CUM NE RUGĂM?

in Poeme

Noi nici acum nu ştim să ne rugăm:
Ne plîngem ca milogii, implorăm.

Ba chiar Îi cerem bani lui Dumnezeu
Adică „ochiul dracului“, la greu.

În mintea noastră e ceva confuz
Ne stăruie şi-un cîntec în auz.

Unii aplică, maşinal, clişee
Dar placa nu-i creştină, ci atee.

Ne facem cruce scurt, cu gesturi mari
De parcă alungăm nişte ţînţari.

Ne fuge gîndul de la cele sfinte
Imagini fără rost ne trec prin minte.

La cine ne rugăm? E greu de spus
La Dumnezeu, sau poate la Isus?

La nişte Sfinţi? La Precista Maria?
Cine-ar putea să-şi facă datoria?

Începem hotărîţi, cu primul pas
Dar ne grăbim şi ne uităm la ceas.

Şi care este tonul potrivit:
Cu voce tare? Poate doar şoptit?

Ori doar în gînd, cu pleoapele lipite
Lumină să nu intre, nici ispite?

Eu cred că rugăciunea cea mai bună
Care alungă norii de furtună

Şi-aduce pacea-n suflet, tuturor
La ceruri ajungînd fulgerător

Este căderea în genunchi, smerită
Iar forţa ei în cer e înmiită.

Vrea umilinţă Domnul de la noi –
E aur pur în Ziua de Apoi.

Întîi şi-ntîi să-I mulţumiţi, mereu
Cu lacrimile-n glas, lui Dumnezeu

Fiindcă El, doar El ne ţine-n viaţă
Ne dă puteri din slava Lui măreaţă.

Ce-i viaţa noastră decît scumpul har
Pe care Dumnezeu ni-l dă în dar?

La gura voastră îngerii se bat:
E limba unui clopot fermecat.

Iată de ce aduceţi mulţumire
Fărîmei noastre de dumnezeire.

Lăcaşul ei e-n inimă sădit
De cînd părinţii dragi ne-au zămislit.

„Particula lui Dumnezeu“? Posibil!
Acela e chivotul cel sensibil.

Acolo, zilnic, să vă spovediţi
Şi o să fiţi, de-a pururi, fericiţi.

11 iulie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI