar pentru o vorbă bună pe sine însuşi s-ar fi dat./ Cînd fu să îl îngroape, cîţiva au constatat:/ „S-a dus prea de timpuriu“,/ Dar mulţi în mintea lor gîndiră:/ „A murit mult prea tîrziu“.

* Cel care îşi pune capăt zilelor urmăreşte o imagine pe care şi-a creat-o sieşi: nu te omori decît pentru a exista – André Malraux.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI