Cum au murit oamenii celebri… (30)

in Lecturi la lumina ceaiului

* * *

LECOUVREUR (Adrienne)

Actriţă franceză

Data morţii: 20 martie 1730 (la 38 de ani)   

Cauza: „inflamare a măruntaielor“

Locul: Strada Visconti nr. 16, Paris (Franţa)

Înhumată: Strada Grenelle nr. 115, Paris

Povestea spune că celebra actriţă a fost omorîtă de ducesa de Bouillon, care urmărea să-i ia locul în inima amantului ei, mareşalul de Saxe. Se pare că a fost otrăvită cu pastile, sau cu ajutorul unei clisme. La autopsie s-a constatat doar o oarecare „inflamare a măruntaielor“, dar este limpede că Adrienne s-a crezut otrăvită. Ultima spovedanie nu i-a fost scutită de zbucium. Preotul de la Saint-Sulpice o tot îmboldea să se căiască pentru viaţa uşoară pe care o dusese; ea a arătat spre bustul mareşalului de Saxe şi a rostit următoarea profesiune de credinţă, nu tocmai catolică, dar în vers alexandrin: „Voilŕ, mon univers, mon espoir et mes dieux!“ (Iată-mi universul, speranţa şi zeii !). Voltaire, amantul ei de odinioară, a fost cel care i-a închis ochii.

Fiindcă refuzase să se căiască aşa cum se cuvine, preotul de la Saint-Sulpice s-a opus, cum era şi de aşteptat, să i se facă o înmormîntare creştinească, şi atunci seducătoarea, bogata, adulata actriţă, al cărei salon era preţuit de nobilimea cea mai aleasă, a fost făcută pachet, pusă noaptea într-o birjă şi îngropată, pe furiş, pe un şantier, pe Strada Grenelle nr. 115, colţ cu Strada Bourgogne, unde se află şi astăzi, uitată sub un trotuar…

* * *

LENCLOS

(Anne, zisă Ninon de)

Curtezană franceză    

Data morţii: 17 octombrie 1705 (la 90 de ani)

Cauza: bătrîneţe

Locul: Strada Tournelles nr. 36, Paris (Franţa)

Înhumată: cimitirul bisericii Saint-Paul, Paris

Obişnuia să spună că are 3 feluri de amanţi: „buni de plată“ – cei care nu se alegeau cu nimic, „favoriţi“ – care primeau tot fără să trebuiască să-şi dezlege punga, şi „martiri“ – care aveau dreptul să suspine pe degeaba. Sfîrşitul i-a fost însă cît se poate de creştinesc, s-a stins fără să sufere şi fără regrete. „Eh, oricum, nu las în urma mea decît muribunzi!“, spunea. Oare să-i fi tulburat ceasul din urmă amintirea tînărului care se omorîse din cauza ei? De la un „favorit“, Villarceau, a avut doi fii. Cel mare, crescut de tată, nu-şi cunoştea mama. A întîlnit-o la un supeu, s-a îndrăgostit de ea şi n-a întîrziat să-şi mărturisească pasiunea. Trebuind să-şi explice refuzul de a-i deveni amantă, Ninon n-a avut încotro şi a recunoscut că îi era mamă: tînărul s-a dus acasă şi, de ruşine ori de disperare, s-a împuşcat. În noaptea dinaintea morţii, Ninon a scris aceste 4 versuri: Orice speranţă vană de-acum să îmi dea pace/ Să-mi lase-acest curaj ce mă susţine!/ Să mor venit-a timpul pentru mine/ Şi-aici, oricum, ce-aş mai putea eu face?

Cu puţin timp înainte de a se sfîrşi, a venit să o vadă fiul notarului, un copil de 10 ani, care o amuzase cu răspunsurile lui agere şi spirituale. I-a lăsat prin testament 1.000 de franci, „pentru a i se cumpăra cărţi“. Notarul se numea Arouet, iar fiul său – François-Marie, zis Voltaire…

* * *

LEONARDO DA VINCI

Pictor, arhitect, sculptor şi inventator italian

Data morţii: 2 mai 1519 (la 67 de ani)

Cauza: boală neprecizată

Locul: conacul Clos-Lucé, lîngă Amboise (Franţa)

Înhumat: capela castelului Amboise

Dacă e să-i dăm crezare lui Vasari, regele Francisc I, „care obişnuia să-i facă [lui Leonardo] vizite afectuoase“, a intrat în camera acestuia, aflat pe moarte, în clipa cînd ieşea preotul, care tocmai îi dăduse ultima împărtăşanie. „Din respect, Leonardo se îndreptă în pat, îi vorbi de natura şi vicisitudinile bolii sale, şi recunoscu cît păcătuise faţă de Dumnezeu, neînchinîndu-I arta sa, cum s-ar fi cuvenit“. Avu apoi un spasm premergător morţii, iar „regele îi luă capul pentru a-l ajuta, a-i arăta bunăvoinţa lui şi a-i alina suferinţele“, astfel că Leonardo avu parte, cîteva clipe mai tîrziu, de onoarea de a se stinge în braţele suveranului.

Deşi ben trovato, istorisirea non é vero, căci Francisc I se afla în acel moment la Saint-Germain-en-Laye, unde curtea sărbătorea naşterea celui de-al doilea fiu al său, viitorul Henric al Il-lea. Exista, de altfel, un act semnat de rege, la data de 3 mai, la Saint-Germain. Şi, cum drumul călare dura două zile, era cu neputinţă ca regele să se fi aflat cu o zi înainte la căpătîiul prietenului său. Se poate însă obiecta că actul acela nu a fost semnat de rege personal, ci de cancelarul său…

Mai probabil este însă că Leonardo a murit în braţele credinciosului său discipol, Melzi. O moarte senină, fireşte, de vreme ce Leonardo – cu 30 de ani în urmă – scrisese: „Aşa cum, după o zi ocupată cu folos, somnul este plăcut, tot aşa, după o viaţă trăită cu folos, moartea e uşoară“. Se ducea, în sfîrşit, la Cel pe care-l numea: „Făuritorul atîtor lucruri minunate“.

 

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI