Cuvinte din Istorie folosite în mod eronat (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Stoic
Stoicul este, într-o anumită măsură, considerat opusul epicureului. O persoană căreia, de exemplu, i-a murit soţia în tinereţe şi a rămas cu doi copii de crescut poate fi numită stoică, dar cu condiţia de a-şi fi acceptat soarta cu dîrzenie şi de a fi depus toate eforturile fără lamentări. Pentru că ştim că acesta este un stoic – cel care acceptă orice întîmplare a vieţii fără a se plînge şi fără a-şi exterioriza sentimentele. Numai că nu e chiar aşa.
Vechii stoici erau cei care urmau învăţăturile stoicismului, o şcoală de gîndire filosofică, apărută în jurul anului 300 î.Chr., în Grecia Antică. Foarte popular şi în Imperiul Roman, stoicismul se baza pe meditaţie, conştiinţa permanentă a sinelui şi autoevaluare; oferea practicanţilor săi precepte teoretice şi texte motivaţionale asupra cărora să mediteze. În esenţă, era un fel de religie şi, în anumite privinţe, seamănă extrem de mult cu Creştinismul. Aşadar, cum a ajuns cuvîntul stoic să fie asociat cu resemnarea interiorizată, fără manifestarea emoţiilor? Stoicii petreceau foarte mult timp meditînd asupra morţii sau asupra apropierii morţii, considerată testul suprem al caracterului unei persoane. Ei mai credeau că sentimente precum frica, invidia sau dragostea pasională erau rezultatul unor false judecăţi, aşa că un adevărat stoic era imun la toate acestea. O viaţă morală (virtutea era considerată necesară fericirii) era o existenţă lipsită de pasiune şi sentimente.

Cinic
Tot grecii sînt cei care au dat lumii un cuvînt al cărui sens a fost denaturat în timp – cinic. În zilele noastre, termenul descrie o persoană care crede că toţi oamenii sînt motivaţi de interese egoiste, o persoană negativistă, care pune mereu la îndoială ceea ce alţii spun sau fac. Dar cinicii din Grecia Antică erau filosofi care practicau autocontrolul, ascetismul şi trăiau în sărăcie, considerînd că astfel poate fi atinsă virtutea morală. Plăcerea era dispreţuită. Un cinic celebru este Diogene din Sinop, care a renunţat la orice confort, plăceri şi convenţii sociale în strădania sa de a duce o viaţă morală. De pildă, obişnuia să umble desculţ prin zăpadă pentru a-şi învăţa organismul să se adapteze la frig. În acelaşi timp, însă, simţea că este de datoria sa să-şi admonesteze semenii sau să-i reclame dacă îi surprindea bucurîndu-se de lux şi de plăceri. Diogene se pare că a fost şi cel care a transformat accepţiunea iniţială a termenului în ceea ce îl defineşte astăzi.

Karma
Ceea ce ştim astăzi despre karma, cuvînt care a ajuns să fie folosit în viaţa de zi cu zi, este echivalent cu expresia „după faptă şi răsplată”, fie în sens pozitiv, fie negativ. A primi ceea ce meriţi, în funcţie de comportamentul tău. Dar karma nu funcţionează pe bază imediată, aşa cum ne-am obişnuit să catalogăm anumite întîmplări. Nu. Karma este un concept hindus şi budist care spune că toate acţiunile unei persoane, dintr-un şir de reîncarnări succesive, îi influenţează destinul. În esenţă, karma este justiţia retributivă; eşti pedepsit sau răsplătit, dar într-o viaţă viitoare, în funcţie de faptele tale din existenţa prezentă. Conceptul nu poate fi înţeles şi nici nu este valabil fără credinţa reîncarnării.

Orwellian
Acest cuvînt îţi dă fiori. Orwelliană este orice situaţie similară cu cea descrisă de George Orwell în romanul său intitulat „1984”. Cartea descrie un sistem totalitar din viitor care controlează gîndirea indivizilor, cu un guvern care supraveghează populaţia şi o lume în care lucrurile rele primesc nume care le fac să sune bine. Termenul s-a răspîndit încă din 1950 şi este folosit pentru a cataloga tot felul de situaţii, în general în sens negativ. Mai aproape de noi, scandalul NSA sau legile care permit poluarea Planetei sînt, adeseori, influenţate de acest cuvînt cu conotaţii malefice. Dar George Orwell a mai scris şi alte romane, fiind chiar un gînditor socialist. De asemenea, spun mulţi, a fost chiar o persoană de treabă. Aşadar, cuvîntul orwellian ar trebui să însemne că cineva este un admirator al lui George Orwell, al ideilor şi cărţilor sale. Ceea ce este interesant, dincolo de conotaţia predominant negativă a termenului, este că persoane cu orientări politice diferite l-au folosit pentru a descrie conceptele la care nu aderă. Acest lucru poate induce în eroare o persoană nefamiliarizată cu opera scriitorului.

Sfîrşit
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă

COMENTARII DE LA CITITORI