Cuvinte din Istorie folosite în mod eronat (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Hedonism

Primele imagini care apar după o căutare rapidă online a cuvîntului hedonism sînt dintr-o staţiune de nudişti din Jamaica. Pentru noi, cei care trăim în Secolul XXI, hedonismul este echivalent cu răsfăţul, cu plăcerile, în special cele de natură sexuală. Într-adevăr, sinonimele pentru hedonism includ „senzualitate”, „voluptate”, „nesaţ” „plăcere carnală”, „orgie”. Dar a pune semnul egal între hedonism şi orgie este eronat. De fapt, filosofii califică această definiţie drept „hedonism popular”.Termenul de hedonism derivă din cuvîntul grecesc „hedone” (plăcere). În esenţă, este filosofia care consideră că cele mai importante repere ale existenţei sînt plăcerea şi durerea. Plăcerea este intrinsec bună şi valoroasă, în timp ce durerea trebuie să fie evitată. Dar plăcerea poate însemna multe lucruri. Poate fi de natură intelectuală produsă, de exemplu, de o carte bună. Poate fi de natură altruistă, de exemplu, îţi ajuţi un vecin. Da, plăcerea este şi o senzaţie, inclusiv de natură sexuală, dar poate fi produsă şi de un masaj. Unele forme de hedonism promovează ideea că plăcerea pe termen scurt nu este un cîştig, dacă nu are rezultate pe termen lung asupra durerii sau suferinţei.

Epicureu

Gurmanzii se referă adesea la ei înşişi ca epicurei, adică persoane cu un simţ gustativ dezvoltat, care apreciază mîncarea şi băutura bună. Cuvîntul epicureu vine de la numele filosofului grec Epicur (341-271î.Chr), despre care se crede că ar fi fost un mare gurmand. De fapt, Epicur este considerat unul dintre cei mai importanţi gînditori hedonişti iar folosirea cuvintelor „epicureu” sau „epicureic” are, astăzi, un sens denaturat. Hedoniştii din Antichitate, aşa cum am arătat în pasajul precedent, credeau că un lucru este bun, dacă produce plăcere sau este rău, dacă produce suferinţă. Epicur era considerat un hedonist egoist, care credea că lucrurile bune sînt numai acelea de care te bucuri personal, care-ţi produc ţie plăcere. Nu ceea ce o bucură pe mama ta, pe prietenul cel mai bun sau pe colegul tău premiant. Viaţa, deşi trebuie să fie bazată pe virtute morală, are un rost doar dacă fiecare se bucură de propria existenţă în felul său. Interesant este că hedoniştii egoişti credeau, în acelaşi timp, că dorinţele lumeşti, cele de natură culinară, sexuală sau ambiţiile politice, trebuie  să fie moderate. Dacă o persoană se afundă prea tare într-o plăcere, spuneau ei, riscă să devină sclavul acelei plăceri. Aşadar, în mod ironic, epicureii de astăzi nu sînt toţi demni de admiraţia filosofului Epicur.

(va urma)

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă

COMENTARII DE LA CITITORI