Cum au murit oamenii celebri… (90)

in Așa vă place istoria

* * *

RIVAROL

(Antoine, conte de), scriitor francez

Data morţii: 11 aprilie 1801 (la 48 de ani)

Cauza: congestie pulmonară

Înhumat: Berlin

Concepţiile monarhiste l-au făcut pe Rivarol să se autoexileze la Berlin dar, om al Sudului, climatul Prusiei nu i-a priit: nu a trecut mult şi organismul lui debil a început să sufere. „Prieteni, marea umbră se apropie: aceste roze se vor preschimba în maci: e timpul să contemplu veşnicia“, a spus, înainte de a se sfîrşi, înconjurat de prieteni şi flori. Pe mormînt  se poate citi următorul epitaf:

AICI ODIHNEŞTE ANTOINE DE RIVAROL

APATIA NU L-A RĂPIT

ÎNAINTE DE-A FI MURIT

* * *

ROBESPIERRE

(Maximillien Marie Isidore de)

Om politic francez

Data morţii : 28 iulie 1794 (la 36 de ani)

Cauza: ghilotinat

Locul: Place de la Revolution (astăzi Place de la Concorde), Paris (Franţa)

Înhumat: Cimitirul Errancis, Paris

În timp ce, în noaptea de 9 spre 10 Termidor, Primăria era luată cu asalt, un foc de pistol tras de jandarmul Charles André Merda l-a rănit pe Robespierre, zdrobindu-i maxilarul. (Strălucita acţiune i-a adus lui Merda înălţarea în grad şi permisiunea de a scoate r-ul din numele său!… ). A doua zi, spre ora 10 dimineaţa, rănitul a fost transportat pe o targă pînă la sala de audiere a Comitetului salvării publice şi întins pe o masă – care poate fi văzută şi astăzi la Arhivele naţionale, pătată de sîngele lui Robespierre. Mai ţinea încă în mînă o geantă de piele cu numele fabricantului – Au Grand Monarque – şi-şi ştergea, din cînd în cînd, rana cu un ghemotoc de hîrtie. În jurul lui, o mulţime de gură-cască îi aruncau vorbe de ocară, precum: „Vasăzică, Majestatea Sa şi-a pierdut graiul!“. În cele din urmă, i se dădu îngrijire: „Pansaţi-l ca lumea, zise Élie Lacoste, administrator al Departamentului Dordogne, trebuie să avem ce pedepsi!“. Doi chirurgi încercară să-i cureţe gura de oasele şi dinţii sfărîmaţi, vîrîndu-i o cheie în ea. Cînd i se înnodă bandajul în jurul capului, batjocura reîncepu: „Diadema Majestăţii sale!“… „Ei, nu! Cu asta pe cap, juri că-i o măicuţă!“. Cînd un braţ îi alunecă de pe masă şi cineva i-l puse la loc, Robespierre – potrivit lui  Jules Michelet – ar fi spus: „Mulţumesc, domnule“, doar că, se pare, el nici nu putea vorbi. În schimb, dori să scrie şi ceru prin semne o pană. „Ia te uită! Să scrie! – i se ripostă – Şi cui, mă rog? Vrei să-i scrii Fiinţei tale Supreme?“. După un timp, a fost dus, într-un jilţ, în faţa Tribunalului revoluţionar. Audierea nu a durat prea mult: o simplă identificare, cu executarea pe loc a condamnării la moarte. Ca „vedetă“ ce era, Robespierre ar fi trebuit să fie ultimul din căruţa în care se îndrepta spre ghilotină, dar, după ce fuseseră executaţi avocatul Georges Couthon şi propriul său frate, Augustin Robespierre, „monstrul“ şi-a pierdut cunoştinţa, şi, speriaţi să nu-şi dea duhul înainte de a fi pedepsit, l-au luat imediat şi l-au urcat pe eşafod. În acel moment, un ajutor al călăului îi smulse, pur şi simplu din cruzime, bandajul plin de sînge: „Atunci, maxilarul de jos i se desprinse, făcînd să ţîşnească sîngele şiroaie“, şi un urlet animalic puse capăt Terorii.

* * *

Rodin (Auguste, sculptor francez)

Data morţii: 17 noiembrie 1917 (la 77 de ani)

Cauza: congestie pulmonară

Locul: Meudon (Franţa)

Înhumat: parcul vilei Brillants (astăzi Muzeul Rodin) de la Meudon

Din cauza unei răcelii (făcută din pricina defectării instalaţiei de încălzire), Rodin dădu într-o congestie pulmonară, care se dovedi mai puternică decît organismul său robust. Era deja în comă de cîteva ore cînd, brusc, redeveni lucid şi spuse, cu glas limpede şi ironic, spre stupoarea celor care-1 vegheau: „Şi se spune că  portretul lui Puvis de Chavannes nu e frumos!“ „Nu care cumva să-mi puneţi costum negru şi decoraţii, banala şi macabra uniformă“, dăduse indicaţii sculptorul. Aşa încît, apropiaţii lui deciseră să fie înmormîntat în halatul larg de lînă albă pe care îl purta în atelier şi în care îl imortalizase pe Balzac. Guvernul a refuzat cererea de a i se acorda funeralii naţionale. Familia lui Rodin a fost atît de jignită, încît, la rîndul ei, a refuzat garda de onoare a cărei prezenţă era cerută de funeraliile unui înalt demnitar al Legiunii de onoare. Rodin a fost înmormîntat alături de soţia sa Rose, în parcul proprietăţii lor, în mormîntul străjuit de statuia Gînditorului.

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI