D’ale Revelionului

in Alte știri

Întîi de toate, vorba lui Gigi Becali, daţi-i voie unuia fãrã vreo direcţie, stînga-dreapta, sau vreo culoare politicã anume, deci daţi-mi voie sã urez din inimã, tuturor culorilor şi direcţiilor, chiar şi celor azi albi-mîine maronii, azi de stînga-mîine de dreapta… Cãci, vorba lui Miticã Dragomir, îmi sunteţi cu toţii nespus de dragi, r’aţi ai dracului de simpatici!… Ce ziceam? Ah, da: permiteţi-mi sã vã urez tuturor, dar în special celor ca mine, adicã celor bãgaţi la mijloc, între stînga şi dreapta, un 2016 mai rãu decît 2017! Chiar mult mai rãu, de s-ar putea!!

Sper cã m-aţi înţeles exact. Nu de alta, dar sã nu pãţesc ca personajul din poveste, care-i spusese tãtînelui Împãrat cã-l iubeşte ca sarea-n bucate! Numai el ştie cîte-a pãtimit, pînã s-a dumirit ãl bãtrîn cã-i urase pozitiv. La fel şi noi: de atîta Sã trãiţi bine!, urmat de înaintarea Pas cu pas spre şi mai bine, tare mã tem de ce va fi în 2017. Dar Deie Domnul sã mã înşel eu, şi sã fi avut dreptate Corneliu Vadim Tudor, cînd a scris cã sunt un ciufut cãruia-i pute absolut totul! Nici gînd sã-mi putã şi mie, precum lui Mugur Ciuvicã, doar recentul 59 % al lui Bãsescu dintr-un sondaj. Sau, precum lui Jerome K. Jerome, doar brînza de Roquefort.

Preşedintele Iohannis ne-a mãrturisit cã aşteaptã cu încredere anul 2016. Mã rog, ce altceva ar fi putut citi dumnealui de pe prompter?… Aţi pomenit vreo babã-n piaţã, spunîndu-i clientului ”Nu lua, maicã, ouãle astea, cã-s clocite?” Dar poate cã preşedintele nostru a fost sincer optimist, aşa s-o vedea futurul din Miami, bãtînd în roz. Poate şi dinspre Parlamentul care tocmai şi-a votat pensiile speciale, cã de votat alte legi, în afara celei vizînd cîinii ciobanilor (asta era problema nr. 1 a României!), nu prea mai are timp. Ori dinspre guvernul tehnocrat, ale cãrui declaraţii de avere bat cãtre Top 300. Şi al cãrui ”ministru de 2 lei” (citesc pe Internet cã subalternii de la Finanţe l-au botezat Purcica) ne ia de urechi pe motiv cã îndrãznim sã fim nemulţumiţi cu penultimele salarii minime din Europa! Cã la cele maxime nu-i o problemã, acolo suntem pe podium… Apropo, domnule Cioloş: pe fiinţa respectivã o mai pãstraţi şi în 2016 de-a dreapta dumneavoastrã?! Pentru gogomãnii asemãnãtoare, dovedind nepãsare şi jignind grav românul necãjit, Victoraş de la Victoria i-a uşuit imediat pe alde Rus-Barbu-Stroe!

Cine n-ar vrea sã-l aştepte cu încredere pe 2016, numai cã… Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, cînd mã gîndesc la Corupţia cea liniştit curgãtoare, urmatã de puşcãriile catifelate ale vilelor cu piscinã; ori la industria cea dispãrutã mai fãrã urmã decît Codruţ Marta şi Elodia la un loc; ori la agricultura cea scãpatã de grija irigãrii la scarã naţionalã, dar inundatã de retrocedãrile fãrã numãr-fãrã numãr… Apropo, am uitat sã-l colind pe Paulicã de Românica: Sorcova, sorcova,/Poate-ajungi la Rahova!/Dar fi tare ca oţelu’,/Nu mai leşina ca mielu’!

Cît despre Lia Colţuroasa… Pomeţii ei mã trimit automat spre Cruella de Mon, cea din 101 retrocedãri… scuzaţi, 101 dalmaţieni. Dar şi pe ea o colind cu toatã dragostea, în neaoşã tradiţie româneascã: Capra mea de la Sinaia/Şi-a spart capul cu tigaia,/Ţa-ţa-ţa, cãpriţã, ţa,/Nu te da, nu te lãsa!/Bea un whisky cu sifon/Şi-ai sã scapi de presion!

Ee, gîndindu-mã la toate acestea, dar şi la multe altele, repet, tare mi-e fricã de 2017! Cã, dacã de-aici nu, de dincolo nu, iar din partea ailaltã nici atît, de unde puii mei de Crevedia, intraţi şi ei în insolvenţã de un an şi ceva, sã ne mai redresãm economic?!

Gigi Becali, cã de la el începusem… Deşi ne anunţã pe mai toate canalele TV cã s-a lepãdat de cele pãmînteşti, dedicîndu-i-se integral lui Dumnezeu; deşi lumii vesteşte cã, înconjurat de îngeri, colindã cu STEAUA pe la casele creştinilor şi cã va ridica mai multe biserici decît Ştefan cel Mare… Îi doresc, tot din inimã, ca, în 2016, şi cele pãmînteşti sã fi uitat complet de el. În sensul sã nu se trezeascã naibii, în zorii altei dimineţi rãcoroase, cã-l colindã nişte pãmînteni, cu DINAMO!

Iar acum, gata, o pornim cãtre lucruri mai vesele! Mai exact, cãtre programele de Revelion ale televiziunilor. Nici aici n-am scãpat de obsesia audienţei, pe 1 şi 2 ianuarie fiecare canal bãtîndu-se cu pumnii în piept cît de mulţi telespectatori le-au urmãrit prestaţiile. Dar mai ştii?, or fi fost toţi pe primul loc, cã prea vorbeau cu foc! Eu unul am rãmas nedezlipit de Naţional TV-ul Corinei Chiriac, chit cã, în urmã cu câţiva ani,  mult îndrãgita mi-a fãcut praf un Revelion! Sceneta jucatã acum de ea, împreunã cu Nae Alexandru şi Gabriel Dorobanţu, precis s-a inspirat din ceea ce am pãţit atunci: 300 de euro tacîmul, dar o singurã toaletã la 300 de persoane, şi aia fãrã apã curentã!! Başca vreo 50 de puradei, între 3 şi 7 ani, fugãrindu-se toatã noaptea pe sub mesele noastre şi tãvãlindu-se pe ringul de dans! Mã rog, nu fusese Corina vinovata principalã, ci restaurantul acela rusesc, de pe Strada Speranţei, la parter… Pardon, de pe şoseaua Otopeni, parter şi 2 etaje, cãruia mult îndrãgita îi fãcuse reclamã mai ceva decît Stela şi Arşinel, farmaciei Catena. Puţinticã rãbdare, cã ajungem imediat şi acolo…

Butonînd scurt şi pe alte programe, aşa, la ochiul liber, am impresia cã pe toţi i-ar fi bãtut la fund Revelioanele TVR de altãdatã. Cele cu Toma Caragiu, ?tefan Bãnicã-senior, Aura Urziceanu, Dem Rãdulescu, Puiu Cãlinescu, Amza Pellea, Mihãilescu-Brãila, Anda Cãlugãreanu, Margareta Pâslaru… Acum, însã, pe partea divertismentului, TVR e mai zdrenţe decît Revelionul de la restaurantul rusesc! Doi prezentatori fãrã sare şi piper ne prezintã la nesfîrşit aceleaşi scheciuri, vechi de juma’ de secol! Aud cã nici redacţie de divertisment nu mai au. În schimb, deşi se vorbeşte cã nu vor transmite nici europenele de fotbal, au tupeul sã cearã mãrirea taxei TV!

La B1 TV, iertatã fie labofonia!, într-o emisiune moderatã excelent de o tînãrã cãreia, din pãcate, nu i-am reţinut numele, au apãrut Stela Popescu şi Horia Moculescu. Horia, ca de obicei, era nevorbit. Printre picãturi, deci cînd mai trãgea el aer în piept, Stela (care recent împlinise 80 de ani, sau 80 de kilograme, n-am reţinut exact nici chestia asta…) regreta zãpezile d’anţãrţ. Altfel zis, se vãita cã nu mai are la dispoziţie textele umoristice de altã datã. Pardon, scuzaţi, bonsoir, coanã Stelo! Vã informez pe aceastã cale cã i-am trimis directorului vostru artistic, Vasile Muraru, nu mai puţin de 4 (patru) texte, fãrã sã primesc vreun rãspuns de la el! S-o fi temut, nãsosul, sã nu se repete povestea cu tipul care i-a scris de Anul Nou 1972 faimosului John Lennon, rugîndu-l sã-i dãruiascã 10.000 de lire, fiindcã vrea sã facã o excursie în jurul pãmîntului. Niţel mai elegant decît Muraru, Lennon i-a trimis o scrisoare necunoscutului, sfãtuindu-l sã ia lecţii de meditaţie transcedentalã, cu ajutorul cãrora va putea face, gratuit, o excursie imaginarã pe tot globul. În 1981, la un an de la moartea lui Lennon, tipul a vîndut la o licitaţie scrisoarea artistului, obţinînd pe ea 25.000 de lire! Dar, mã rog, Anglia e Anglia, Lennon era Lennon, iar Muraru e cam Vasile…

Unul din texte, Femeia cu barbã, cu final muzical, trimis  imediat dupã Eurovisionul cu pricina, deci cînd ideea era ”caldã”, îl scrisesem cu gîndul la dumneata, coanã Stelo. Şi-ar fi venit mãnuşã, nu alta! Ca sã nu-mi laud eu ”puiul de cioarã”, te mai informez cã, neprimind rãspuns, scheciul s-a jucat cu mult succes într-un club stand up comedy. Dupã ce am trimis un alt text, scris special pentru matale şi conul Arşinel, Ghici cine vine la micul dejun?, maestrul mi-a telefonat imediat, spunîndu-mi cã îi place mult, şi cã îl va bãga cît de curînd într-un spectacol. Nu în cel aniversar, al dumitale, fiindcã în acela cicã doreai sã interpretezi doar texte de Puiu Maximilian. Ceea ce ar fi fost de înţeles. Numai cã în spectacolul cu pricina, dacã ne referim la cel de la Palatul Copiilor, matale ai şezut mai mult pe scaun, abia rostind cîteva vorbe.

Am mai propus Teatrului Tãnase şi alte douã scheciuri, tot fãrã sã primesc vreun rãspuns. Citindu-le, prietenul nostru comun, Tavi Ursulescu, a exclamat: ”Sunt super!” Nici o problemã, le voi da şi lor drumul spre cluburi de stand up comedy, unde, pe lîngã cã sunt primite cu bucurie, sunt şi mai bine plãtite. Nu înainte, însã, de a le da spre publicare în paginile acestei reviste; Sã luãm a(l)titudine!, sãptãmîna viitoare, Titi Weltmeister, peste douã sãptãmîni.

Spre marea mea surprindere, vara trecutã, fãrã ca eu sã fac vreo ofertã, în spectacolul Aer bun de Herãstrãu mi s-a jucat, totuşi, o scenetã. Una mai mult satirã, decît amara doctorie a protestului social, învelit în ciocolata umorului. A hazului de necaz, care ne ţine verticali de secole. Ceea ce, Deie Domnul sã mã înşel din nou, pe mine unul mã trimite spre ideea de fricã. Marele Constantin Tãnase, în plinã ocupaţie germanã, ştergea pe jos cu Herr Oberlicht, iar în plinã ocupaţie ruseascã îl fãcea de douã copeici pe soldatul Davai ceas-davai palton! Mamã-mamã, ce-ar fi fost acum la gura lui Tãnase, cu atîtea subiecte grase! La voi, însã, coanã Stelo, nene Arşinel, ciocu’ e mic. Mic de tot!… Bãşcãliţi acelaşi autobuz care întîrzie, acelaşi ospãtar care încarcã nota de platã… Sau, ca Vasile Muraru, împreunã cu noua lui partenerã, jucaţi un ”scheci tirolez”, pastişat dupã celebrele jodlere de acum j’de ani ale lui Caragiu-Cãlugãreanu….

Prin anii ’80, deci în plinã ”ocupaţie” comunistã, Arşinel era cu totul altul. Nu-i uit monologul Mi-e fricã! Citez din memorie: ”Recunosc, mi-e o fricã de mor! Mi-e fricã sã mai deschid frigiderul, ca nu cumva sã-l aud dinãuntru pe Ion Ghiţulescu strigînd gooooool! Mi-e fricã sã mai pun mîna pe calorifer, ca nu cumva sã-l confund cu congelatorul. Cel mai fricã mi-e la serviciu, cînd şeful îmi cere sã-i prezint situaţia la zi… Cum sã-i spun eu şefului care-i situaţia?! Cine mai are curaj sã-i spunã şefului care e situaţia?! De un singur lucru nu mi-e fricã: sã-mi declar cinstit numele, atunci cînd un cetãţean cu atribuţii se intereseazã cine-i tipul care a îndrãznit sã rosteascã vorbele astea? Mã prezint imediat, cu toatã rãspunderea: pe mine mã cheamã… Nicu Constantin!”

De unde aceastã metamorfozã a starului Estradei, cã profesorul Lucan l-a operat de rinichi, nu de curaj?… Simplu: înainte era ACTOR, acum a devenit director. Deci, abia acum îi e fricã, nemaiavînd doar grija lui, ci şi a zecilor de salariaţi. Cã, dacã supãrã pe cineva, odatã se închide robinetul! Plus cã nu mai pupã cît e hãul certificatul de revoluţionar…

În rest, distracţie mare, neamule! De parcã s-ar fi dat startul la Cîntarea României pe stil nou, politicienii şi oamenii de afaceri au trecut pe romanţe, pe manele, pe ce vrei şi nu vrei. Care mai fals, care foarte fals, alde Ludovic Orban, Maria Grapini, Monica Tatoiu, Mircea Geoanã, Gigi Becali, Ion Iliescu ne-au asaltat timpanele. Dansul lui Tãlmãceanu şi aria lui Anca Constantinescu (iertaţi cacofonia) nu pãreau a ţine de Cîntarea României, ci, mai degrabã, de Halloween. Televiziunile ne-au prezentat şi înregistrãri mai vechi, cu Elena Udrea cîntînd. Acum, desigur, nu-i mai arde de aşa ceva. Acum o cîntã alţii pe ea. Cã, mai nou, asta ar fi o a treia variantã la Cîntarea României: ne cîntãm unul pe altul într-o veselie! Nu-i vorbã, cîntãreţii au şi ce sã cînte!

Imediat dupã revoluţie, Fãnuş Neagu scria cã ţara se împãrţise în douã – jumãtatea care trãgea, respectiv jumãtatea în care se trãgea. Parafrazîndu-l, chiar plagiindu-i niţel şi pe Fãnuş, dar şi pe Eminescu, se poate spune cã acum s-au format alte douã ”cete large”: cei care furã în neştire, respectiv cei care sunt furaţi.  Pentru primii, LA MULŢI ANI! De data asta, cu executare.

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI