CUM L-AM CUNOSCUT PE CORNELIU VADIM TUDOR

in Lecturi la lumina ceaiului

În primãvara anului 1968, funcţiona la Casa Studenţilor din Bucureşti Cenaclul Amfiteatru, frecventat de studenţi şi oameni tineri interesaţi de fenomenul literar artistic de la acea vreme. Acolo l-am cunoscut pe tînãrul poet Corneliu Vadim Tudor, alãturi de alţi tineri literaţi şi artişti: Paul Drogeanu, Doina Uricaru, Carol Mãlinescu şi pictorul Mihai Mircea Ciobanu. Vadim Tudor se prezenta ca un om tînãr, înalt, zvelt, ca o trestie, cu pletele date pe spate şi chipul frumos exprimînd tãria de caracter. Era de departe figura cea mai interesantã din Cenaclu, singurul capabil sã-l înfunte pe ursuzul profesor Alexanru Piru. Vadim avea douã repere literar-artistice la care ţinea foarte mult: poetul S. Esenin şi romancierul F.M. Dostoievski, ambii corifei ai literaturii ruse, ale cãror scrieri au fost cenzurate în perioada dictaturii staliniste. Impresionat de titanii literaturii ruse, Corneliu Vadim Tudor şi-a ales ca pseudonim literar numele Vadim, provenit din limba varegilor, cei care au organizat statul rus şi au dat dinastia ţarilor de origine suedezã. Încã de la începuturi, Vadim s-a remarcat ca poet viguros, talentat ziarist şi incontestabil dramaturg. În Cenaclul dramaturgilor de la Casa Scriitorilor, Vadim a prezentat piesa cu subiect biblic „Avesalom“, fiul Regelui David, rãsculat contra tatãlui. A fost un succes excepţional, care l-a îndemnat pe romancierul Eugen Barbu sã-l ia pe Vadim colaborator la revista „Sãptãmîna“. Din acel moment, cariera de literat devine fulminantã. Eugen Barbu, ca semn de recunoaştere, îl propune ca bursier Herder la Viena. Reîntors în ţarã, Vadim încearcã o apropiere de cercurile puterii, dar aberaţiile la care se dãdea Prinţişorul Nicu Ceauşescu îl fac sã devinã circumspect, intuind cã regimul dictatorial nu mai avea multe zile de trãit. În vara anului 1989, dupã dãrîmarea Bisericii Sfînta Vineri din Bucureşti, Vadim îşi predã carnetul PCR, ca semn de protest. Cu toate acestea, Vadim nu s-a considerat niciodatã un dizident şi nu şi-a modificar biografia. Dupã evenimentele sîngeroase din decembrie 1989 din România, în cartea-reportaj „Jurnalul Revoluţiei, de la Crãciun la Paşte“, Vadim îi demascã pe toţi cameleonii politici, grupaţi în jurul lui Ion Iliescu. În vara anului 1990, împreunã cu Eugen Barbu fondeazã revista „România Mare“, iar în vara anului 1991, pe fundalul succesului ziaristic, Partidul România Mare!
Faptele lui Vadim ca Poet Naţional, ziarist şi om politic sînt cunoscute, şi ele vor intra în Istoria României!

Florin Iordache

COMENTARII DE LA CITITORI