Cum au murit oamenii celebri… (31)

in Lecturi la lumina ceaiului

LEONIDA

Rege al Spartei

Data morţii: circa 480 î.Chr. (vîrsta necunoscută)

Cauza: mort în luptă

Locul: defileul Termopile (Grecia)

Înhumat: Sparta (Grecia)

Apărînd defileul Termopile, Leonida a opus armatei lui Xerxe o rezistenţă eroică. Neputînd face însă faţă numărului covîrşitor al perşilor, a hotărît să dea drumul celor mai mulţi dintre oamenii săi, iar el să se sacrifice împreună cu cei 300 de hopliţi pe care îi avea. Înainte de a porni împreună cu ei la atacul sinucigaş al taberei persane, Leonida i-a îndemnat să ia o gustare, adăugînd: „Diseară vom cina la Pluton“. Regele Spartei a căzut sub o ploaie de suliţe, nu înainte însă de a fi pricinuit, împreună cu oamenii săi, mari pierderi duşmanului.

* * *

LEPELETIER DE SAINT-FARGEAU

(Louis Michel)

Om politic francez

Membru al Convenţiei

Data morţii: 20 ianuarie 1793 (la 33 de ani)

Cauza: asasinat

Locul: Hotel Chimay, Piaţa Vendôme nr. 8, Paris (Franţa)

Înhumat: în capela castelului Saint-Fargeau (Franţa)

La 20 ianuarie, la ora 17.00, deputatul Lepeletier a votat pentru condamnarea la moarte a lui Ludovic al XVI-lea, fără amînare şi fără drept de apel. În aceeaşi seară, în timp ce îşi lua cina la braseria Février de la Palais-Royal, un anume Paris, membru al gărzii constituţionale a regelui, se apropie de el şi îl întrebă:

– Sînteţi Saint-Fargeau?

– Da, domnule.

– Dar arătaţi a om cumsecade… Nu se poate să fi votat pentru condamnarea la moarte.

– Ba da, domnule, am votat-o, conştiinţa mi-a dictat astfel.

– Primeşte-ţi atunci răsplata…

Spunînd aceste cuvinte, Pîris scoase un cuţit şi i-l împlîntă în inimă. Dus la Hôtel Chimay, muribundul ar fi spus: „Sînt mulţumit să mor pentru libertatea ţării mele“. Trupul i-a fost expus în Piaţa Vendôme, pe soclul pe care se înălţa altădată statuia lui Ludovic al XIV-lea. Printr-o iscusită înscenare – o băşică umplută cu vopsea introdusă prin locul străpuns – rana a mai sîngerat 3 zile, înroşind linţoliul. La 29 ianuarie, Lepeletier a fost înhumat la Pantheon, dar în anul următor familia a cerut rămăşiţele sale pămînteşti pentru a le înhuma în capela castelului Saint-Fargeau.

* * *

LESPINASSE

(Julie Jeanne Éléonore de)

Literată franceză

Data morţii: 23 mai 1776 (la 44 de ani)

Cauza: tuberculoză

Locul: Strada Saint-Dominique nr.6, Paris (Franţa)

Înhumată : biserica Saint-Sulpice, Paris

Despre Julie de Lespinasse se poate spune că a murit, deopotrivă, de tuberculoză şi de dragoste pentru contele de Guibert, cu 10 ani mai tînăr decît ea. În ultima clipă a cerut să fie chemat la căpătîiul ei d’Alembert, care o iubise timp de 20 de ani şi pe care îl tratase întotdeauna cu dispreţ. „Iartă-mă“, i-a spus, înainte de a-şi pierde cunoştinţa. Readusă pentru o clipă la viaţă de cei din jur, a întrebat, nesigură: „Mai trăiesc?“.

* * *

LlGNÉ (Charles Joseph, Prinţ de

Feldmareşal austriac şi scriitor

Data morţii: 13 decembrie 1814 (la 79 de ani)

Cauza: răceală

Locul: Viena (Austria)

Înhumat : Kahlenberg (Austria)

Într-un fel, pe bătrînul feldmareşal, care la cei aproape 80 de ani ai săi nu-şi pierduse spiritul şi nu se culca niciodată înainte de 3-4 dimineaţa, l-a răpus Congresul de la Viena. De altminteri, el prezisese: „Congresul dansează, nu merge; cînd o să termine cu toate genurile de spectacol, o să i-1 dau eu pe cel al înmormîntării unui feldmareşal”. Deşi suferea de pe urma unei răceli, contractată cînd a plecat de la un bal, cu capul descoperit şi fără manta, pentru a conduce o doamnă la trăsură, nu era deloc zorit să părăsească scena europeană, pe care se desfăşurau atîtea evenimente palpitante. „Măcar din curiozitate – spunea – şi tot vreau să trăiesc!”. Numai că puterile îl părăseau. Când fiicele sale l-au auzit spunînd: „Nu mai am putere să trăiesc, dar putere să vă iubesc mai am încă“, au căzut în genunchi, plîngînd. Atunci el, glumind cu blîndeţe, le-a spus: „Doar nu mă luaţi drept moaşte! Mai aşteptaţi şi voi, încă nu sînt sfînt”. În delirul agoniei, retrăind un atac eroic, feldmareşalul, ridicîndu-se între perne, gîfîind, a strigat: „Înainte! Maria Tereza vivat!“, după care a căzut fără viaţă.

Printre hîrtiile lui s-a găsit următoarea însemnare: „Dacă mă bucur că n-am lăsat nimănui nimic, e pentru că, cel puţin, n-o să mi se comenteze testamentul, fiindcă, imediat, după întrebarea la ce oră ai murit, urmează întrebarea cui i-ai lăsat pendula şi masa de ceai…“.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI