Datoria de a avea o memorie afectivă

in Polemici, controverse

Un mare om de cultură, academicianul George Păun, a trimis colaboratorilor revistelor de cultură din ţară şi de peste hotare, în zi de iarnă proaspătă, o frumoasă urare „La Mulţi Ani Ţării. Să ne păstrăm glia şi simţirea românească; atîta datorie avem faţă de strămoşii noştri şi de urmaşii noştri. Cu recunoştinţă pentru cei care
gîndesc la fel“.
De astfel de îndemnuri avem nevoie întotdeauna, şi în pragul primăverii ogoarelor, şi în arşiţa verii dogoritoare pe nisipul de la Mamaia, şi în pîrgul toamnelor darnice, şi iată – şi în iarna cea aducătoare de fulgi cu poveşti, dar cu geruri năprasnice. Nu ştiu cum se face, dar mai ales în ultimii ani, în zilele de sărbătoare este senin, de parcă Firea întreagă ne-ar împărtăşi dorinţa de a spera. A fost sărbătoare cînd s-a reinaugurat Arcul de Triumf din Bucureşti. Atunci, am simţit nevoia ca ochii minţii să urmărească prima paradă de pe Podul Mogoşoaei, sau, mai înainte, cînd se întorceau trupele noastre din bătăliile de dincolo de Dunăre. Este o emblemă a istoriei noastre din vremurile în care strămoşii ne apărau glia. Mîndria de a fi din viţa acelor viteji trebuie plătită cu datoria de a ne apăra viitorul. Nici un copac nu poate rămîne în picioare, dacă îi sînt smulse rădăcinile, nici o naţiune nu înfruntă vicisitudinile evenimentelor viitoare, dacă nu păstrează amintirea sacrificiilor făcute numai ca ea să existe.
Monumentul maiestuos al Arcului de Triumf din Bucureşti este replica Arcului de Triumf din Paris – proporţiile sînt identice, doar dimensiunile sînt diferite. Cum dintotdeauna s-a considerat că Franţa este sora mai mare a României, cele două monumente sînt expresia fidelă a raporturile reciproce – îndeosebi culturale – stabilite de secole. S-au împlinit 200 de ani de cînd Napoleon I a dat ordin să se construiască un arc de triumf spre slava Marii Armate şi să se pună piatra de fundaţie, iar 30 de ani mai tîrziu a fost inaugurat monumentul. Acolo, Istoria vorbeşte. Acolo, parizienii se opresc să o asculte. Se întîmpla în ceas de amurg cînd am avut şansa să mă aflu în preajma acelui monument. Se adunase lume chiar sub Arcul de Triumf, de o parte şi de alta a Mormîntului Soldatului Necunoscut. Erau orele 6,30 şi reprezentanţi ai Asociaţiilor Foştilor Combatanţi reaprindeau, în mod simbolic, torţa. Spun simbolic, pentru că, din ziua de 11 noiembrie 1923, flacăra nu s-a stins niciodată. Atunci, jurnalistul Gabriel Boissy a sugerat ca la mormîntul ostaşului necunoscut să ardă „Flamme de souvenir“ („Flacăra amintirii“), sau poate mai potrivit s-ar numi „Flacăra Memorială“, iar opinia publică a îmbrăţişat ideea. Se depun coroane de flori, drapelele Asociaţiilor Foştilor Combatanţi din toate regiunile Franţei sînt în bernă, se păstrează un moment de reculegere, după care răsună La Marseillaise. Pe acest fundal sonor, autorităţile prezente semnează în Cartea de Aur şi salută asistenţa. Ceremonialul transmite un mesaj emoţionant, purtător de recunoştinţă şi de speranţă. În el se regăsesc nu numai tradiţia şi istoria Franţei, ci şi a Europei.
Arcul de Triumf din Bucureşti este mai tînăr, însă pentru noi are pecetea istoriei. În luna mai, cînd evenimentele naţionale şi cele ale Europei se suprapun, gîndul ne poartă cu recunoştinţă la soldatul român necunoscut, cu speranţa într-un viitor meritat.

Prof. univ. dr. Crina BocŞan

COMENTARII DE LA CITITORI