Cum au vrut maghiarii să alipească întreg Banatul Ungariei

in Polemici, controverse

Banatul a fost, timp de aproape 4 luni, republică autonomă, dar nu independentă. Se întîmpla în 1918, în vremuri tulburi, exact în momentul în care s-a anunţat sfîrşitul primului război mondial şi destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Subiectul sensibil al Republicii Bănăţene nu a fost prea des adus în actualitate. Unul dintre istoricii care au cercetat şi au scris despre acestă temă este profesorul reşiţean Mircea Rusnac, care a dorit să abordeze episodul fără patimi naţionaliste. Rusnac spune că adevărul trebuie să fie cunoscut, pentru a fi mai greu de combătut.
Proclamarea republicii, încheierea războiului şi destrămarea imperiului
Proclamarea Banatului ca republică s-a făcut la 31 octombrie 1918, iar vestea a fost primită bine de populaţie, însă s-a întîmplat mai ales pentru că odată cu proclamarea s-au mai anunţat încă două lucruri esenţiale. „Populaţia s-a bucurat pentru că odată cu proclamarea acestei republici s-a mai anunţat faptul că războiul se încheiase, dar şi căderea imperiului. În sensul acesta, a fost o bucurie unanimă, pentru că venea pacea, după 4 ani de război. În privinţa republicii, cei care au primit-o cel mai bine au fost germanii şi maghiarii, pentru că germanii intenţionau să menţină unitatea Banatului, fiind mulţi şi în partea care a revenit ulterior României, şi în partea care a revenit Serbiei. Inclusiv grupul etnic german ar fi fost divizat, ceea ce, ulterior, s-a întîmplat de altfel, prin divizarea Banatului. Românii tindeau către România, cel puţin conducerea naţionalităţii române, sîrbii tindeau către Serbia, iar maghiarii, către Ungaria. În privinţa asta nu a fost o majoritate clară într-o direcţie, pentru că Banatul era un mozaic etnic şi nici o naţionalitate nu era majoritară în regiune”, a declarat Rusnac pentru „Adevărul“.
Avocatul Otto Roth, omul care a proclamat republica
De altfel, pe blogul său, istoricul bănăţean lămureşte şi cine au fost artizanii formării acestei republici. „Din 1905, Partidul Social Democrat din Ungaria avea şi o secţie românească, însă aceasta era destul de slabă. Cea mai puternică organizaţie social-democrată bănăţeană era cea maghiaro-germană, condusă de avocatul dr. Otto Roth. Social-democraţii au organizat o serie de manifestaţii de stradă în Timişoara, cu orientare antiguvernamentală, la 20, 26, 27 şi 28 octombrie 1918. La ultima dintre acestea, Otto Roth a cerut bănăţenilor să-şi ia soarta în propriile mîini, iar P.S.D. din Timişoara să ducă tratative directe cu Antanta. El făcea parte din conducerea P.S.D. din Ungaria, fiind în contact permanent cu Consiliul Naţional Maghiar şi cu guvernul instituit de acesta la Budapesta. În contextul apropierii trupelor Antantei, el a acţionat, cu acordul social-democraţilor de la Budapesta, în vederea declarării Banatului drept provincie autonomă în cadrul Ungariei”, arată Rusnac. Bănăţenii fugeau de „pericolul ocupaţiei sîrbeşti” şi al divizării Ungariei, care tocmai îşi declarase independenţa faţă de Austria, dorea să-şi păstreze teritoriile pe care le administrase şi a considerat că, pentru unitatea Banatului, proclamarea republicii era cel mai potrivit demers. „Trebuie înţeles faptul că a fost proclamată ca o republică autonomă, nu independentă, cum de multe ori se consideră greşit. Normal că ungurii nu ar fi acordat independenţa unei regiuni cum era Banatul, dar partea bună a fost că se conserva unitatea regiunii, pentru că în momentul acela se profila pericolul ocupaţiei sîrbeşti. Armatele sîrbe erau deja la Dunăre şi, prin armistiţiul de la Belgrad, încheiat între forţele Antantei şi Ungariei, sîrbii ar fi urmat să ocupe Banatul, pînă la Conferinţa de Pace. Sîrbii au încercat să-şi adjudece Banatul în întregime, însă românii, fiind mai numeroşi în regiune, au protestat şi s-a ajuns la Conferinţa de Pace la împărţirea pe care o cunoaştem cu toţii şi în zilele noastre”, a mai declarat Rusnac. La 15 noiembrie, sîrbii ocupau Timişoara, primarul Josef Gemml predîndu-le, în mod oficial, oraşul. Administraţia civilă a rămas în subordinea autorităţilor maghiare. S-a încheiat o înţelegere cu armata sîrbă ca Sfatul Poporului să continue să existe, iar din 20 noiembrie să exercite puterea civilă în regiune. „Chiar la 20 noiembrie, guvernul maghiar a numit noua conducere administrativă a Banatului, compusă din: comisarul guvernului maghiar pentru întregul Banat, dr. Otto Roth; prefectul comitatului Timiş, Tõkés Imre; prefectul oraşului Timişoara, dr. Jakobi Kálmán. Consiliile naţionale româneşti au activat în clandestinitate, trimiţîndu-şi în secret delegaţii la Adunarea de la Alba Iulia. Aproape în acelaşi timp, au avut loc adunarea sîrbilor de la Novi Sad (25 noiembrie 1918) şi adunarea românilor de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918), care au proclamat alipirea Banatului la Serbia, respectiv la România. Trebuie menţionat că ambele aceste adunări, care luau decizii în privinţa Banatului, s-au ţinut în afara regiunii despre care discutau şi, chiar dacă la ele au participat delegaţi sîrbi bănăţeni, respectiv români bănăţeni, o adevărată consultare a voinţei populaţiei Banatului în întregul ei nu s-a făcut în nici un fel în acel moment”, arată Mircea Rusnac, care adaugă că Republica Bănăţeană fusese instaurată şi exista, chiar în condiţiile ocupaţiei sîrbeşti. Ea nu a fost desfiinţată la 15 noiembrie, ci funcţiona şi la 1 Decembrie 1918. Soarta Banatului avea să fie decisă la Conferinţa de Pace de la Paris, din 13 iunie 1919, atunci cînd s-a împărţit regiunea între România şi Serbia. Anterior, însă, a fost nevoie de intervenţia armatelor franceze, care să pună capăt abuzurilor armatei sîrbeşti, care îi persecuta pe români. De altfel, la 21 februarie 1919, a fost instaurată administraţia civilă sîrbească în comitatul Timiş, fiind înlăturată administraţia maghiară. Acesta este şi momentul considerat de istorici ca sfîrşit al Republicii Bănăţene.
Europa regiunilor
Mircea Rusnac consideră că Republica Bănăţeană a fost o încercare de salvare a unităţii regiunii în primul rînd. „Cred că erau conştienţi toţi că o regiune aşa de mică era aproape imposibil să fie independentă în această zonă a Europei, foarte agitată. Măcar dacă s-ar fi trecut în stăpînirea unei ţări sau a alteia, Banatul să-şi fi păstrat integritatea, ceea ce nu s-a întîmplat. La aproape 100 de ani, Banatul este divizat”, spune istoricul bănăţean. Rusnac adaugă că, deşi există şi în prezent mulţi fani ai autonomiei şi independenţei Banatului, în contextul actual nu se mai poate pune această problemă. „Trebuie urmărit cu atenţie ce se întîmplă la nivel european, unde se discută de mult timp de o transformare dintr-o Europă a statelor, într-o Europă a regiunilor, şi cred că în privinţa asta trebuie să vedem lucrurile, pentru că s-ar putea ca, în viitorul nu prea îndepărtat, statele actuale să-şi piardă din atributele avute, şi regiunile să dobîndească o importanţă mai mare la nivel european. În privinţa asta, trebuie să fim pregătiţi, pentru că nu se ştie cînd, dar statele vor face probabil un pas înapoi şi vor oferi regiunilor puteri mai extinse. Doar în sensul ăsta e posibil. Nu, însă, ca o rupere de ţară, ceea ce se vehiculează mai mult sau mai puţin intenţionat”, a concluzionat Rusnac.

Daniel Groza

COMENTARII DE LA CITITORI