Cum au murit oamenii celebri… (6)

in Lecturi la lumina ceaiului

CLAUDIU (Tiberius Claudius Nero Drusus), împărat roman

Data morţii: 13 octombrie 54 (la 64 de ani)

Cauza: otrăvit

Locul: Roma (Italia)

Înhumat: Roma

Toţi istoricii împărtăşesc părerea că Împăratul Claudiu a murit otrăvit cu ciuperci, felul lui preferat de mîncare. În ceea ce priveşte circumstanţele, opiniile, însă, diferă. Unii afirmă că ciupercile i-au fost servite la un festin cu pontifii, la Capitoliu, de Halotus, ,,praegustator” al lui Claudiu. Alţii susţin că Agrippina, iniţiatoarea complotului, le-a pregătit ea însăşi, cu indicaţiile şi ingredientele otrăvitoarei Locusta, pe care o scosese din temniţă. Agrippina i-ar fi servit împăratului ciupercile la un prînz obişnuit, în familie. După Tacit, Claudiu, fiind beat, a vrut să vomite ciupercile, ceea ce ar fi zădărnicit eforturile conjuraţilor. Atunci, a intervenit Xenophon – medicul împăratului şi amantul Agrippinei -, care, sub pretextul că-l ajută pe Claudiu să vomite, i-a vîrît pe gît o pană, impregnată cu o otravă puternică. Împăratul a murit la revărsatul zorilor, în dureri cumplite.

* * *

CROMWELL (Oliver), om politic englez, lord-protector al Republicii Angliei

Data morţii: 3 septembrie 1658 (la 59 de ani)

Cauza: „febră terţă“, cu alte cuvinte, criză de paludism

Locul: Londra (Marea Britanie)

Înhumat: Abaţia Westminster, din Londra. În 1660, rămăşiţele lui au fost împrăştiate

„Cromwell era pe cale să distrugă întreaga creştinătate: familia regală ar fi fost pierdută, iar a lui, în veci puternică, de n-ar fi fost un mic grăunte de nisip, ce i s-a pus în uretră. Roma însăşi ar fi tremurat de teama lui. Dar, această pietricică, neînsemnată altundeva, s-a aşezat în acel loc, şi iată-l mort, familia lui decăzută, iar regele restaurat“. Orice va fi zis Pascal, Cromwell nu a murit din cauza acelei pietricele, ci de friguri palustre. Este adevărat că suferea de colici nefritice, dar a murit de paludism, la cîteva zile după fiica lui preferată, Lady Cleypole. Deşi se afla în pragul morţii, nu împărtăşea pesimismul doctorilor, cărora le spunea: „Vă repet că n-o să mor de această boală. Am primit răspunsuri favorabile de la Cer. Domnul a ţinut seama nu numai de rugăciunile mele, ci şi de cele ale unor persoane evlavioase, care întreţin o corespondenţă mai strînsă cu El“. În ciuda „corespondenţei“ cereşti, starea i se înrăutăţi. Pe 1 septembrie, Cromwell refuză narcoticul care i se dădea: „Nu vreau să dorm, vreau să mă duc repede“. Mai tîrziu, însă, adăugă: „Natura poate face mai mult decît doctorii“, ceea ce însemna că nu era chiar atît de zorit să se ducă. În cursul nopţii, repetă: „Dumnezeu există şi e bun“. În zorii zilei de 3 septembrie, intră în comă şi, chiar în acea după-amiază, muri. Cromwell a fost înmormîntat la Abaţia Westminster, dar, după ce Carol al II-lea a fost reînscăunat, în 1660, rămăşiţele i-au fost exhumate, tîrîte pe o leasă şi agăţate în spînzurătoarea din Tyburn – unde aveau loc execuţiile publice la Londra -, după care au fost împrăştiate.

* * *

Dostoievski (Feodor Mihailovici), romancier rus

Data morţii: 9 februarie 1881 (la 60 de ani)

Cauza: tuberculoză

Locul: Sankt Petersburg (Federaţia Rusă)

Înhumat: cimitirul Mînăstirii Aleksandr Nevski, Sankt Petersburg

După trei hemoptizii, în trei zile, starea lui Dostoievski părea să se amelioreze. Doctorii nutreau speranţe. Dar, în noaptea de 27 spre 28 mai, el îşi trezi soţia, ca să-i spună că, în cursul zilei, avea să moară. Deşi ea protestă, el îi ceru să aprindă o lumînare şi să-i dea Evanghelia. I se întîmpla, adesea, ca, atunci cînd nu izbutea să ia o hotărîre importantă, să deschidă, la întîmplare, vechea lui Biblie şi să citească rîndurile pe care îi cădeau ochii. În acea noapte, Biblia se deschise la Capitolul III, versetul 14 din Evanghelia după Matei. Doamna Dostoievski citi: „Eu sînt acela (îi spunea Sfîntul Ioan Botezătorul lui Isus Christos) care am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine”. Dar Isus i-a răspuns: „Nu mă reţine acum, că aşa ni se cuvine nouă, să împlinim toată dreptatea“. „Vezi – îi spuse Dostoievski soţiei sale -, nu mă reţine. Asta înseamnă că am să mor“. Apoi, adormi din nou. În dimineaţa următoare, avu o nouă hemoragie. Îşi chemă copiii, le dădu ultimele sfaturi şi îi binecuvîntă. Seara, o nouă hemoptizie nu putu fi oprită, în ciuda bucăţilor de ghiaţă care i-au fost date să le înghită. Înainte de a-şi pierde cunoştinţa, bîigui cîteva fraze fără şir, pe care soţia lui le notă: „Vă ruinez cu boala mea… Taie ce ţi se pare inutil… Ce se spune despre mine?… Sfîrşitul, sfîrşitul, mă scufund“. A murit seara, la orele 20:30.

(va urma)

ISABELLE BRICARD

COMENTARII DE LA CITITORI