Cum au murit oamenii celebri… (96)

in Lecturi la lumina ceaiului

SARTRE (Jean-Paul)
Filosof şi scriitor francez
Data morţii: 15 aprilie 1980 (la 75 de ani)
Cauza: edem pulmonar
Locul: spitalul Broussais, Paris (Franţa)
Înhumat: Cimitirul Montparnasse, Paris
Cam prin 1970, Sartre constata: „Mi-am epuizat capitalul de sănătate. Mai mult de şaptezeci de ani nu apuc”. La vremea aceea, distrus de excesul de alcool şi de stimulentele pentru intelect, avusese deja două atacuri cerebrale şi începea să sufere de incontinenţă urinară. Se întîmpla chiar ca mintea să i-o ia razna. I se interzisese alcoolul, îngăduindu-i-se doar cîte un pahar de vin după masă. „Sînt şaizeci de ani din viaţa mea cărora le spun adio”, constata el, fără să-i vină să creadă. Continua să bea pe ascuns. Pe urmă, a trebuit să renunţe şi la tutun. „Care este, pentru dvs. cel mai important lucru în viaţă?”, l-a întrebat un reporter. „Nu ştiu. Totul. Să trăiesc. Să fumez”. În martie 1980, Sartre a fost internat la Spitalul Broussais cu edem pulmonar. Delirînd, vorbea ca şi cum ar fi fost deja mort, ca un personaj din Cu uşile închise. A întrebat-o pe Arlette, fiica sa adoptivă: „Şi tu ai murit, copila mea; cum e cînd eşti incinerat?” Moartea nu-l speria, dar era îngrijorat de cheltuielile de înmormîntare. Foarte generos din fire, Sartre cheltuia pentru alţii fără să se uite la bani, şi nu o dată trebuise să se împrumute de la menajera alsaciană a mamei sale pentru a avea bani de la o lună la alta. Pe 14 aprilie, sărutînd-o pe Simone de Beauvoir, i-a spus, în şoaptă, cîteva cuvinte, ştiute doar de ea. În ziua următoare, Sartre a intrat în comă şi a murit pe data de 15, la 9 seara. „Micul Castor” a vrut să se culce, pentru ultima oară, alături de el, dar infirmiera a făcut-o să renunţe, atrăgîndu-i atenţia: „Cangrena…” (escarele). „Moartea lui ne desparte – scria Simone de Beauvoir în Ceremonia. Moartea mea nu ne va readuce alături. Asta este; e deja prea frumos că vieţile noastre s-au putut potrivi atîta vreme.”
* * *
Savonarola (Girolamo)
Predicator italian
Data morţii: 23 mai 1498 (la 46 de ani)
Cauza: spînzurat
Locul: Piaţa Senioriei, Florenţa (Italia)
Înhumat: rămăşiţele i-au fost împrăştiate
Cînd Savonarola a ajuns la spînzurătoare, episcopul i-a smuls rasa dominicană, după care a rostit formula consacrată: „Te scot în afara Bisericii luptătoare”, adăugînd, de la el, „şi triumfătoare”. Atunci, cu vocea sa tunătoare, care le dădea fiori celor ce-i ascultau predicile, Savonarola l-a pus la punct: „Bisericii luptătoare doar, monseniore, nu Bisericii triumfătoare; asta nu vă stă în putere”. Apoi, spunînd Crezul, se urcă pe eşafod în urma celorlalţi doi osîndiţi. Căci, deşi ceruse să fie ars pe rug, spre a-şi spori suferinţa, Savonarola a fost mai întîi spînzurat, apoi ars. Era ora zece dimineaţa cînd miracolul aşteptat de adepţii săi s-a împlinit, sau cel puţin li s-a părut că s-a împlinit: o pală bruscă de vînt abătuse vîlvătăile, făcînd mulţimea să dea înapoi cu urlete de groază, pentru că Savonarola îşi agita braţele. Focul arsese frînghia cu care îi fuseseră legate mîinile, iar vîntul şi aerul ridicat de tăciunii aprinşi le făceau să se mişte, de parcă era viu. În vreme ce unii dintre cei aflaţi de faţă cădeau în genunchi, duşmanii predicatorului au început să arunce cu pietre în cadavrele carbonizate ale osîndiţilor, sfîrtecîndu-le în aşa hal, încît bucăţi de carne şi viscere începură să zboare împrejurul rugului, pentru ca mai apoi să fie adunate ca relicve de preţ. A trebuit să fie chemată garda Senioriei pentru a împrăştia mulţimea manu militari. Se povesteşte că inima lui Savonarola, intactă, a fost găsită în Arno, unde îi fuseseră aruncate rămăşiţele.
(va urma)
Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI