Cum au murit oamenii celebri… (94)

in Lecturi la lumina ceaiului

* * *

SAINT JUST
(Louis Antoine de)
Om politic francez
Data morţii: 28 iulie 1794 (la 27 de ani)
Cauza: ghilotinat
Locul: Place de la Revolution (astăzi Place de la Concorde), Paris (Franţa)
Înhumat: Cimitirul Errancis, Paris

Ghilotinat odată cu alţi douăzeci dintre tovarăşii săi în seara de 10 Thermidor, Saint- Just a fost de un calm uimitor. Nu a arătat nici  un pic de tulburare pe eşafod şi nu a făcut nici o declaraţie. Ultimele sale gînduri trebuie căutate mai degrabă în scrierile sale: „Dispreţuiesc praful din care sînt făcut şi care vă vorbeşte; praful ăsta poate fi supus torturilor şi morţii! Cine, însă, m-ar putea lipsi de viaţa liberă pe care mi-am dat-o mie însumi de-a pururi în ceruri?“ , sau: „Se poate lua viaţa celor care, ca noi, au îndrăznit totul de dragul adevărului, dar nu li se poate lua inima şi nici mormîntul primitor, unde scapă de robie şi de ruşinea de a-i fi lăsat să triumfe pe cei răi“, sau: „În ziua în care voi fi convins că poporul francez nu poate fi deprins să aibă un comportament civilizat, ferm, omenos şi neîmpăcat cu tirania şi nedreptatea, îmi voi împlînta un pumnal în inimă“. Această ultimă frază poate explica pasivitatea cu care a trăit Saint-Just evenimentele din 28 iulie 1794.

* * *

SALENGRO
(Roger)
Om politic francez
Data morţii: 18 noiembrie 1936 (la 46 de ani)
Cauza: sinucidere
Locul: Lille (Franţa)
Înhumat: Cimitirul din Lille

Pe 7 octombrie 1915, soldatul Salengro a plecat în căutarea trupului unui camarad mort şi a fost dat dispărut. Luat prizonier, avea să revină în Franţa abia la sfîrşitul războiului. Douăzeci de ani mai tîrziu, era numit ministru de Interne al Frontului popular. În vara anului 1936, a devenit ţinta unei campanii de calomnii întreprinsă de publicaţia săptămînală de extremă dreaptă Gringoire, care dorea să acrediteze ideea că acest ministru, antimilitarist notoriu, ar fi dezertat şi că fusese condamnat la moarte în contumacie de Consiliul de Război al Diviziei 51 Infanterie. La 14 noiembrie, în cadrul unei şedinţe furtunoase, preşedintele Consiliului, Leon Blum, lua apărarea lui Salengro. Printr-o moţiune, se declara netemeinicia acuzaţiilor aduse de Gringoire şi, cu 427 de voturi contra 103, Camera îşi exprima convingerea că ministrul era nevinovat. Dar, afectat şi de recenta moarte a soţiei sale, deputatul-primar de Lille ajunsese la capătul puterilor şi, patru zile mai tîrziu, trimitea de la locuinţa sa trei scrisori. Una către Blum: „Dacă n-au reuşit să mă dezonoreze, măcar să poarte răspunderea morţii mele, căci eu nu sînt nici dezertor, nici trădător. Partidul a fost viaţa şi bucuria mea. Cele mai bune gînduri şi amintirea mea, tuturor celor care m-au cunoscut. Dumneavoastră, recunoştinţa mea.“ Alta, fratelui său Henri: „Surmenajul şi calomnia, prea mult… şi una, şi alta, şi supărarea, m-au învins… Mă duc lîngă Leonie“. Iar cea de a  treia, către menajera sa: „Dragă doamnă Renard, îmi cer scuze pentru necazurile pe care ţi le voi pricinui…“, apoi, se închise în bucătărie, etanşă bine uşa, desfăşură pe masă două numere din Gringoire – într-un fel, arma crimei – şi, după ce dădu drumul la gaze, se aşeză într-un fotoliu lîngă plita de gătit.. Acolo a fost găsit, a doua zi dimineaţă, de doamna Renard. Tipografii de la Gringoire hotărîră să înceteze lucrul, pentru a împiedica apariţia, în vinerea următoare, a ziarului. Dar, o zi după consumarea dramei, L’Action française  titra: „Salengro dezertează a doua oară…“

* * *
– A te sinucide înseamnă a avea puterea să dispui de tine însuţi, însemnă afirmarea supremă a individualităţii unei fiinţe care n-a cerut să existe.
Georges Clemenceau (1841-1929)

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI