Cum au murit oamenii celebri… (38)

in Așa vă place istoria

 

* * *

Ludovic XVI (Rege al Franţei)

Data morţii: 21 ianuarie 1793 (la 38 ani)

Cauza: ghilotinat

Locul: Piaţa Revoluţiei (azi Piaţa Concorde), Paris (Franţa)

Înhumat: bazilica Saint-Denis (Franţa)

Dintre relatările despre execuţia lui Ludovic al XVI-lea, una din cele mai obiective şi mai exacte este cea a lui Philippe Pinel. Este vorba despre o scrisoare personală, scrisă fără intenţia de a fi publicată. Naratorul, doctor, martor ocular al scenei, adresîndu-se fratelui său din provincie, nu urmărea vreun efect anume: „(…) Ludovic a ieşit de la Temple, unde fusese închis, spre ora 10 dimineaţa şi, în trăsura primarului, cu portierele blocate, însoţit de duhovnicul său şi de doi jandarmi, a fost dus la locul supliciului. Ajuns la eşafod, l-a privit cu dîrzenie; numaidecît, călăul a purces la ritualul bine ştiut, adică i-a tăiat părul, pe care şi l-a pus în buzunar, după care Ludovic a urcat imediat pe eşafod; răpăiala tobelor, multe la număr şi părînd a avea rostul de a împiedica poporul să-i ceară graţierea, a fost curmată înaintea unui gest făcut chiar de el, de parcă ar fi vrut să vorbească norodului adunat; dar, la un alt semnal, dat de adjutantul generalului Gărzii Naţionale, tamburii au reînceput răpăiala, glasul lui Ludovic fiind înăbuşit, desluşindu-se doar cîteva cuvinte, de genul: «îi iert pe duşmanii mei» etc. În timpul ăsta, el a făcut cîţiva paşi în jurul funestei scînduri. Mai degrabă din frica firească pentru orişicine vede apropiindu-i-se clipa, ori poate în speranţa că poporul îi va cere graţierea, căci nu-i om să nu nădăjduiască pînă în ultima clipă.

Adjutantul generalului i-a dat ordin călăului să-şi facă datoria şi, într-o clipită, Ludovic a fost legat de funesta scîndură, a ceea ce se numeşte ghilotină, şi n-a mai apucat să se chinuie, pentru că i s-a şi tăiat capul. După aceea, călăul a scos capul din coş şi l-a arătat mulţimii. Imediat ce a fost executat, pe multe chipuri s-a produs o schimbare bruscă, de la consternare sumbră trecîndu-se la strigăte precum: «Trăiască naţiunea!»; cel puţin cei din cavalerie, care erau de faţă la execuţie, şi-au pus caschetele în vîrful săbiilor. Doar cîţiva cetăţeni au mers după ei, mulţi retrăgîndu-se cu inima îndurerată. Cum la o astfel de execuţie eşafodul este întotdeauna împroşcat cu sînge, unii s-au repezit să-şi înmoaie care un capăt de batistă, care o hîrtie sau ce au avut, ca să rămînă cu o amintire de la acest eveniment memorabil…“

Se mai spune că, pe eşafod, regele ar fi cerut mai întîi să nu i se lege mîinile, dar, apoi, la cererea duhovnicului său, a acceptat această ultimă umilinţă. Dacă ar fi avut loc cu adevărat scena nu i-ar fi scăpat lui Philippe Pinel. Deci, se poate pune sub semnul îndoielii. În schimb, ultimele cuvinte ale lui Ludovic al XVI-lea, pe care este posibil ca doctorul Pinel să nu le fi auzit bine din cauza tobelor, pot fi completate: «Mor nevinovat, mă rog Domnului ca poporul să nu aibă de pătimit din pricina sîngelui vărsat». Sicriul, din lemn, fără capac, în care a fost pus trupul regelui, cu capul aşezat între picioare, a fost dus la cimitirul Madeleine. Acolo s-a turnat peste el var nestins şi a fost îngropat pe locul aflat azi la numărul 57 de pe Strada Anjou. Nouă luni mai tîrziu, trupul reginei era înhumat nu departe de cel al regelui. Închis în anul 1794, cimitirul a fost cumpărat de un magistrat regalist, pe nume Olivier Desclozeaux. Acesta, locuind într-o casă din apropiere, însemnase locurile unde fuseseră îngropaţi regele şi regina, după împrejmuirea cimitirului fiind ţinut închis pînă la Restauraţie. La 21 ianuarie 1815 trupurile au fost exhumate şi depuse în cripta de la Saint-Denis. Pe locurile unde au fost găsite, Ludovic al XVIII-lea a pus să fie ridicată – pe banii naţiunii – o capelă expiatoare.

* * *

LUDOVIC XVIII (Rege al Franţei)

Data morţii: 16 septembrie 1824 (la 69 de ani)

Cauza: cangrenă senilă

Locul: Palatul Tuileries, Paris (Franţa)

Înhumat : bazilica Saint-Denis (Franţa)

Dintotdeauna regele suferise de gută, varice şi obezitate. Încă din tinereţe, picioarele îi erau acoperite de răni, care, pe deasupra, îi mai şi îngheţaseră în Rusia, cînd, dintr-o toană a ţarului, fusese nevoit să părăsească oraşul Mitau (denumirea veche a oraşului Jelgava din Letonia) în plină iarnă. De atunci nu mai suporta nici un fel de încălţăminte din piele, purta doar ghete extrem de moi din velur.

În vara anului 1824, starea sănătăţii i se deteriorează brusc şi, la 10 septembrie, doctorii constată că picioarele începuseră să se cangreneze. Dintr-o mărturie înfiorătoare aflăm că valetul Baptiste, „scoţîndu-i Majestăţii Sale ciorapii, a găsit în ei bucăţi dintr-un deget de la piciorul stîng; degetul mare şi un altul abia se mai ţineau. Acestui om de ispravă, extrem de devotat, numai că nu i s-a făcut rău, regele neluîndu-l în seamă; carnea toată părea a-i fi flască, fără simţire“.

Dovedind o mare tărie de caracter, regele a ţinut să-şi ducă viaţa aproape normal, venind la masă, îndeplinind nu puţinele îndatoriri pe care le avea, veghind să-i fie respectate întrutotul prerogativele. Într-o zi, cînd doctorul Portal a spus, adresîndu-se unui valet: „Scoate-i odată cămaşa!“, regele, îndreptîndu-se din spate, cu preţul unui imens efort, l-a pus la punct, cu voce răsunătoare şi autoritară: „Domnule doctor Portal, eu mă numesc Ludovic al XVIII-lea; s-ar fi cuvenit să spuneţi: «Scoate cămaşa Majestăţii Sale!»“.

Abia pe 12 septembrie a acceptat să rămînă la pat. Spectacolele au fost suspendate şi Bursa închisă. Mulţimea aştepta cu îngrijorare buletinele privind starea sănătăţii sale. Regele rămase mirat aflînd toate acestea: „Am făcut, aşadar, şi lucruri bune!“. Cangrena avansa şi, încet-încet, corpul întreg intra în descompunere. Regele, însă, îşi păstra luciditatea şi o anume intuiţie politică, de vreme ce, desemnîndu-l pe ducele de Bordeaux, ultimul vlăstar al dinastiei, a spus: „De-ar cruţa Carol al X-lea coroana acestui copil!“.

Este, însă, foarte îndoielnic faptul că ar fi spus medicului său: „Allons, finissons-en, Charles attend“ („Să isprăvim odată, Carol aşteaptă“. Joc de cuvinte: „Charles attend“ se pronunţă la fel ca „charlatan“ [şarlatan], deci: „Să isprăvim odată, şarlatanule“), joc de cuvinte care s-a bucurat de mare succes.

În noaptea de 15 spre 16, a început agonia, întreruptă de sincope. Spre ora 4 dimineaţa, cînd i s-a apropiat de faţă o lumînare, regele era mort. „Mirosul din preajma patului ar fi dat gata pe oricine“.

Avînd dinainte-i cadavrul suveranului, doctorul Breschet, care a făcut autopsia, a spus: „Iată cum devii, din rege, supus“.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI