Darul de a picta

in Tabletă de scriitor

 

Acum aproape un an, am participat la vernisajul expoziţiei domnului Alexandru Ionescu. Nu voi specifica locul de desfăşurare, pentru a nu da de bănuit că fac vreo manevră ţinînd de publicitatea mascată. De fapt, asta nici nu contează, cîtă vreme lucrările pictorului au stîrnit interes, şi tablourile sale au meritat să fie văzute. Precizez, însă, că manifestarea a avut loc într-un cartier mărginaş al Bucureştilor. Aici am întîlnit un public numeros, dornic să-l cunoască pe pictor şi să ia aminte la tablourile sale, realizate din combinarea culorilor, ca un profesionist al penelului, la care candoarea luminii înseamnă pasiune şi dăruire, împletite, deopotrivă, cu o maximă seriozitate. Acelora care nu-l cunosc pe Alexandru Ionescu – ceea ce este posibil, dat fiind că, oricît de informat eşti, chiar cu tehnica asta modernă, nu ai de unde să le ştii pe toate -, le putem spune că el a fost ofiţer al armatei, profesor şi, de ceva vreme, am găsit în biografia sa că este şi compozitor. Că este şi pictor, am aflat destul de tîrziu, deşi am participat la diverse vernisaje, fără să ţinem seamă de numele expozantului. Multe din picturile sale indică parcă timpul şi spaţiul în derularea lor, prin culori cu parfum de vis. Pictorul lucrează cu precauţie şi aplecare asupra pînzelor sale, care vorbesc poeticeşte, ca un zbor de pasăre cu aripi sublime, întru nemărginirea cerului şi aflarea liniştii în văzduhul ca un cuib de cerneală. Acest pictor este la fel de lapidar ca şi florile pe care le redă pe pînzele sale, pline de o lumină caldă, întru dezmierdarea ochiului, care, în strădania lui, construieşte o altă lume decît aceea pe care cu toţii o trăim ca un film cu scene reluate din viaţa zilnică, şi care nu aduc nimic bun pentru petrecerea timpului liber.

Alexandru Ionescu trăieşte, în modestia sa, bucuria picturii, pe care o cultivă cu talent şi îndemînare, în imagini scoase din adîncul penelului cu darul muncii şi a unei strategii de creaţie care-i fac cinste. El pictează pentru bucuria noastră, a iubitorilor de artă, care simţim chemarea de a zăbovi măcar pentru o clipă în faţa unui tablou de-al său, pentru a descoperi dimensiunile unor opere ce ţin de destinul unui artist de anvergură, care face poezie din culori, iar din poezie – pictură cu un final măreţ, pentru contemporanii săi şi lumea în care trăieşte.

Alexandru Ionescu este una dintre cele mai frumoase surprize pe care le-am descoperit în expoziţia sa personală. L-am perceput ca un zelos mînuitor de penel şi ca un tehnician format la şcoala picturii tradiţionale. Iată un om, o carte, un nume: Alexandru Ionescu, o personalitate a culturii noastre, care poate fi luat ca exemplu de discreţie şi tenacitate. Curajul lui artistic este de notorietate publică, la care subscriem cu deplină convingere.

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental’”

COMENTARII DE LA CITITORI