Cum au murit oamenii celebri… (59)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

* * *

Montpensier (Anne Marie Louise d’Orleans,

ducesă de Montpensier,

zisă la Grande Mademoiselle)

Prinţesă franceză

Data morţii: 5 aprilie 1693 (la 66 de ani)

Cauza: criză de uremie

Locul: palatul Luxemburg, Paris (Franţa)

Înhumată: bazilica Saint-Denis; inima la

Biserica Val-de Grâce, Paris

Încă un personaj de vază omorît de proprii doctori! Prinţesa Palatină o confirmă cu obişnuita-i francheţe: „Moartea i s-a tras doar din ignoranţa doctorilor, care n-au ştiut ce boală are şi au îndopat-o în aşa hal cu vomitive, încât a murit de o inflamare a intestinului“.

Vegheată de părintele Bourdaloue, bubuitoarea ducesă era numai blîndeţe şi smerenie. „Nu sînt îndeajuns de filozoafă ca să nu mă tem, dar sînt creştină şi mă supun“, i-a spus ea, cu glas stins, în clipa morţii.

Opt zile a durat priveghiul trupului neînsufleţit la palatul Luxemburg. Potrivit dorinţei celei ce fusese la Grande Mademoiselle, inima urma să-i fie dusă la Val-de-Grâce, măruntaiele la o sihăstrie celestină şi trupul la Saint-Denis. Dar o macabră întîmplare, relatată de Saint-Simon, s-a petrecut în timpul priveghiului: „În miezul zilei, în faţa tuturor persoanelor prezente la ceremonie, urna cu măruntaiele, aflată pe o măsuţă de altar, s-a spart cu mare zgomot, răspîndind o duhoare de nesuportat. Să fi văzut în clipa aceea doamnele, care leşinate de spaimă, care luînd-o la fugă. Heralzii şi călugării care psalmodiau se îmbulzeau spre uşi, laolaltă cu mulţimea care o luase la sănătoasa. Era o zăpăceală de nedescris. Cei mai mulţi nu s-au oprit decît în grădinile şi curţile palatului. Toată zarva fusese pricinuită de proasta îmbălsămare a măruntaielor. S-a parfumat şi refăcut totul, iar la curte s-a făcut mare haz pe seama acelei spaime“.

* * *

Morand (Paul)

Scriitor francez

Data morţii: 23 iulie 1976 (88 de ani)

Cauza: boală de inimă

Locul: spitalul Necker, Paris (Franţa)

Înhumat: cimitirul ortodox din Trieste (Italia)

La ultima vizită pe care i-a fgăcut-o, doctorul l-a întrebat pe Morand dacă era la fel de chinuit de caniculă. Neînţelegînd bine întrebarea, scriitorul ar fi răspuns: „Grăbit? Eu întotdeauna am fost grăbit“.

Aşa cum a dorit, rămăşiţele pămînteşti i-au fost amestecate cu cele ale soţiei sale, românca Hélčne, care murise cu un an mai devreme.

* * *

Morus (Thomas)

Om politic şi umanist englez

Data morţii: 6 iulie 1535 (la 57 de ani)

Cauza: decapitat

Locul:Turnul Londrei (Marea Britanie)

Înhumat: biserica Chelsea, Londra; capul la biserica Saint-Dunstan din Canterbury, Kent (Marea Britanie)

Cancelar al regatului, Thomas Morus refuzase să facă jurămîntul de supremaţie şi să-l recunoască astfel pe Henri al VIII-lea ca şef al Bisericii Angliei. Întemniţat 1 an în Turnul Londrei, Morus a fost supus la privaţiuni, umilinţe şi presiuni pentru a reveni asupra deciziei sale. Cu cîteva zile înaintea execuţiei, cînd soţia sa îl implora să-şi salveze viaţa, i-a curmat vorba, întrebînd-o cît ar mai avea el de trăit.

– Cel puţin 20 de ani – a răspuns ea.

– Oh, soaţă a mea! Şi tu vrei să dau veşnicia pe 20 de ani! În cele din urmă, regele îşi pierde răbdarea şi porunceşte executarea celui ce-i fusese prieten. Cînd trebuia să urce treptele eşafodului, Morus, sleit de puteri, a rugat un ajutor al călăului să-l sprijine. „La coborîre, mă descurc singur“, a adăugat.

A spus cîteva cuivnte către popor: „Mor credincios lui Dumnezeu şi regelui, dar, întîi de toate, lui Dumnezeu“. Pe urmă a rostit „Miserere“ şi l-a îmbrăţişat pe călău: „Curaj, viteazule, nu-ţi fie frică. Dar ai grijă, gîtul meu e foarte scurt! Ţi-e în joc onoarea!“. Se leagă singur la ochi, îşi pune capul pe butuc şi, luînd seamă că lunga sa barbă se prinsese sub bărbie, a desprins-o, spunînd: „Tăiaţi-mi capul, dar nu barba, ea n-a comis nici o trădare“.

Cît timp fusese ţinut închis, Morus nu îngăduise să i se taie barba, dînd următoarea lămurire: „Am un foarte serios diferend cu regele: rămîne de ştiut de-mi va lua el capul, sau de îmi va rămîne mie; nu vreau să întreprind nimic, atîta timp cît nu ştiu dacă va fi al meu“. Aşa că, timp de 1 an, barba i-a crescut în voie.

Fiica sa, Margaret, i-a răscumpărat capul de la călău şi l-a păstrat cu pioşenie toată viaţa ei.

* * *

Moréas (Jean Papadiamantopoulos, zis Jean)

Poet francez de origine greacă

Data morţii: 31 martie 1910 (la 54 de ani)

Cauza: hemoragie cerebrală

Locul: Chaussée de l’Etang nr. 64, Saint-Mandé (Franţa)

Înhumat: cimitirul Pčre-Lachaise, Paris (Franţa)

Rămas hemiplegic după un ultim atac de apoplexie, Moréas îşi aştepta, de mai bine de o săptămînă, moartea. „S-au privit ochi în ochi – povesteşte Rémy de Gourmont – fără ca pleoapele să-i tresară măcar“. Sătul de încetineala zilelor şi a sfîrşitului său, stătea de vorbă cu prietenii, recita versuri de Ronsard, privea cerul palid şi copacii desfrunziţi, convins că memoria lui avea să biruie fluviul uitării. Dar cum agonia i se prelungea peste măsură, într-o zi, îşi pierdu răbdarea: „Nici măcar pe moarte nu mai poţi conta!“.

La columbariul de la Pčre-Lachaise, la incinerare, prietenul său Capus a spus: „Ce frumos sfîrşit! Se duce ca o ţigară!“.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI