DĂ-TE PRINS, VAMEŞULE!

in Lecturi la lumina ceaiului

Hotărît lucru, gaşca băsistă a intrat în anul morţii! E disperată! Nu ştie cum să-şi scape pielea. Zadarnic varsă tone de dejecţii, în casele oamenilor, vidanjele PDL Realitatea TV şi B1 TV, cu vîrfurile de lance tocite Costi Găozaru – Lavinia Şandru şi Sorina (Sirena) Matei, care mă înjură, cu spume la gură, debitînd cele mai scelerate minciuni. Şi tot în zadar sînt trimise la alte posturi de televiziune nişte slugi, de teapa electricianului cu faţă de frizer mort şi cu cacofonie chiar în nume, Costică Canacheu. Finalul Epocii Băsiste e aproape. Că mult a fost, puţin a rămas. Pînă aici ţi-a fost, Chiorule! Întîi îţi trag un croşeu la bărbie pentru decoraţia „Steaua României“ (pe care ai încercat să mi-o retragi în 2007), după care, cînd te apleci, te prind cu un upercut la pateu (pentru eliminarea PRM din Parlament, în 2008, şi pentru frauda neruşinată de la 2 noiembrie 2014), iar atunci cînd vei fi la pămînt, cu privirea şi mai împrăştiată, cerşind o gură de „apă de foc“, sau din spanacul lui Poppeye Marinarul, îţi voi administra o fiolă de urină, din raţia Monicăi Macovei, protectoarea lui Gregorian Bivolaru. Iar acesta e doar începutul. Pentru că n-ai avut milă de oameni şi ai călcat pe cadavre – tocmai tu, un cadavru ambulant.

Astăzi, însă, voi scrie despre Buldog. A apărut de nicăieri, prin anii ’90, după ce furase, vîrtos, pe la vămile din Oradea. Rareori mi-a fost dat să întîlnesc în viaţă un individ care să mintă cu atîta neruşinare. La emisiunea realizată azi, miercuri, de Paula Rusu, la postul România TV, acestui nenorocit i s-au adus acuzaţii grave. Nu de către mine, ci de către numitul Claudiu Florică, din a cărui depoziţie, făcută în faţa procurorilor, reiese că porco-buldogul a primit mită, în campania electorală din anul 2004, 80.000 de euro. Abordat telefonic, vameşul l-a luat pe NU în braţe. Nu-l cunosc… N-am auzit… Numai minciuni… Atunci, am vorbit şi eu, zicînd că şpaga de 80.000 de euro e floare la ureche, un mărunţiş, faţă de cele 300.000.000 de euro pe care şi le-a tras borfaşul din contractul fraudulos cu EADS – şpagă împărţită, frăţeşte, jumi-juma, cu Traian Băsescu. Adevăruri pe care i le-am aruncat în faţă (în ochi) şi printr-un SMS pe care i l-am dat a doua zi după alegeri.

Am pomenit şi de SMS-ul prin care jigodia alcoolizată mi l-a dat în aceeaşi zi, ameninţîndu-mă cu… Poliţia (?!). Întrebat de realizatoare dacă mi-a dat un asemenea SMS, mafiotul cu capul ca o buturugă, fezandată în palincă, iar l-a luat pe NU în braţele alea scurte (asta-i culmea, să ai braţe scurte, dar „mînă lungă“!): „N-am primit nici un SMS de la domnul Vadim… Nu i-am dat nici un SMS“ etc. etc. Numai că, după 10 minute, am trimis SMS-ul la România TV, care l-a mărit şi l-a postat pe micul ecran – se poate vedea în imaginea alăturată. Şi atunci, cine minte? Dacă borfaşul ăsta minte în ceea ce priveşte o chestiune evidentă, atunci e la mintea cocoşului că minte şi în probleme grave, care îl pot arunca după gratii. Evident, a minţit şi referitor la vizita pe care i-a făcut-o lui Pazvante Chiorul, la Vila Lac 3, de ziua acestuia, pretinzînd că nu l-a mai văzut pe Traian Băsescu de cînd a murit ta-su. Pamfletarul din mine n-a pierdut ocazia de a-l face de rîs: „Fireşte că nu l-ai mai văzut faţă-n faţă, pentru că Băsescu era cu capu-n frapieră, beat mort!“. A încercat să bîlbîie nişte replici şi electricianul Canacheu, dar probabil că ăsta a fost bîţîit pe stîlpii de înaltă tensiune şi şocul l-a atins la cerebel, e redus mintal.

Dacă acest Vasile Blaga e cel mai bun produs al „şcolii băsiste“, atunci ne dăm seama cît de jalnici sînt ceilalţi…

CORNELIU VADIM TUDOR

5 noiembrie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI