Cum au murit oamenii celebri… (55)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

* * *

MOLAY (Jacques de)

Mare maestru al ordinului Templierilor

Data morţii: 11 martie 1314 (la 71 de ani)

Cauza: ars de viu

Locul: Ilot aux Juifs (azi Place Dauphine), Paris (Franţa)

Înhumat : cenuşa i-a fost împrăştiată

Condamnat la ardere pe rug de Filip cel Frumos, dornic să-şi însuşească bogăţiile Templierilor după ce ordinul fusese desfiinţat de Papa Clement al V-lea, ultimul mare maestru ar fi strigat, cuprins de vîlvătăi: „Clement, judecător samavolnic, te chem în 40 de zile în faţa tribunalului judecătorului suprem“. După alte surse, Jacques de Molay l-ar fi citat şi pe regele Franţei să compară în faţa lui Dumnezeu pînă într-un an. Papa a murit pe 20 aprilie, adică la exact 40 de zile după marele maestru, iar Filip cel Frumos s-a sfîrşit la 29 noiembrie 1314. S-ar putea, însă, ca abia după moartea la soroc a călăilor să fi fost compusă ultima lor apostrofare de către victimă.

* * *

MOLIERE (Jean-Baptiste Poquelin, zis)

Autor dramatic şi actor francez

Data morţii: 17 februarie 1673 (la 51 de ani)

Cauza: tuberculoză

Locul: Str. Richelieu nr. 40, Paris (Franţa)

Înhumat: cimitirul Saint-Joseph, Paris; apoi cimitirul Pere-Lachaise.

Era al 4-lea spectacol cu „Bolnavul închipuit“. Deşi bolnav, Moliere ţinuse să-şi joace rolul, Argan. „Nu jucaţi“, îl roagă un membru al trupei, în timp ce el se costuma în culise. „Dar ce vrei să fac? – replică Moliere. Sînt aici 50 de persoane care trăiesc doar din salariu. Ce-o să se aleagă de sărmanii oameni dacă eu nu joc? Nu vreau să-mi reproşez că din cauza mea n-au avut pîine“.

Abia rostise celebrul „Juro“ din actul 3, cînd s-a simţit rău. A încercat să-şi ascundă starea proastă cu un hohot de rîs. „Mi-e frig de mor“, a şoptit, abia tîrîndu-se spre culise. După ce a jucat actul 4 cu ultimele puteri, l-au dus acasă, în Strada Richelieu, cu scaunul, aşa cum era, în costumul lui Argan. După ce a mîncat puţină pîine cu parmezan, în clipa cînd s-a întins pe pat, l-a apucat un acces violent de tuse. Batista dusă la gură se înroşeşte de sînge. „Nu te speria, îi spune prietenului său Baron, m-ai văzut sîngerînd şi mai şi. Du-te, totuşi, şi spune-i nevesti-mii să urce“. Cere să vină şi un preot; un servitor pleacă să-l aducă. A sculat din somn doi, dar n-a catadicsit nici unul să se deranjeze pentru un actor de comedie. Cînd a sosit şi Armande Bejart – care preferase să rămînă la teatru, înconjurată de admiratori – Moliere tocmai îşi dăduse sufletul, în braţele celor două surori de caritate cărora le oferise adăpost. În registrul companiei Bejart-Moliere, în dreptul datei de 17 februarie 1673, actorul Lagrange face pe margine un simplu romb negru.

Cum era de aşteptat, clericii de la Saint-Eustache n-au îngăduit ca Moliere să fie înmormîntat creştineşte, din pricina excomunicărilor pe care i le atrăsese meseria de actor. Numai după ce Armande Bejart s-a dus la Ludovic al XlV-lea, rugîndu-l să intervină, opreliştea a fost ridicată. Cu toate acestea, rămăşiţele pămînteşti ale „tapiţerului-valet“ Jean-Baptiste Poquelin, şi nu cele ale actorului Moliere, au fost conduse, în noaptea de 21 februarie, la cimitirul Saint-Joseph, acoperite cu linţoliul tapiţerilor şi însoţite de 3 preoţi, dar în cea mai mare simplitate. A asistat lume multă şi s-au împărţit 1200 de livre săracilor.

La 6 iulie 1792, printr-un decret al Adunării legislative, presupusele oseminte ale lui Moliere au fost exhumate. Alexandre Lenoir, directorul Muzeului monumentelor franceze, le-a adus în muzeul său, într-un sarcofag imaginat de el. La 6 martie 1817, Moliere a fost înhumat – o dată cu La Fontaine – în cimitirul Pere-Lachaise. Cînd a fost ridicată Fîntîna Moliere în Strada Richelieu, în anul 1844, s-a intenţionat strămutarea osemintelor actorului în acest loc; s-a renunţat, însă, din cauza dubiilor legate de autenticitatea lor.

 

Viceversa

Un modest versificator vine la Monsieur (fratele regelui Franţei) cu un epitaf pentru Moliere. „Mi-ar fi făcut mai multă plăcere – îi spune prinţul – să mi-l fi adus el pe al dumitale“.

 

* * *

MONACO

(Therese Felicite de Choiseul-Stainville, prinţesă de)

Prinţesă franceză

Data morţii: 26 iulie 1794 (la 27 de ani)

Cauza: ghilotinată

Locul: Paris (Franţa)

Înhumată: Paris

Văzîndu-se în faţa eşafodului, tînăra şi frumoasa prinţesă de Monaco, cuprinsă de spaimă, încercă să scape, invocînd o sarcină, ceea ce un doctor binevoieşte să confirme. Neîmpăcîndu-se însă cu gîndul de a fi spus un neadevăr, cînd ajunge din nou la închisoare revine asupra celor spuse, îşi mărturiseşte şiretlicul şi cere ca sentinţa să fie executată. Înainte să urce în căruţă îşi taie părul, ca să fie dat copiilor ei, şi îşi fardează obrajii: „Nu vreau ca eşafodul să mă facă să pălesc“. A doua zi, avea să fie rîndul lui Robespierre…

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI