Cum au murit oamenii celebri… (39)

in Așa vă place istoria

La ce ar putea fi bun

cadavrul unui tiran

Este cît se poate de autentic faptul că Louis Legendre a propus pe 1 ianuarie 1793, la Clubul Iacobinilor, tăierea cadavrului lui Ludovic al XVI-lea în 83 de bucăţi, spre a fi trimise celor 83 de departamente ale Republicii, ca să servească de îngrăşămînt celor 83 de arbori ai libertăţii plantaţi la prefecturi. Deşi îmbina agronomia cu politica, propunerea nu a fost reţinută.

* * *

Ludovic-Filip I (Rege al Franţei)

Data morţii : 26 august 1850 (la 77 de ani)

Cauza: pneumonie

Locul: Claremont, Surrey (Marea Britanie)

Înhumat: capela regală de la Dreux (Franţa)

Spre mijlocul lunii august, regele Ludovic-Filip a contractat o răceală cu dureri puternice într-o parte şi frisoane, simptome clasice ale unei banale pneumonii, care, însă, la 77 de ani nu promitea nimic bun. Întrebaţi, doctorii au fost nevoiţi să recunoască, pe ocolite, că „paliativele ştiinţei erau deja neputincioase în faţa mersului rapid al bolii“. Şezînd comod într-un jilţ larg, înfăşurat într-un halat de caşmir, regele i-a dictat reginei Marie-Amélie un ultim codicil la testamentul său, pe care abia a fost în stare să-l semneze. „Vai! Vai! Mîinile îmi sînt deja reci!“ Odată rezolvat acest lucru, pune să fie chemat aghiotantul său, generalul Dumas, căruia îi dictează încheierea „Memoriilor“ sale, „fără o ezitare, fără să-şi caute ideea pe care dorea să o redea, găsind pe loc cuvîntul potrivit şi chiar revenind pentru a îndrepta vreo expresie scăpată în graba improvizaţiei“. Apoi semnează, cu o mînă încă sigură, fila pe care secretarul său tocmai o terminase de scris. „Şi acum – spune el, ridicînd glasul – mă duc acolo unde mă cheamă Domnul“. Apoi s-a culcat şi, după 3 sferturi de ceas, şi-a dat sufletul. Ludovic-Filip a fost înhumat lîngă capela de la Weybridge, în cavoul unei persoane particulare. Trupul său şi cel al reginei Marie-Amélie au fost strămutate la capela regală din Dreux abia în 1876.

* * *

Ludovic de Franţa (Delfin al Franţei)

Fiul lui Ludovic XV şi tatăl lui Ludovic XVI

Data morţii: 20 decembrie 1765 (la 36 ani)

Cauza: „guturai neglijat“, probabil de natură tuberculoasă

Locul: castelul Fontainebleau (Franţa)

Înhumat: bazilica Saint-Denis (Franţa)

Conducător al partidei bigoţilor, duşman înverşunat al numeroaselor favorite ale tatălui său, Delfinul a avut o moarte înălţătoare, pe măsura personajului său, cuvintele rostite pe patul morţii fiind cînd pline de demnitate şi nobleţe, cînd blînde şi emoţionante, spre admiraţia celor din jur.

Medicului său, peste măsură de speriat de ineficienţa tratamentului pe care i-l aplicase, i-a spus: „Liniştiţi-vă, doar ştiţi că nu mă tem de moarte“. Duhovnicului, care se ruga pentru viaţa lui: „Îngăduiţi să cer Domnului să se facă voia Lui; El are cu totul alte gînduri decît ale noastre“. Soţiei sale: „Ce mulţumire să te văd şi să te iubesc!“. Către Dumnezeu: „Doamne, Te implor, ocroteşte pururea acest regat“. În fine, bunului său prieten, episcopul de Verdun, luîndu-i mîna înainte de a se stinge: „Lăsaţi-o pe inima mea, acolo unde aţi fost mereu“.

* * *

Ludwig II (Rege al Bavariei)

Data morţii: 13 iunie 1886 (la 41 de ani)

Cauza: neelucidată

Locul: castelul Berg, Bavaria (Germania)

Înhumat: cripta bisericii Sfîntul Mihail, München, Bavaria

După decăderea din drepturi, regele a fost internat la castelul Berg, în apropiere de München. Au fost puse gratii la ferestre, vizoare la uşi, s-au înlăturat toate obiectele periculoase. Paranoic şi schizofren, pe Ludwig îl încercau de multă vreme gînduri sinucigaşe.

În ziua în care a fost pus sub observaţie, regele decăzut a declarat: „Accept să mi se interzică să domnesc. Nu accept să fiu declarat nebun“. A doua zi, 13 iunie, la ora 6 seara, pleacă să se plimbe cu doctorul său, von Gudden. Două ore mai tîrziu, cum cei doi nu reveniseră la castel, au început căutările. În cele din urmă ajung la lac, pe malul căruia zăcea doctorul von Gudden, mort prin strangulare, cu faţa numai zgîrieturi. Trupul regelui a fost găsit în largul lacului. Nu avea nici o urmă de violenţă. Ceasul său arăta 6.45. Pălăria, vesta şi umbrela îi rămăseseră pe mal. Pornind de la aceste constatări, s-a putut reconstitui următorul scenariu: cei doi mergeau pe malul lacului, cînd Ludwig, debarasîndu-se de pălărie, vestă şi umbrelă, a dat să se arunce în apă. Doctorul s-a agăţat de el, dar, după o scurtă luptă, regele l-a strîns de gît, apoi s-a aruncat. După cum a arătat raportul autopsiei, regele nu ar fi murit asfixiat, adică înecat, ci ar fi făcut o congestie, pentru că în după-amiaza aceea mîncase şi băuse mult. Aşadar, Ludwig al Il-lea ar fi murit de moarte naturală, chiar în clipa cînd se arunca în lac: se pare că destinul a fost mai rapid decît voinţa lui. Mai rămîne de ştiut dacă regele a vrut să se sinucidă sau să evadeze.

* * *

LULLI (Jean-Baptiste)

Compozitor francez de origine italiană

Data morţii: 22 martie 1687 (la 54 de ani)

Cauza: cangrenă

Locul: Str. VilIe-l’Evieque (azi Str. Boissy d’Anglas), Paris (Franţa)

Înhumat: biserica Notre-Dame-des-Victoires, Paris (Franţa)

În ziua de 8 ianuarie, Lulli repeta la biserica Feuillants din Str. Saint-Honoré un Te Deum, pe care tocmai îl compusese pentru însănătoşirea regelui. Bătînd măsura cu bastonul, în patosul interpretării, îşi loveşte un picior. Hematomul devine abces, care apoi ajunge cangrenă. Doctorul îl sfătuieşte să sacrifice degetul mare, dar Lulli refuză amputarea şi în scurt timp îi este cuprins întreg piciorul. Atunci, socotindu-se pierdut, cheamă un preot. Acesta se dovedi a fi un cazuist sever. Îi cere să distrugă partitura operei la care lucra, ca semn că se căieşte pentru toate operele sale de pînă atunci. Spre surpriza tuturor, Lulli indică un sertar, de unde preotul scoate partitura la Ahile şi Polyxena, pe care o aruncă pe foc. Fiul compozitorului începe să strige, indignat. „Taci din gură – îi spune tatăl – am o copie!…“ Apoi, cerînd să fie pus pe un pat de chingi, cu o funie de gît, compune o ultimă arie, potrivită împrejurării: „Trebuie să mori, păcătosule!“.

* * *

Lyautey (Louis Hubert Gonzalve)

Mareşal al Franţei. Rezident general al Franţei în Maroc

Data morţii: 27 iulie 1934 (la 80 de ani)

Cauza: congestie pulmonară şi criză de uremie

Locul: Thorey (Franţa)

Înhumat: biserica Domului Invalizilor, Paris

Era în ziua de 27 iulie. Pe patul de suferinţă, Mareşalul Lyautey îi spune ofiţerului de ordonanţă care îl veghea :

– De fapt, mi-am ratat viaţa…

– Cum poate spune cineva că şi-a ratat viaţa cînd este mareşal al Franţei şi cînd a realizat ceea ce aţi realizat dumneavoastră în Maroc?

– A! da… Marocul – admite Lyautey -, dar Marocul a fost doar o provincie a visului meu…

Cîteva ore mai tîrziu se stingea în braţele soţiei sale. În ziua care a urmat, cînd i s-a deschis testamentul, toată lumea a rămas stupefiată: mareşalul dorea să fie îngropat în Maroc. Cei care aveau un cuvînt de spus au ridicat obiecţii: guvernul ezita; adversarii lui Lyautey consideră că acest mod de „a-şi lua distanţă“ este „o insolenţă“. În cele din urmă, guvernul dă autorizaţiile necesare pentru transferarea în Maroc a trupului mareşalului, care este îmbarcat, cîteva luni mai tîrziu, la bordul crucişătorului Dupleix. Lyautey îşi găseşte locul de odihnă într-o mică koubba albă, la malul oceanului, în Parcul Rezidenţei din Rabat.

După ce Marocul şi-a cîştigat independenţa, în aprilie 1961, osemintele lui Lyautey au fost aduse, la cererea guvernului francez, în Franţa şi înhumate la capela de la Domul Invalizilor.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI