Cum ne rugăm

in Poeme

Noi nici acum nu știm să ne rugăm:

Ne plîngem ca milogii, implorăm.

Ba chiar Îi cerem bani lui Dumnezeu

Adică „ochiul dracului“, din greu.

În mintea noastră e ceva confuz

Ne stăruie şi-un cîntec în auz.

Unii aplică, maşinal, clişee

Dar placa nu-i creştină, ci atee.

Ne facem cruce scurt, cu gesturi mari

De parcă alungăm nişte ţînţari.

Ne fuge gîndul de la cele sfinte

Imagini fără rost ne trec prin minte.

La cine ne rugăm? E greu de spus

La Dumnezeu, sau poate la Isus?

La nişte Sfinţi? La Precista Maria?

Cine-ar putea să-şi facă datoria?

Începem hotărîţi, cu primul pas

Dar ne grăbim şi ne uităm la ceas.

Şi  oare care-i tonul potrivit:

Cu voce tare? Poate doar şoptit?

Ori doar în gînd, cu pleoapele lipite

Lumină să nu intre, nici ispite?

Eu cred că rugăciunea cea mai bună

Care alungă norii de furtună

Şi-aduce pacea-n suflet, tuturor

La ceruri ajungînd fulgerător

Este căderea în genunchi, smerită

Iar forţa ei în cer e înmiită.

Vrea umilinţă Domnul de la noi –

E aur pur în Ziua de Apoi.

Întîi şi-ntîi să-I mulţumiţi, din greu

Cu lacrimile-n glas, lui Dumnezeu

Fiindcă El, doar El ne ţine-n viaţă

Ne dă puteri din slava Lui măreaţă.

Ce-i viaţa noastră decît scumpul har

Pe care Dumnezeu ni-l dă în dar?

La gura voastră îngerii se bat:

E limba unui clopot fermecat.

Iată de ce aduceţi mulţumire

Fărîmei noastre de dumnezeire.

Lăcaşul ei e-n inimă sădit

De cînd părinţii dragi ne-au zămislit.

„Particula lui Dumnezeu“? Posibil!

Acela e chivotul cel sensibil.

Acolo, zilnic, să vă spovediţi

Şi o să fiţi, de-a pururi, fericiţi.

CORNELIU VADIM TUDOR, 11 iulie 2014

Păreri și opinii