Cum au murit oamenii celebri… (3)

in Alte știri

Boleyn (Anne), regină a Angliei

Data morţii: 19 mai 1536 (la 29 de ani)

Cauza: decapitată

Locul: Turnul Londrei (Marea Britanie)

Înhumată: Capela Turnului Londrei

Regele Henric al VIII-lea, care o părăsise în fapt pe Anne Boleyn, a acuzat-o, în mod infam, de adulter cu slujitorii, cu muzicienii şi chiar cu fratele ei, Lordul Rocheford. Aşadar, regina a fost condamnată la moarte, pentru adulter, incest, trădare, erezie şi uneltiri împotriva vieţii regelui. În ziua în care veniră s-o aresteze, pentru a o duce în Turnul Londrei, regina, care nu-şi făcea nici o iluzie cu privire la soarta care o aştepta, îşi luă rămas bun de la un nobil de la curte, spunînd: „Vorbiţi-i regelui de mine şi spuneţi-i că s-a arătat nespus de statornic în mărinimia-i de a mă înălţa în rang, lucru pe care l-a făcut treptat: din simplă domnişoară la Curte, m-a făcut marchiză şi, din marchiză, regină, astfel încît, acum, în lipsa unui rang mai sus pus, ţinteşte, se pare, să mă facă martiră…“. Cum Henric al VIII-Iea, în marea-i bunătate, n-a ţinut neapărat să o ardă pe rug, regina alese sabia, în locul securii. S-a purtat cu multă demnitate în ultimele clipe, pe eşafod. Celor de faţă le-a spus: „N-am venit aici să vă ţin predici, ci să mor…“. Văzînd, în mulţime, cîteva doamne care rîdeau, zise, anume, la adresa lor: „Mor regină, în ciuda voastră!“. Apoi, ceru să se rostească rugăciuni pentru rege, căruia îi aduse laude. Înainte de a-şi pune capul pe butuc, o cuprinse teama şi îl întrebă pe călău dacă îşi cunoştea bine meseria, apoi, cuprinzîndu-şi gîtul cu mîinile, spuse, zîmbind: „N-o să vă fie greu, e subţire, chiar foarte subţire“.

* * *

Bonaparte (Eugčne Ludovic Napoleon, zis Prinţul Imperial), fiul lui Napoleon al III-lea şi al Împărătesei Eugenia

Data morţii: 1 iunie 1879 (la 23 de ani)

Cauza: ucis cu 17 lovituri de suliţă

Locul: Ityotyosi (Africa de Sud)

Înhumat: Cimitirul din Chislehurst, iar, din 1877, la Farnborough, în Hampshire (Marea Britanie)

„Trebuie să dau dovadă de bărbăţie, altminteri voi fi, mereu, «Micul Prinţ» în ochii partizanilor mei“. Aşa explica Prinţul Imperial decizia de a îmbrăca uniforma britanică şi de a pleca să lupte împotriva zuluşilor din Africa de Sud. În ajunul plecării, în februarie 1879, prinţul îşi făcu testamentul: „Ultimul meu gînd va fi pentru patria mea, pentru ea aş vrea să mor…“. Pe 1 iunie, Ludovic luă parte la o misiune de recunoaştere, pe teritoriul inamic, alături de alţi 7 soldaţi, sub comanda locotenentului Carey. La amiază, mica trupă se opri într-un sat de zuluşi, părăsit, înconjurat de lanuri înalte de porumb, care împiedicau vederea.

Caii erau deşeuaţi, iar oamenii se odihneau, cînd o călăuză veni să-i dea de veste locotenentului că zărise un băştinaş. În timp ce puneau, în grabă, şeile pe cai, vreo 40 de zuluşi năvăliră din lanul de porumb. Locotenentul Carey strigă: „Scapă cine poate!“ şi plecă în galop. Piciorul prinţului era prins în scara şeii, cînd se auziră primele focuri de armă. Zgomotul sperie calul – pe nume Fate (Destin!) -, care încercă să scape. Prinţul se agăţă de oblîncul şeii, cureaua se rupse, şi el căzu pe spate. Încercuit de zuluşi, se ridică, scoase revolverul şi trase două focuri. La al doilea foc, o ploaie de suliţe se abătu asupra lui. Zuluşii despuiară leşul duşmanului, îi scoaseră viscerele, printr-o tăietură făcută în abdomen, şi îl lăsară gol, străpuns în 17 locuri, cu ochiul drept scos.

„Se bătuse ca un leu“, aveau să spună ei, mai tîrziu. Pus într-un coşciug de tablă, făcut din cutii de ceai, prinţul fu readus în Anglia şi înmormîntat la Chislehurst. Moartea tragică şi prematură a pretendentului la tronul imperial făcu să curgă multă cerneală. Cum faptul servea anumitor interese, se vorbi, fireşte, de asasinat, de o capcană. În folosul cui? Al Prinţului Napoleon, care se dorea şeful partidei bonapartiste, al comunarzilor, dintre care unii, scăpaţi din ocna din Noua Caledonie, se regrupaseră în Africa de Sud, al anumitor conducători ai Republicii, printre care Gambetta, care ar fi avut interes să se descotorosească de un pretendent primejdios? Lomas, ordonanţa prinţului, afirmă că, în momentul plecării, cureaua, a cărei rupere provocase căderea fatală, era în perfectă stare. Despre această dramă de la Ityotyosi vorbesc, şi astăzi, o cruce şi o grămăjoară de pietre, întreţinute, cu grijă, de zuluşi. Cît despre locotenentul Carey, acesta a fost judecat de un Consiliu de Război: a fost degradat, pentru dezertare în faţa duşmanului, iar, apoi, repus în grad. Ţintuit, însă, la stîlpul infamiei, de către Armată, tratat ca un ciumat, muri, cîţiva ani mai tîrziu, la Bombay.

(va urma)

ISABELLE BRICARD

COMENTARII DE LA CITITORI