DALI – JURNALUL UNUI GENIU (3)

in Polemici, controverse

James tocmai ne lãudase oraşul Cimbrone, situat aproape de Amalfi – oraşul care l-a inspirat pe Wagner cînd a compus „Parsifal“. Ne-a invitat, pe Lorca şi pe mine, sã mergem sã stãm acolo o perioadã –  cît doream. Timp de 3 zile, prietenul meu s-a zbãtut în aceastã dilemã angoasantã: sã meargã sau sã nu meargã? La fiecare sfert de orã – se rãzgîndea. Se temea ca tatãl sãu, bolnav de inimã, şi care se afla în Granada, sã nu moarã. În cele din urmã, Lorca a promis cã va veni şi el imediat dupã ce îşi vedea tatãl, ca sã se asigure. Între timp, a izbucnit Rãzboiul Civil. El a fost împuşcat, iar tatãl sãu este, şi astãzi, în viaţã.

Mai, 1953, Port Lligat

Mi-am petrecut iarna, ca de obicei, la New-York, unde am repurtat cele mai mari succese – de toate felurile. De o lunã, sîntem la Port Lligat. Astãzi, ca şi anul trecut, am decis sã-mi reiau Jurnalul. Inaugurez întîiul de mai lucrînd cu frenezie, pradã unei dulci angoase creatoare. Nicicînd mustãţiie mele n-au fost atît de lungi. Tot corpul îmi este închis în veşminte. Numai mustãţile îmi stau în afarã.

– Orice lucru poate fi bine, sau prost fãcut. La fel şi în cazul picturii mele!

– Sã ştiţi cã cea mai uimitoare viziune pe care mintea voastrã o poate imagina poate fi pictatã cu talentul artizanal al lui Leonardo da Vinci sau Johannes Vermeer.

– Pictorule, tu nu eşti un orator! Picteazã, deci, şi taci din gurã!

– Dacã refuzaţi sã studiaţi anatomia, arta desenului şi a perspectivei, legile matematice ale esteticii şi ştiinţa culorii, daţi-mi voie sã vã spun cã acesta este mai degrabã un semn de lene, decît de geniu.

– La naiba cu capodoperele leneşe!

– Începeţi prin a desena şi picta ca vechii maeştri, şi abia dupã aceea pictaţi aşa cum credeţi; veţi fi întotdeauna respectaţi.

– Gelozia celorlalţi pictori a fost întotdeauna barometrul succesului meu.

– Pictori, fiţi bogaţi, mai degrabã decît sãraci. Şi pentru asta, urmaţi-mi sfaturile.

– Cu Georges Braque – la fel ca Voltaire cu Bunul Dumnezu – ne salutãm, dar nu ne vorbim!

– Henri Matisse: triumful gustului burghez şi al promiscuitãţii.

– Piero della Francesca: triumful monarhiei absolute şi al castitãţii.

– Breton: atîta şi atîta intransigenţã pentru a cãdea într-o atît de neînsemnatã dizgraţie.

– Louis Aragon: atîta arivism, pentru a nu ajunge prea departe.

– Paul Éluard: atîta şi-atîta confuzie, pentru a rãmîne atît de pur.

– Vasili Kandinski? Este inevitabil: nu va putea exista niciodatã un pictor rus. Kandinsky ar putea face minunate mãciulii pentru bastoane din email cloazonat, precum cel pe care-l port eu şi pe care Gala mi l-a fãcut cadou de Crãciun.

– Jackson Pollock: „marsiliezul” abstractului. Este romanticul serbãrilor galante şi al focurilor de artificii, aşa cum a fost primul taşist senzual.

– Adolphe Monticelii. Nu picteazã atît de rãu ca William Turner. Pentru cã este şi mai şters decît el.

– Încã din fragedã copilãrie, am avut vicioasa inspiraţie de a mã considera altfel decît muritorii de rînd. latã încã un lucru care este pe cale de a-mi reuşi.

 

Sfîrşit

Traducere: DANA URDEA

Prezentare şi selecţie: I. GROŞAN

COMENTARII DE LA CITITORI