Curiozităţi, la limita dintre viaţă şi moarte (9)

in Lecturi la lumina ceaiului

Un loc de ultim moment în Westminster Abbey, pentru un liber-cugetător

Charles Darwin (1809-1882), unul dintre cei mai mari savanţi care au trăit vreodată, este cel ce a propus teoria evoluţionistă. Naturalist şi colecţionar neobosit, a profitat, la vîrsta de 22 de ani, de ocazia de a se îmbarca pe vasul cu 3 catarge – ,,The Beagle“, pentru o călătorie în jurul lumii. Vasul era mic, de numai 30 de metri lungime, şi avea doar două cabine, una dintre ele fiind împărţită de Darwin cu un ofiţer; cabina era de numai 3/3,5 metri, iar el, care avea 1,80 m înălţime, trebuia să se aplece, pentru a putea intra. Plecarea a avut loc pe data de 10 decembrie 1831, iar călătoria a durat 5 ani. ,,The Beagle“ a vizitat America de Sud şi Pacificul, iar entuziastul Darwin s-a întors cu un bagaj în care se aflau: un jurnal de 770 de pagini, 1.751 de pagini de notiţe de zoologie şi geologie, 1.529 de specimene biologice păstrate în spirt, 3.907 piei, oase şi alte specimene uscate, etichetate. El s-a stabilit, apoi, în satul Downe, din comitatul Kent, s-a însurat cu verişoara sa şi a început să-şi dezvolte teoriile. Monumentala sa lucrare ,,Despre originea speciilor“ a apărut 22 de ani mai tîrziu, în 1858. A realizat şi o serie de experimente în propria grădină, unele dintre acestea constituind fundamentul unei binecunoscute cărţi referitoare la rîme şi efectul pozitiv al acestora asupra solului.

Darwin a murit acasă, la 19 aprilie 1882, sperînd să fie îngropat alături de copiii săi, în cimitirul satului Downe. Dar prietenii lui au demarat o campanie pentru ca el să fie înmormîntat la Westminster Abbey. Munca sa de cercetare onorase Anglia, iar el reprezenta un nume important în istoria engleză, astfel încît se cuvenea să fie înhumat alături de alţi englezi celebri, şi nu într-un mormînt necunoscut de la ţară. S-au trimis mai multe scrisori prin care se făcea apel la guvern şi la vicarul abaţiei. Campania a fost sprijinită, iar, în final, a avut succes. Acum trebuia procedat la o înlocuire rapidă a antreprenorilor de pompe funebre şi la folosirea unui sicriu elegant şi scump, în locul cutiei rudimentare de stejar în care corpul mai era încă aşezat. S-a organizat în grabă o ceremonie fastuoasă, cu toată pompa bisericească. La ceremonie au participat prietenii şi rudele, oamenii cei mai importanţi (dar nu şi regina, sau primul-ministru), precum şi „cea mai mare galerie de intelectuali ce a fost vreodată pusă laolaltă în această ţară“. Astfel, la o săptămînă după ce murise, Darwin, liber-cugetătorul, cel ce se împotrivise opiniei episcopilor, a fost înmormîntat în Westminster Abbey, lîngă nişte celebrităţi, precum matematicianul Isaac Newton şi compozitorul Händel.

Ziua în care a murit un oraş.

Povestea oraşului Pompei (1)

În dimineaţa zilei de 24 august 79 d.Chr., locuitorii oraşului Pompei, situat la poalele Muntelui Vezuviu, din Golful Napoli, au fost zguduiţi de un cutremur violent, au auzit un tunet asurzitor şi au văzut străfulgerări de foc. La ora 10 dimineaţa, vulcanul a erupt, deasupra Vezuviului ridicîndu-se un nor uriaş de fum, care avea forma unui pin. Pe străzi au început să cadă pietre albite de căldură, apoi, o ploaie de cenuşă, care îi orbea pe oameni şi care le intra în gură şi în plămîni. Totul s-a petrecut fulgerător de repede, lumea neavînd timp suficient să fugă. Pe pantele muntelui s-au prelins gaze fierbinţi şi toxice, oamenii murind, sufocaţi, în cîteva minute. Nu s-a scurs lavă, dar cenuşa a continuat să cadă, acoperind cadavrele, blocînd căile de acces şi ajungînd pînă la nivelul ferestrelor. La puţin timp după aceea, a acoperit şi casele, iar, în jurul orelor 13, întregul oraş era complet îngropat sub un strat de cenuşă şi piatră vulcanică, gros de cîţiva metri. Au fost puţini supravieţuitori, iar Pompei, împreună cu miile de locuitori (dintre care aproape jumătate erau sclavi), dispăruse de pe faţa pămîntului. Oamenii, loviţi şi ucişi în timpul activităţilor lor zilnice, au fost conservaţi, în resturile vulcanice, în poziţiile în care fuseseră surprinşi de teribila catastrofă.

(va urma)

CEDRIC MIMS

COMENTARII DE LA CITITORI