Cum au murit oamenii celebri… (35)

in Așa vă place istoria

* * *

LUDOVIC IX

(zis cel Sfînt)

Rege al Franţei

Data morţii: 25 august 1270 (la 55 de ani)

Cauza: malarie

Locul: în faţa Tunisului (Tunisia)

Înhumat: o parte din oseminte în bazilica Saint-Denis (Franţa); carnea, viscerele şi inima la abaţia Monreale, lîngă Palermo, Sicilia (Italia)

Cînd a pornit cea de-a 8-a cruciadă, regele avea deja mari necazuri cu sănătatea şi abia de mai putea să urce pe cal. După o primă criză de malarie în anul 1242, boala a tot revenit. O dizenterie recurentă, un scorbut – care 1-a lăsat cu un singur dinte în gură – îi vlăguiseră organismul. Ajuns pe 17 iulie în faţa Tunisului, pe 3 august făcu o nouă criză de malarie. Trei săptămîni mai tîrziu murea în cortul său, pe un pat de chingi, ca un învins, cu mîinile puse cruce pe piept, spunînd: „O, Ierusalim! Ierusalim! Numai de-ai avea milă, Doamne, de aceşti oameni care rămân aici! Să nu cadă în mîinile duşmanilor şi să nu fie siliţi să renege numele Tău sfînt“, iar după o clipă: „Doamne, Îţi încredinţez sufletul meu“.

Pentru a fi mai lesne de transportat, trupul regelui a fost tăiat în bucăţi şi fiert în vin amestecat cu apă, pînă ce carnea s-a desprins de pe oase. Unuia dintre fii, Filip cel Îndrăzneţ, îi revin oasele, care sînt duse în Franţa şi înhumate la Saint-Denis. Celălalt fiu, Carol de Anjou, primeşte spre păstrare carnea, inima şi viscerele, pe care le trimite la abaţia Monreale din Sicilia.

După canonizarea regelui, în anul 1297, osemintele sale, devenite relicve şi obiect de dispută, au fost exhumate. Craniul a fost dus la Sainte-Chapelle. Împăratul a primit o articulaţie de la un deget, ca şi călugării de la Val des Escholiers de Compiègne; profesorii din Paris şi stareţa de la Lys au avut dreptul la cîte un os al mîinii lui, stareţa de la Pontoise la o coastă, iar abatele de la Royaumont la o bucată de umăr, restul rămînînd la Saint-Denis. În 1392 s-au mai împărţit cîteva relicve: o coastă Papei Clement al VII-lea, un os ducelui de Berry, un os lui Ioan fără Frică şi încă un os prelaţilor de la Saint-Denis. Iar ce a mai rămas s-a pus într-o altă raclă, care, în 1793, avea să fie deşertată la groapa comună… • Săracul, în coliba ce-i este adăpost,/ Nu ştie decît de ale sale legi,/ Iar gărzile ce stau la poarta Luvrului în post/ N-au cum să-i apere de ele pe-ai noştri regi. – Malherbe (1555-1628).

* * *

LUDOVIC XI

Rege al Franţei

Data morţii: 30 august 1483 (la 60 de ani)

Cauza: hemoragie cerebrală

Locul: Le-Plessis-les-Tours (Franţa)

Înhumat: Notre-Dame de Cléry (Franţa)

După ce a suferit mai multe atacuri cerebrale, Ludovic al XI-lea vedea apropiindu-i-se, fără putinţă de scăpare, moartea, de care îi era atît de frică, încît interzisese să se rostească acest cuvînt în faţa sa şi ceruse ca atunci cînd îi va veni sfîrşitul să i se dea de ştire printr-un consemn: „Nu vorbiţi mult!“

Pînă atunci, a cerut să i se aducă, din Franţa şi din străinătăţuri, toate relicvele cu virtuţi tămăduitoare: potirul cu sfîntul mir de la Reims, relicve de la Köln, toiagul lui Moise de la Sainte-Chapelle şi cîte altele. Trimitea daruri bogate bisericilor renumite prin vindecări miraculoase, iar după ce se văicărea că a cheltuit prea mult, adăuga: „Ei, dacă nu mor, anulez actele, că mă ruinează!“ Era zgîrcit pînă şi cu rugăciunile. Cînd şi-a auzit capelanul rugîndu-se Sfîntului Eutropiu pentru sănătatea spiritului şi trupului său, a intervenit: „Nu-i cereţi atît de mult, să nu-l tulburaţi. Rugaţi-vă doar pentru sănătatea trupului…“ Dar rugile nu se dovediră de nici un folos, regele trebuind – vorba unui cronicar – „să treacă prin ce trecuseră şi ceilalţi“. Pe 25 august, a suferit un nou atac. După 24 de ore de comă îşi recapătă cunoştinţa şi graiul, ceea ce îi îngăduie ca pe 30 august să se roage Sfintei Fecioare de la Embrun: „Buna mea stăpînă, ajută-mă!“, şi să repete cuvintele regelui David, pe care şi le scrisese pe zidul odăii: „În Tine mi-e nădejdea, Doamne, nu mă împovăra pentru vecie. Căci în veci am să Te proslăvesc, Doamne“.

 

O profeţie abilă

Ludovic al XI-lea, care-i pusese gînd rău astrologului său, Galeotti (+1483), îl întrebă perfid:

– Ei bine, domnule astrolog, care ştiţi atît de bine viitorul, puteţi oare să-mi spuneţi cînd anume o să muriţi?

– Sire, răspunse abil astrologul, ştiinţa mea nu-mi îngăduie să ştiu cu precizie această dată; tot ce ştiu este că voi muri cu 3 zile înaintea Majestăţii Voastre. Cum era foarte superstiţios, regele lăsă baltă ce plănuise.

 

* * *

LUDOVIC XII

Rege al Franţei

Data morţii: 1 ianuarie 1515 (la 53 ani)

Cauza: excese sexuale

Locul: Palatul Tournelles, Paris (Franţa)

Înhumat: bazilica Saint-Denis (Franţa)

La 52 de ani, Ludovic al XII-lea s-a însurat cu tînăra soră a regelui Angliei, prinţesa Maria, care avea 16 ani. După noaptea nunţii, din odaia nupţială ieşi un rege bine dispus, care anunţa, în dreapta şi-n stînga, că „făcuse minuni“. Ca să-i fie pe plac tinerei sale soţii, o ţinu tot în baluri, turniruri, festinuri, zile şi nopţi în şir de nesomn şi oboseală, nepotrivite pentru vîrsta lui, care sfîrşiră prin a-l epuiza, cu atît mai mult cu cît noaptea ţinea să fie „o companie agreabilă pentru soţia sa“. În 3 luni, excesele i-au pus capac. Cînd s-a sfîrşit, în prima zi a anului 1515, i-a spus melancolic reginei: „Micuţa mea, în schimbul darurilor tale îţi ofer moartea mea“.

La curte, cauza morţii regelui n-a fost pentru nimeni un secret: „Frumoasa Maria, cu prea desele ei îmbrăţişări, i-a pricinuit moartea“ – scrie Brântome. Se spune chiar că Henric al VIII-lea mizase pe farmecele surorii sale pentru a-l pierde pe regele Franţei: „La Paris, dregătorii spuseră că regele Angliei a trimis regelui Franţei o iapă buiastră (tîrfă) ca să-l expedieze, degrabă şi în chip plăcut, în iad ori în rai“.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI