DAN CLAUDIU TĂNĂSESCU: PREFAŢĂ LA VOLUMUL „SCRISORI DESCHISE“, apărut la 9 noiembrie 2005

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Născut la răspîntia timpului, de unde începe să salte clinchetul zurgălăilor de iarnă, Corneliu Vadim Tudor se năpusteşte în viaţă, asemenea unui vifor, cu talentul şi inegalabila sa imaginaţie, stîrnind admiraţii neostoite şi, uneori, contrarietăţi de neînţeles. El poartă în suflet susurul ploilor de primăvară, liniştea luminişurilor ascunse în veşnicia codrilor, dar şi şfichiuirile năpraznice ale unui viscol neîmblînzit.

Primind ca zestre de la neuitaţii săi părinţi – nişte oameni drepţi, harnici şi cu frica lui Dumnezeu – sceptrul cinstei şi dreptăţii, Corneliu Vadim Tudor va alerga mai tot timpul pe potecile abrupte, străduindu-se să ajungă la capătul acela unde dăinuie frunţile munţilor şi de unde privirile pot cuprinde pămîntul şi cerul, căzut pe linia fascinantă a orizontului.

Publicînd volumul ,,Scrisori Deschise”, Corneliu Vadim Tudor realizează o frescă a genului, care oferă cititorului o hrană sufletească asemănătoare manei binefăcătoare. Sînt pagini peste care, parcă, simţi cum au curs sudorile nesupunerii, emoţiile şi frămîntările care îl colindă, clipă de clipă, pe acest bărbat. Bunul Dumnezeu a lăsat, la naşterea lui, cale deschisă Ursitoarelor, venite lîngă leagănul din lemn să-i dăruiască, din zborul lor năucitor, o forţă rar întîlnită, o voinţă de neînfrînt şi o coroană de învingător, în care strălucesc, împletite, florile nemuritoare ale talentului şi darului de orator neîntrecut. Cu acest nou volum, autorul ne oferă o mulţime de trăiri; el aduce alintul vorbelor rostite copilaşilor dinainte ca somnul să le sărute pleoapele; nemulţumirile, culese de-a lungul timpului, căzute aproape în uitare; rugăminţile către oameni ce strîngeau în pumn buzduganul puterii şi care puteau să trimită binele sau răul spre cei năpăstuiţi; izbînzi şi înfrîngeri, deznădejdi iscate din suferinţele semenilor săi, încurajări, decepţii – dar, printre toate acestea, nu găseşti nici un rînd în care să aibă loc minciuna şi trădarea.

Volumul, în ciuda marelui număr de pagini, te fascinează şi te împinge spre căile necunoscute ale vieţii, unde, nu de puţine ori, uitarea, infatuarea, nedreptatea şi impostura îşi dau mîna, lăsînd în urmă neputinţă şi umilinţă. În multele scrisori ale sale, vom vedea, autorul reuşeşte să scoată la iveală continua frămîntare, dorinţa de a-şi ajuta semenii pentru o viaţă mai bună, dreptul nostru de a trăi civilizat. Observator atent al fenomenelor ce se scurg o dată cu zilele noastre, scriitorul nu face nici cea mai neînsemnată concesie nedreptăţii şi necinstei. Cunoscut ca un mare iubitor al gliei româneşti, Corneliu Vadim Tudor nu se sfieşte să-şi arate această înflăcărată dragoste, riscînd, nu de puţine ori, să fie privit – mai cu seamă de cei ce ar vrea să stăpînească, fără drept, o parte din pămîntul ţării noastre – ca un naţionalist şi patriot exagerat. Dar, el chiar este un mare patriot!

În rîndurile scrise de el recunoaştem nesupunerea faţă de cei care au condus ori conduc ţara şi care nu au izbutit să facă prea multe lucruri bune pentru acest popor greu încercat. Autorul izbuteşte un lucru extraordinar, păstrînd, cu un fel de zgîrcenie, toate scrisorile trimise de el în decursul timpului, pentru a le aduna într-un volum care, sînt convins, va stîrni, precum un vîrtej tulburător, curiozitatea cititorilor.

Prin ,,Scrisori Deschise”, el ne dezvăluie, fără să vrea, calităţile sale: un suflet curat şi cinstit, curajos, dispus să suporte oricare dintre rigorile societăţii şi legilor atunci cînd e vorba de hotărîrea, indiferent faţă de cine, de a face dreptate. O să întîlnim în paginile cărţii scrisori adresate şefilor de state, diverşilor conducători, unor iluştri profesori, miniştri ş.a.m.d., în care dorinţa autorului de a aduce binele îl împinge aproape de limita imprudenţei. Dar, indiferent de ceea ce se întîmplă, Corneliu Vadim Tudor nu se opreşte, merge mai departe! Curajul lui de a-i trimite o telegramă generalului Ilie Ceauşescu, cerîndu-i, fără ocolişuri, să împiedice demolarea Bisericii Sfînta Vineri şi a altor lăcaşuri de cult, ca şi scrisoarea prin care îşi anunţa demisia din Partidul Comunist Român şi de la AGERPRES, fac dovada că Vadim a fost un nesupus şi nu a tolerat, niciodată, abuzul, necinstea şi incompetenţa.

Cartea reprezintă o stampă, în care curajul şi dorinţa autorului de a-şi ajuta semenii se îngemănează, făurind genul de literatură care te îndeamnă s-o citeşti într-un galop neîntrerupt, de la primele rînduri pînă la ultima filă.

Dar, lăsăm cititorilor plăcerea parcurgerii acestui volum care, cred, le va răscoli sufletele…

*   *   *

 

Vadim avea în proiectele sale publicarea celui de-al II-lea volum cu acelaşi titlu, „Scrisori Deschise“, dar nemiloasa hîrcă i-a îngheţat, în ziua de 14 septembrie 2015, degetele cu care stăpînea stiloul cu cerneală de aur, oprindu-i dorinţa nestăvilită de a dărui cititorilor încă multe din impresiile sale despre fresca societăţii în care trăim. În mai toate scrierile lui, Corneliu Vadim Tudor a răscolit adevărul despre tot ceea ce s-a întîmplat după surogatul de revoluţie din 1989 şi, nu de puţine ori, cu vocea lui şi-a înspăimîntat adversarii, dar nu numai pe ei, ci şi pe cei pe care-i „citise“ că-s mînjiţi cu necinste. Ultima adunătură care s-a speriat de Vadim a fost cea a parlamentarilor români, care nu i-au primit trupul neînsufleţit pentru a fi expus sub cupola în care el a trudit, ca senator, timp de 16 ani. Concluzia acestui gest necugetat ar fi următoarea: ălora le-a fost frică de Vadim şi mort!

COMENTARII DE LA CITITORI