Cum au murit oamenii celebri… (71)

in Alte știri

 

 

* * *

ORSINI

(Felice)

Conspirator italian; a atentat la viaţa

lui Napoleon III în 14 ianuarie 1858

Data morţii: 13 mai 1858 (la 39 de ani)

Cauza: ghilotinat

Locul: Paris (Franţa)

Înhumat: nu se cunoaşte locul

Orsini a fost executat o dată cu complicele său Pieri, care, văzîndu-se pe eşafod, a început să tremure de-i clănţăneau dinţii. Ceea ce l-a făcut pe Orsini, care nu-şi pierduse cîtuşi de puţin firea, să-i spună călăului: „Ai grijă, domnule călău, să nu-mi arunci capul în acelaşi coş cu capul bărbatului ăstuia care dîrdîie!“.

* * *

OTHO

(Marcus Salvius)

Împărat roman

Data morţii: anul 69 (la 37 de ani)

Cauza: sinucidere

Locul: Betriacum, lîngă Verona (Italia)

Înhumat: Betriacum

Ca să pună capăt războiului civil, în seara bătăliei în care a fost înfrînt de Vitellius, Otho hotărăşte să se sinucidă a doua zi în zori. „Să mai adăugăm şi această noapte vieţii noastre“, spune, retrăgîndu-se în cortul său. Se răcori, apoi, bînd apă rece, luă 2 pumnale cărora le încercă vîrful, îşi puse unul din ele sub căpătîi şi – spune Suetoniu – „dormi un somn adînc“. A doua zi dimineaţa îşi împlîntă pumnalul în inimă. Soldaţii săi l-au plîns. Cînd trupul împăratului a fost pus pe rug, mulţi dintre cei aflaţi acolo şi-au luat viaţa. „Astfel muri Otho, preferînd să piară unul singur pentru toţi, decît să-i vadă pe toţi pierind pentru unul singur“.

* * *

PAGNOL

(Marcel)

Scriitor şi autor dramatic francez

Data morţii:18 aprilie 1974 (la 79 de ani)

Cauza: cancer

Locul: scuarul Avenue-du-Bois, Paris (Franţa)

Înhumat: cimitirul din La Treille (Franţa)

În decembrie 1973, Marcel Pagnol – care slăbise         în anul acela cu 10 kilograme – a fost internat la Spitalul American. Diagnosticul: cancer. Medicii şi apropiaţii au încercat să-i ascundă adevărul, dar Pagnol nu era un om pe care să-l înşeli: „Nătărăii ăştia de doctori vorbesc latineşte despre boala mea, cu mine de faţă. S-ar fi cuvenit să fie ceva mai precauţi şi să ştie că eu am tradus «Bucolicele»…“

Cu cîteva zile înaintea sfîrşitului, cînd părintele Calmels, prietenul său, a venit să-l vadă, Pagnol l-a rugat: „Norbert, nu mai am mult. Am ajuns la capăt. Teatrul meu e acum moartea. Ajută-mă să pregătesc ultimul act, Norbert. Spovedeşte-mă“. Şi cînd preotul a plecat i-a spus: „Mi-e mai bine: Norbert a şters tot“.

În zorii zilei de 18 aprilie, înainte să se stingă, Pagnol, cel căruia îi reuşea totul, i-a spus soţiei sale: „Jacqueline, nu-mi poate reuşi chiar orice“.

Nici prin minte nu i-a trecut lui Pagnol, care se trăgea din Aubagne, să fie îngropat în costum negru sau în uniforma verde de academician. În paradisul de la La Treille ar fi fost luat drept un „Parisieng deghizat“. A preferat costumul lui Marius: un pulover gros de lînă albastră peste un pantalon de pînză.

Pe mormînt i-a fost gravat epitaful scris chiar de el, în latină: FONTES AMICOS UXOREM DELIXIT (A iubit izvoarele, prietenii şi pe soţia lui).

* * *

PALATINĂ

(Charlotte-Elisabeth de Bavaria, prinţesă, zisă)

A doua soţie a lui Filip de Orleans, fratele lui Ludovic XIV, şi mama regentului Filip de Orleans

Data morţii: 8 decembrie 1722 (la 70 de ani)

Cauza: criză de sufocare

Locul: castelul Saint-Cloud (Franţa)

Înhumată : bazilica Saint-Denis

Prinţesa Palatină a avut satisfacţia de a-i supravieţui doamnei de Maintenon, care nu-şi ascundea duşmănia faţă de ea. Dar, la numai 3 ani după ce „bătrîna otreapă a crăpat“, i-a sosit şi ei rîndul. Obeză, suferind şi de emfizem pulmonar, într-o criză de sufocare, şi-a dat sufletul. În clipa din urmă, cînd una din doamnele ei a vrut să-i sărute mîna, prinţesa, renunţînd la etichetă, i-a spus democratic: „Poţi să mă săruţi căci acolo unde mă duc eu, toţi sînt egali“. Ultimele cuvinte au fost adresate fiului ei: „De ce plîngi? Nu trebuie să murim?“

Aşa cum a dorit, trupul i-a fost dus la Saint-Denis, „fără să se ţină doliu“.

Drept epitaf, mama regentului are un fel de ghicitoare: AICI ODIHNEŞTE LENEA./ Mama tuturor viciilor…

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI