Cum au murit oamenii celebri… (41)

in Lecturi la lumina ceaiului

* * *

MAINTENON

(Françoise d’Aubigné, marchiză de)

Guvernanta copiilor d-nei de Montespan; soţie secretă a lui Ludovic XIV

Data morţii: 15 aprilie 1719 (la 83 de ani)

Cauza: bătrîneţe

Locul: Saint-Cyr (Franţa)

Înhumată: Palatul Versailles (Franţa)

Retrăgîndu-se de la curte după moartea lui Ludovic al XIV-lea, doamna de Maintenon se stabileşte la Saint-Cyr, în localul şcolii fondate de ea pentru educarea fetelor din familii nobile scăpătate. În mijlocul acestor tinere, strînse în jurul patului ei, a şi murit, după ce a spus: „Încă un sfert de ceas, şi voi şti mai mult…“. „Bătrîna zdreanţă a crăpat“ – a rostit, drept necrolog, veşnica sa vrăjmaşă, prinţesa Palatină.

Numai că necazurile marchizei nu aveau să înceteze o dată cu înhumarea în capela şcolii, în 1793, mormîntul fiindu-i profanat şi cadavrul tîrît pe o leasă de nuiele pe străzile din Saint-Cyr, după care a fost îngropat într-un colţ al cimitirului, de unde a fost scos în 1802, pentru a fi înhumat chiar în mijlocul curţii şcolii. Cîţiva ani mai tîrziu, însă, Napoleon a transformat Saint-Cyr în Şcoală militară specială. Cum micul monument stînjenea exerciţiile militare, marchiza a fost exhumată pentru a doua oară. Osemintele au fost puse, de-a valma, într-o lădiţă, căreia i s-a găsit loc într-un ungher al economatului şcolii, cu inscripţia „Oasele doamnei de Maintenon“. Lădiţa nu era încuiată. Trezorierul şcolii, domnul Lefol, avea să mărturisească faptul că sustrăsese, într-o zi, un os, pe care l-a trimis în dar, prin poştă, unei rubedenii din Bretania. Dar asta n-a fost tot. La un dineu oferit de administratorul şcolii, domnul Gilles, un conviv, dornic de bravadă, şi-a exprimat dorinţa de a ronţăi o fărîmă din craniu. Nimic nu l-a putut face să renunţe; numitul Paludel a trecut la fapte. S-a şi îmbolnăvit, de altminteri, din pricina macabrei glume, drept consolare repetîndu-şi: „Nu-i nimic! Am mîncat din doamna de Maintenon!“.

Abia în anul 1873, lădiţa a fost zidită într-un mic monument ridicat în capela şcolii, pentru ca în 1940 să fie dusă de la Saint-Cyr la Versailles. În prezent, se află „provizoriu“ într-o încăpere de lîngă capela palatului, la primul etaj, nu departe de tribunele unde marchiza asculta odinioară slujba.

* * *

MAISTRE (Joseph de)

Om politic, scriitor şi filozof francez

Data morţii: 26 februarie 1821 (la 68 de ani)

Cauza: apoplexie

Locul: Torino (Italia)

Înhumat: Torino

Adversar convins al Revoluţiei şi al „ideologilor“, Joseph de Maistre şi-a părăsit ţara în 1793. Străbătînd Europa, din Italia pînă în Rusia, îşi declara ataşamentul faţă de monarhism şi autoritatea papală, două idei care începuseră deja să piardă teren. „Mă duc o dată cu Europa“ – ar fi spus în clipa morţii.

* * *

MALESHERBES

(Chrétien Guillaume de Lamoignon de)

Om politic francez. Avocat al lui Ludovic XVI

Data morţii: 22 aprilie 1794 (la 73 de ani)

Cauza: ghilotinat

Locul: Piaţa Revoluţiei (azi Piaţa Concorde), Paris (Franţa)

Înhumat : cimitirul Errancis, Paris

Cînd s-a oferit ca apărător în procesul lui Ludovic al XVI-lea, Malesherbes a fost întrebat:

– Ce vă face atît de cutezător?

– Dispreţul pentru viaţă, domnule! – a răspuns el, simplu.

Condamnat la moarte la cîteva luni după augustul, dar compromiţătorul său client, Malesherbes a murit „cu dîrzenia surîzătoare a unui înţelept şi cu calmul pe care îl dă o conştiinţă împăcată“, nota un personaj avizat, călăul Sanson. Cînd ajutorul de călău a venit să-i taie părul, el era ocupat cu întoarcerea ceasului. Netulburat, şi-a văzut mai departe de treabă: „Într-o clipă îţi stau la dispoziţie, amice“ şi, după ce şi-a pus ceasul la loc, în buzunarul vestei, l-a urmat.

Odată terminate pregătirile cu părul şi cu legatul mîinilor, îi cere lui Sanson să-i pună peruca pe cap, „nu că i s-ar fi tras cine ştie ce neplăceri de la un guturai, dar fiindcă nu putea suferi frigul, şi ca să moară aşa cum a trăit, ca o persoană extrem de sensibilă“.

Cînd l-au luat de la închisoare, avînd de coborît cîteva trepte, s-a împiedicat. Dacă nu ar fi fost ţinut de Sanson şi cele două fiice ale sale – care urcau cu el în căruţă – ar fi căzut: „Iată ce se numeşte un semn rău; să fi fost un roman în locul meu, se întorcea din drum!“

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI