Cum au murit oamenii celebri…

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

* * *

PlUS XII (Eugenio Pacelli)

Al 258-lea Papă

Data morţii: 9 octombrie 1959 (la 83 de ani)

Cauza: congestie cerebrală

Locul: Castel Gandolfo (Italia)

Înhumat: Bazilica Sfîntul Petru, Roma (Italia)

La 6 octombrie, după ce îl primise pe actorul britanic Alec Guinness, recent convertit la credinţa catolică, Pius al XII-lea a suferit un atac cerebral. Imediat ce s-a răspîndit vestea, ziariştii s-au îmbulzit în faţa grilajului reşedinţei papale. Ziarele au intrat într-o concurenţă feroce, fiecare vrînd să fie primul care anunţa moartea Papei. În acest scop, şi-au recrutat – nu se ştie cum – informatori din apartamentele papale, convenind cu ei şi modul în care li se va da de ştire: deschiderea unei anume fereastre, apariţia unei batiste într-un anume loc, strecurarea unei hîrtii pe sub o anume uşă etc. Scopul era „dublarea“ reporterului „oficial“ al evenimentului, un călugăr iezuit care, dintr-o încăpere alăturată celei în care agoniza sfîntul părinte, comunica în detaliu la radio stadiul agoniei papale: „Pulsul este 140… temperatura a urcat la 41,60 … i se administrează Sanctităţii sale un balon de oxigen“ etc.

Pe 8 octombrie, un ziar titra, spre sfîrşitul dimineţii: „Papa a murit!“. Abia apucaseră vînzătorii de ziare să strige vestea, că a apărut şi ediţia specială a unui ziar rival, care titra cu litere şi mai mari: „Papa nu a murit!“. În fine, în ziua de 9 octombrie a fost dat publicităţii ultimul buletin oficial: „Cu sufletul plin de întristare, trebuie să anunţăm că Suveranul pontif, Pius al Xll-lea, s-a sfîrşit în cucernicie, întru Domnul. Era ora 3, 52 minute şi 3 secunde“.

A doua zi, a apărut într-un ziar din Roma o revoltătoare relatare a agoniei Papei, semnată de medicul său personal, profesorul Galeazzi-Lisi, cu fotografii ale Papei pe patul de moarte, ceea ce a stîrnit indignare. „Încălcîndu-şi îndatoririle juridice, morale şi profesionale“, profesorul Galeazzi-Lisi a fost exclus imediat din Ordinul Medicilor. Una din primele griji ale lui Ioan al XXIII-lea, succesorul lui Pius al Xll-lea, a fost să decreteze ca, în viitor, Papii să se săvîrşească fără zarvă.

* * *

PLESSIS (Alphonsine)

Curtezană franceză

Data morţii: 3 februarie 1847 (la 22 de ani)

Cauza: tuberculoză

Locul: Bulevardul Madeleine nr. 11 (actualmente 15), Paris (Franţa)

Înhumată: cimitirul Montmartre, Paris

Din mulţimea de admiratori care asaltau altădată locuinţa Alphonsinei Plessis, curtezană cunoscută sub numele Marie Duplessis, Dama cu camelii a lui Alexandre Dumas-fiul, doar 2 au stat la căpătîiul ei în timpul agoniei lungi şi grele, „pentru a-i şterge sudoarea şi a-i alina spaimele“. Împreună cu Clotilde, credincioasa ei cameristă, Alphonsine şi-a pus la punct toate detaliile înmormîntării. Ţinea mai cu seamă ca decesul să-i fie anunţat cît mai tîrziu cu putinţă, să mai cîştige cîteva zile pînă s-o înghită frigul mormîntului: „Aşa, am să fiu lăsată mai mult la mine acasă!“. Şi a mai avut o foarte curioasă dorinţă: un mic zăvor, care să-i închidă sicriul pe dinăuntru, căci, explicase ea, „eu am crezut întotdeauna că putem reveni la viaţă“. La cimitirul Montmartre, la monumentul funerar ridicat pentru ea de contele Edouard de Perregaux, care cu un an înainte o luase de soţie, nu lipsesc niciodată florile.

* * *

PLINIU CEL BĂTRÎN (zis Caius Plinius Secundus)

Amiral şi naturalist roman

Data morţii: 24 august 79 (la 46 de ani)

Cauza: mort în timpul erupţiei Vezuviului

Locul: Stabiae, astăzi Castellammare di Stabia (Italia)

Înhumat: nu se cunoaşte locul

În luna august a anului 79, cînd a avut loc o erupţie a Vezuviului, Pliniu se afla cu flota, al cărei amiral era, la Misenum. Dornic să vadă minunea de foarte aproape, a luat o corabie şi a plecat să studieze fenomenul, dictîndu-şi observaţiile unui secretar, sau însemnînd el însuşi pe tăbliţe fazele erupţiei. A debarcat la Stabiae şi, după ce s-a îmbăiat, s-au dus să se culce. În timpul nopţii, erupţia s-a înteţit. Înarmaţi cu perne, ca să se apere de pietrele aruncate de vulcan, Pliniu şi servitorii săi au fugit la ţărm, dar furtuna dezlănţuită i-a împiedicat să plece pe mare. Epuizat, sufocîndu-se, Pliniu s-a aşezat pe o velă întinsă pe plajă şi a cerut de băut. Apoi, susţinut de 2 sclavi, a încercat să se depărteze de norul înăbuşitor. Trei zile mai tîrziu, cînd a fost găsit asfixiat de cenuşă şi de emanaţiile sulfuroase, părea că doarme.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI