Cum au murit oamenii celebri… (81)

in Lecturi la lumina ceaiului

PROUST (Marcel)

Scriitor francez

Data morţii: 18 noiembrie 1922 (la 51 de ani)

Cauza: pneumonie

Locul: Strada Hamelin nr. 44, Paris (Franţa)

Înhumat: cimitirul Pere-Lachaise, Paris

Era pe la sfîrşitul lui octombrie, cînd, întorcîndu-se de la o serată care avusese loc la Beaumont, Proust a răcit şi a făcut o bronşită. Doctorul Bize l-a asigurat că se va vindeca repede, dar numai dacă va înceta să lucreze un timp şi dacă se va  hrăni bine. Proust  a făcut exact contrariul: a terminat  romanul Captiva, din carteal fluviu „În căutarea timpului pierdut“ şi a revăzut un alt roman – Fugara. Pneumonia s-a declanşat la 8 noiembrie, dar Proust a refuzat, şi de această dată, să urmeze sfatul doctorului, trimiţînd „la toţi dracii“ reţetele doctorului Bize. În zadar a încercat fratele său, medicul Robert Proust, să-l oblige să se  trateze şi să se interneze. Marcel a izbucnit cu o violenţă cu totul neobişnuită: „Lasă-mă în pace – a urlat el la Robert – nu plec din camera mea! Céleste mă îngrijeşte mai bine ca oricine. Nimeni altcineva nu mă înţelege“. Şi a obligat-o pe Céleste Albaret, devotata sa menajeră, să promită că nu va lăsa pe nimeni să intre în camera lui şi că nu va permite, cînd nu va mai avea putere să se opună, să i se facă „acele injecţii care prelungesc suferinţele“. Proust a lucrat chiar şi înainte de a închide ochii, dictîndu-i Célestei corecturile la nuvela „Moartea lui Bergotte“, căci ştia prea bine ce înseamnă agonia. Dimineaţa, a trimis un servitor la  Ritz, după bere rece,  adăugînd: „Va fi şi cu berea, ca şi cu restul vieţii mele. Va veni prea tîrziu!”. Apoi a cerut să rămînă singur. Însă credincioasa Céleste, ascunsă după o draperie, a rămas de veghe. Simţindu-i prezenţa, a întrebat-o:

– Céleste, de ce-ai rămas acolo?

– Pentru că mă tem să vă las singur, domnule.

– Nu minţi, Céleste! Doar ştii că a venit… E mare, e foarte mare, şi foarte neagră. E toată în negru, e îngrozitoare, mă sperie.

În ciuda promisiunii făcute, Céleste l-a chemat pe doctorul Bize, care i-a făcut o injecţie.

– Ah! De ce, Céleste? şopti Proust, ciupind pînă la sînge încheietura mîinii menajerei, cînd aceasta a dat deoparte cearşaful pentru ca să i se facă injecţia.

La ora 3 după-amiază, Robert Proust l-a ridicat dintre perne.

– Te mişc prea mult, dragul meu, te fac să suferi!

– Oh! Da, scumpul meu Robert!  Bine că ai venit! a răspuns Marcel.

Puţin mai tîrziu, a fost auzit murmurînd: „Mama! Dragă mamă!“.

A murit la ora 5.30, cu ochii larg deschişi. „Mort pentru totdeauna? Cine poate spune?“, scrisese el, în „Moartea lui Bergotte“…

 

* * *

QUÉLUS (Jacques Levis, conte de)

Nobil francez

Data morţii: 29 mai 1578 (la 24 de ani)

Cauza: răni cauzate în duel

Locul: Paris (Franţa)

Înhumat: biserica Saint-Paul, Paris

În ciuda apucăturilor sale cam efeminate, Quélus era curajos şi întotdeauna gata să ridice sabia în apărarea intereselor regelui (Henric al III-lea) împotriva fratelui mezin al acestuia (Monsieur) ori a Casei de Guise. Ofensat de Charles d’Entragues, s-a duelat  cu el lîngă Bastilia. La 27 aprilie, îl secondau domnul de Maugiron şi domnul de Livarot „drăgălaşi“ ai regelui, ca şi el. De partea cealaltă se aflau domnii d’Entragues, de Schomberg şi de Riberac, favoriţi ai ducelui de Guise. Lupta a fost crîncenă: Schomberg şi Maugiron au fost ucişi pe loc, iar Riberac a murit a doua zi. Quélus, care purta 19 răni de sabie şi de pumnal în piept, a mai trăit 33 de zile, dîndu-şi sufletul în braţele regelui. Copleşit de durere, Henric al Ill-lea „l-a sărutat“, i-a tăiat pletele blonde, şi i-a scos cerceii pe care îi dăruise şi îi pusese el însuşi în urechi. Apoi a pus să se ridice un magnific mausoleu în biserica Saint-Paul, avînd drept epitaf: „Non injuriam, sed mortem patienter tulit“(„A putut îndura moartea, nu şi ofensa“).

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI