Cum au murit oamenii celebri…

in Alte știri

Prima moarte a doamnei de Montespan

Cînd doamna de Montespan a devenit metresa lui Ludovic al XlV-lea, soţul ei se duce la castelul Saint-Germain, unde se găsea curtea, îmbrăcat în negru din cap pînă-n picioare, într-o trăsură cu drapaj negru, trasă de cai negri. „Dar după cine purtaţi doliu?“ – îl întreabă regele pe lugubrul marchiz. „După soţia mea, sire“, a fost răspunsul. După o scurtă întemniţare pentru insolenţa comisă, domnul de Montespan s-a întors în ţinutul său, spunînd pe unde trecea că soţia lui murise şi dispunînd ca în satul său să i se facă funeralii simbolice necredincioasei soaţe, după care nu a încetat să poarte mare doliu.

 

* * *

MONTESQUIEU

(Charles de Secondat, baron de la Brede şi de)

Moralist şi filozof francez

Data morţii: 10 februarie 1755 (la 66 de ani)

Cauza: gripă

Locul: Strada Saint-Dominique (într-un hotel azi dispărut), Paris (Franţa)

Înhumat: cimitirul Bagneux, Paris

Agonia lui Montesquieu a fost tulburată de prezenţa a 2 iezuiţi, care îl pisau să suprime cîteva pasaje antireligioase din „Scrisorile persane“. Exasperat, Montesquieu îi spune lui Jean Darcet, preceptorul fiului său: „Încercaţi să mă scăpaţi de călugării ăştia. Ca să-i împac, ar trebui să fac ce vor ei, iar eu sînt obişnuit să fac doar ce vreau eu“.

Locul călugărilor îl ia preotul de la Saint-Sulpice, care îi spune:

– Domnule, doar înţelegeţi mai bine decît oricine cît de mare este Dumnezeu.

– Da, domnule, şi cît de mici sînt oamenii, au fost ultimele cuvinte ale filozofului.

* * *

MONTHERLANT

(Henry de)

Scriitor francez

Data morţii: 21 septembrie 1972 (la 76 de ani)

Cauza : sinucidere

Locul: Quai Voltaire nr. 25, Paris (Franţa)

Înhumat: cenuşa i-a fost împrăştiată peste Forumul din Roma (Italia)

„Ştii doar, nu mai aştept decît autobuzul care să mă calce, să scap odată de dorinţa de a mă omorî pe care o am în mine“, scria Montherlant cu cîteva luni înaintea morţii. Pe 21 septembrie 1972, scriitorul – care se ştia condamnat la orbire – l-a convocat pe viitorul său moştenitor şi executor testamentar, Jean-Claude Barat, pentru ora 16 fix. Cu cîteva minute înainte de ora stabilită, şi-a trimis, cu un pretext, secretara, pe domnişoara Cottet, în celălalt capăt al locuinţei. Rămas singur, a pus pe biroul său 3 scrisori: una pentru domnişoara Cottet, una pentru prietenul Michel de Saint- Pierre şi una pentru Jean-Claude Barat, după care s-a aşezat în fotoliu şi, în clipa cînd Barat suna la uşă, şi-a tras un foc de revolver în gură. Avea de mult timp gîndul sinuciderii, care îi bîntuia şi scrierile: „A te omorî, înseamnă a demonstra, tuturor, cît se poate de clar, că nu crezi în Dumnezeu“, „Sinuciderea e o deschidere a vieţii, aşa cum flacăra e o deschidere a torţei“. Scrisoarea adresată lui Jean-Claude Barat conţinea următoarele dispoziţii: să nu se îngăduie nimănui să-l vadă mort; nici o ceremonie; să fie incinerat – „prea puţin contează ce se va face cu resturile“. Dorinţele i-au fost respectate şi, din iniţiativa executorului său testamentar, cenuşa i-a fost împrăştiată, noaptea, peste Forumul din Roma.

* * *

MONTMORENCY (Anne de)

Conetabil al Franţei

Data morţii: 12 noiembrie 1567 (la 74 de ani)

Cauza: rănit mortal în luptă

Locul : Hotel-Neuf, pasajul Saint-Avoye, Paris (Franţa)

Înhumat: biserica din Montmorency (Franţa)

Rănit mortal în bătălia de la Saint-Denis împotriva protestanţilor, conetabilul a cerut să moară îmbrăcat în veşmînt de călugăr capucin. „Bine gîndit, pe        cinstea mea – i-a spus prietenul său Mondragon – dacă nu te deghizezi bine, nici vorbă nu poate fi să intri în rai!“.

Ultimele cuvinte ale lui Montmorency au fost către călugărul care îl veghea: „Oh! Părinte, doar nu crezi că un bărbat care a ştiut să trăiască aproape 80 de ani cu cinste nu va şti să moară timp de un sfert de ceas?”.

* * *

MONTMORENCY (Henry II, duce de)

Mareşal al Franţei

Data morţii : 30 octombrie 1632 (la 37 de ani)

Cauza: decapitat

Locul: curtea primăriei din Toulouse (Franţa)

Înhumat: biserica Mînăstirii Visitation, Moulins (Franţa)

Guvernator al Languedocului şi mareşal al Franţei, Henry de Montmorency luase partea lui Gaston d’Orleans contra lui Richelieu. Văzînd că trupele sale aveau să fie înfrînte la Castelnaudary, şi-a căutat pieirea în luptă, dar, deşi se alesese cu 17 răni, a fost prins de viu. Dus la Toulouse, Montmorency a fost judecat pentru crimă de lezmaiestate şi condamnat Ia moarte. În dimineaţa execuţiei, înainte să urce pe eşafod, cînd doctorul lui a vrut să-i panseze rănile, l-a oprit spunînd: „Nu, a venit ceasul să-mi vindec toate rănile cu una singură“.

Pe eşafod, Montmorency a cerut să i se lege mîinile, deşi Ludovic al XlII-lea îi făcuse deosebita favoare de a-1 scuti de această umilinţă. „Nici o ruşine nu-i de-ajuns pentru moartea mea!“. Punîndu-şi capul pe butuc, l-a întrebat pe călău: „E bine aşa?”, apoi i-a ordonat: „Dă fără teamă!”

 

Pagini alese din justiţia revoluţionară

Marie-Louise de Montmorency-Laval (=1794), stareţă la Montmartre, era surdă şi aproape oarbă. În zadar a interogat-o Coffinhal, care prezida Tribunalul revoluţionar, ea nu scotea o vorbă. Cînd i s-a adresat la rîndul său, şi Fouquier-Tinville, unul dintre acuzaţi a atras atenţia că femeia avea 71 de ani şi că nu auzea. Aşa încît Marie-Louise de Montmorency a fost condamnată la moarte pentru a fi „complotat sourdement (în taină) împotriva Republicii“, cum menţionează sentinţa.

 

(va urma)

Isabelle Bricard

COMENTARII DE LA CITITORI