Cum au murit oamenii celebri… (57)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

* * *

MONTCALM

(Louis Joseph, marchiz de)

General francez

Data morţii: 14 septembrie 1759 (la 47 de ani)

Cauza: mort în luptă

Locul: lîngă Quebec (Canada)

Înhumat: lîngă Quebec

Rănit mortal în lupta de la Abraham, lîngă Quebec. Montcalm i-a spus aghiotantului său, care îi cerea instrucţiuni pentru continuarea bătăliei: „Nu mai am de dat ordine, trebuie să mă ocup de lucruri mai importante, iar timpul care mi-a rămas e scurt“. Şi, cum doctorul îi spusese că nu va mai apuca dimineaţa, a adăugat: „Cu atît mai bine. N-am să-i mai văd pe englezi în Quebec“. Patru zile mai tîrziu, oraşul capitulă. Mormînt i-a fost groapa lăsată de o ghiulea de tun, unde se află şi azi.

* * *

MONTES

(Lola Maria Dolores Elisa

Gilbert, zisa Lola)

Aventurieră irlandeză

Data morţii: 17 ianuarie 1861 (la 42 de ani)

Cauza: hemoragie cerebrală

Locul: Asteria Sanatorium, New York (S.U.A.)

Înhumată: New York

Emigrată în Statele Unite, Lola Montes şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii în cucernicie, activînd în slujba metodismului, propovăduind morala prostituatelor dintr-un azil aflat în apropiere şi ţinînd din ce în ce mai multe conferinţe pătrunse de un puritanism înălţător. Tocmai se întorcea de la o reuniune religioasă, cînd a avut un atac cerebral, urmat de hemiplegie. Reverendului Hawks, care veghea la căpătîiul ei, i-a spus: „E tare urît afară. Rugaţi-L pe bunul Dumnezeu să-mi mai arate o dată soarele înainte să mor. O să ştiu atunci că m-a iertat“

* * *

MONTESPAN

(Francoise Athenais de Rochechouart de Mortemart, marchiză de)

Nobilă franceză. Favorita lui Ludovic al XlV-lea

Data morţii: 27 mai 1707 (la 66 de ani)

Cauza: hemoragie cerebrală din cauza abuzului de vomitive

Locul: Bourbon-l’Archambault (Franţa)

Înhumată: biserica Cordelierilor, Poitiers (Franţa)

După ce se pocăise, păcătoasa doamnă trăia cu frica Judecăţii de apoi. „Era atît de înfricoşată de chinurile morţii – povesteşte Saint-Simon – încît plătea cîteva femei, a căror singură treabă era s-o vegheze noaptea, în odaia ei, cu draperiile date de-o parte, la lumina lumînărilor“.

În noaptea de 14 mai, femeile, a căror veghe se dovedise de astă dată cu folos, văzînd că marchizei îi era rău, au trezit toată casa. Speriată, doamna de Coeuvres crede că e bine să-i dea vomitive, drept care o face de 63 de ori. „Sforţările provocate de acest remediu au fost atît de mari, încît ruperea unui vas de sînge i-a pricinuit moartea“.

Patru zile mai tîrziu, văzîndu-se pierdută, marchiza îşi chemă servitorii şi le ceru cu umilinţă iertare pentru cît scandal făcuse cu orgiile ei. În ziua de 26 mai, i-a spus călugărului capucin care o veghea: „Părinte, daţi-mi curaj ca unei neştiutoare, cît puteţi mai simplu“. Apoi a intrat în comă şi a doua zi şi-a dat sufletul. În noaptea următoare, a fost văzut venind în goana calului un cavaler, care a dat buzna în camera mortuară. A luat cheia pe care o avea răposata la gît şi o casetă care stătea închisă într-un dulap. Şi, fără să fi spus vreun cuvînt, se întoarse în graba mare la Paris. Cavalerul nu era altul decît fiul legitim al doamnei de Montespan, ducele d’Antin, venit să facă pierdut testamentul, de teamă ca acesta să nu fie întocmit în favoarea surorilor şi fraţilor săi vitregi, sau a devotaţilor servitori ai marchizei. Odată testamentul dispărut, d’Antin rămînea unicul moştenitor al mamei sale, la ale cărei funeralii nici nu s-a ostenit să asiste. Cît despre rege. el tocmai se pregătea să plece la vînătoare cînd a primit vestea morţii favoritei sale, care îi dăruise 8 copii. Discursul funebru nu s-a lăsat aşteptat: „Domnilor, pe cai!“. După autopsie, măruntaiele marchizei au fost puse într-o casetă, care a fost încredinţată unui curier spre a fi dusă la abaţia Saint-Menoux, unde dorise să-i odihnească inima. Era furtună, şi nu peste mult timp, duhoarea ce venea de la cutia prost închisă începe să-l supere pe călăreţ. Neştiind ce să creadă, acesta o deschise şi, descoperind îngrozit ce conţinea, o deşertă pe un cîmp unde păşteau porcii. Cînd macabra anecdotă a ajuns la curtea de la Versailles, doamna de Tencin nu s-a putut abţine să pufnească maliţios: „Inima! Avea ea aşa ceva?…“

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI