DE 6 LUNI, S-A LÃSAT BEZNA

in Lecturi la lumina ceaiului

Au trecut 6 luni de la despãrţirea de Corneliu Vadim Tudor, cel care a fost unic prin tot ceea ce a fãcut. Preşedinte al Partidului România Mare, senator al Parlamentului României, vicepreşedinte al Senatului, europarlamentar al României, poet talentat, prozator prolific, pamfletar spontan şi plin de haz, care biciuia moravuri punînd rãul la pãmînt, nu cu arma în mânã, ci cu stiloul, orator inegalabil, patriot desãvîrşit, ziarist care a creat, alãturi de Eugen Barbu, revista „România Mare“ şi ziarul ,,Politica“, dar şi cotidianul „Tricolorul“. Un om care, tot în mod desãvîrşit, a dat naştere unei mişcãri patriotice finalizatã prin apariţia unui partid. Acest Partid, care, la început, a fost unul dintre zecile de partide şi partiduleţe efemere care apãruserã, dupã anul 1990, mai dese decît ciupercile, a ajuns, în anul 2000, al doilea Partid al Ţãrii, Vadim însuşi fiind semifinalist la alegerile prezidenţiale din acel an.
Tot ce a fãcut Vadim a fost unic – dacã ar fi sã menţionãm numai longevitatea revistei „România Mare“, înfiinţatã acum 26 de ani, singura revistã care supravieţuieşte fãrã sã fie subvenţionatã de stat, ori folosind bani proveniţi din şantaje înjositoare sau pornografie, şi nici din sponsorizãri preferenţiale, ci doar din sudoarea minţii şi din talentul inegalabil al Tribunului. Revista şi ziarele sale au fost întotdeauna susţinute de talentul sãu sclipitor şi de capacitatea de a-şi apropia colaboratori înzestraţi, care, însã, trebuiau sã se adapteze rigurozitãţi necesare funcţiei de director al revistei, calitate moştenitã şi de fiica sa cea mare, Lidia. Cunoscãtor, ca nimeni altul, al limbii române, necruţãtor cu cei care o stîlceau, Corneliu Vadim Tudor a fãcut din revista „România Mare“, ca şi din cotidianul „Tricolorul“, repere de temut în lupta împotriva nedreptãţilor tot mai sfîşietoare care împovãreazã viaţa de zi cu zi a românilor şi întineazã renumele ţarii. Nu a fost uşor sã fii senator, la uşa cãruia stãteau, ca la Maglavit, zeci de nedreptãţiţi, de victime ale tranziţiei, nu a fost uşor sã ţii, sãptãmînal, discursuri politice fulminate în Senat, în apãrarea drepturilor cetãţeneşti, a tezaurului naţional şi cultural al ţãrii, care era în pericol, ca în cazul Roşia Montanã, sau în cazul tergiversãrilor legate de soarta Tezaurului Românesc, aflat, încã în mare parte, la Moscova. Nu a fost uşor sã fii autorul a 38 de cãrţi sau sã fi stat alãturi şi sã fi discutat cu personalitãţi de frunte ale lumii moderne ca Nelson Mandela, Papa Ioan-Paul al II-lea, Regele Juan Carlos al Spaniei, sã fii participat, ca senator şi vicepreşedinte al Senatului Romaniei, la discuţii cu scriitori şi parlamentari de prim rang din Grecia, Rusia, China, Turkmenistan, Libia, Africa de Sud, Belgia şi Franţa.
Sã iubeşti România şi pe români şi sã te implici în rezolvarea problemelor lor, sã organizezi, timp de ani în şir, în fiecare lunã, „Cina Creştinã“, oferind alimente unui numãr de peste 120 de familii cu venituri scãzute, dar şi vãduvelor unor mari oameni de culturã, cum a fost soţia maestrului Nicolae Florei şi soţia lui Eugen Barbu, sau soţiile unor foşti deputaţi, aflate în deznãdejde. Nu a fost în zadar, dar nici uşor, sã atragi în Partidul România Mare personalitãţi de frunte ale medicinei româneşti, cum ar fi regretatul dr. Iulian Mincu, fost ministru al Sãnãtãţii, general(r) dr. Ion Cârciumaru, dr. urolog Mihai Marinescu, prof. dr. Alexandru Ciocâlteu, Dan Gãucan, eminent medic stomatolog şi mecenã a Fundaţiei Nicolae Iorga“, de la Vãlenii de Munte, biolog Constanţa Popa, foştii miniştri Doru Palade, Cristian Traian Ionescu, scriitori şi istorici renumiţi, cum ar fi Gheorghe Buzatu, Dumitru Bãlãieţ, Mihai Ungheanu, artişti şi rapsozi: Mitzura Arghezi, Marga Barbu, Ion Dolãnescu, Angela Buciu, Irina Loghin. Nu a fost uşor sã pleci cu ajutoare de sute de mii de lei în Valea Jiului ca sã duci alimente pentru cîteva sute de familii nevoiaşe, sau sã donezi cãrţi pentru o şcoalã din Petroşani. Nu a fost uşor şi nici puţin lucru sã organizezi, anual, Premiile Fundaţiei „România Mare“, şi sã nu dai decît o diplomã pe o hîrtie, ci sã dai premii în bani unor artişti, scriitori, cîntãreţi, pictori, sportivi şi profesori emeriţi; sã oferi, timp de 18 ani, ajutoare de Crãciun copiilor orfani ai Revoluţei din 1989; sã dai premii unor elevii merituoşi de la Şcolile de Muzicã din Bucureşti şi, de multe ori, sã plãteşti biletele de cãlãtorie ale unor copii talentaţi care nu-şi puteau permite sã-şi plãteascã drumul pentru a putea participa la un concurs internaţional la care erau invitaţi; sã oferi ajutoare lunare unor scriitori sau artişti în vîrstã…. şi-mi vine în minte doar cazul pictorului Raul Şorban, de la Cluj, român printre români care a salvat numeroşi evrei de la deportare Nu a fost puţin lucru sã iniţiezi şi sã contribui la ridicarea unei statui în memoria preşedintelui american Woodrow Wilson care, prin politica sa, a susţinut respectarea promisiunilor marilor puteri de a crea România Mare. Sã menţionãm şi faptul cã, la Braşov, a fost ridicatã o statuie in memoria lui Yitzhak Rabin, om de stat şi general israelian care a fost de douã ori prim-ministru, asasinat, în plinã stradã, în 1995. Dar lista iniţiativelor şi faptelor meritorii a lui Corneliu Vadim Tudor este mult mai lungã. Sînt foarte mulţi cei ajutaţi de Vadim şi te-ai fi aşteptat ca toţi sã sarã în ajutor, acum, cînd familia Tribunului se zbate ca sã rezolve problemele legate de aşa-zise datorii pretinse de cei ce l au urît peste mãsurã pentru cã îi ridiculizase şi care au intentat procese din rãzbunare, ori din frustrãri pentru cã Vadim ştia cã aceştia erau bãnuiţi de hoţie, de imoralitate sau de incompetenţã criminalã. Poate cã Vadim a şi greşit cu vorba şi stiloul, dar credem cã nu mai conteazã faţã de cîţi oameni a ajutat, de cît bine a fãcut, de cîte cazuri de corupţie a demascat şi cu cîte nedreptãţiţi s-a solidarizat şi a înclinat balanţa în favoarea adevãrului şi a dreptãţii … Eu nu ştiu ca un alt om politic român sã fi fãcut, din iniţiativa lui şi cu banii proprii, de care, astãzi, soţia şi cele douã fiice nu mai beneficiazã, cîte a fãcut Vadim pentru cei aflaţi în necaz şi pentru a restabili adevãrul. Poporul Român nu o duce aşa cum o duce din cauza lui Vadim. Nu el a furat, a mituit, a înşelat, a minţit, a trãdat, a accidentat oameni cu maşina, a fãcut parte din grupuri de crimã organizatã, a ruinat şi sãrãcit ţara şi i-a împins pe români la pribegie. Nu pe memoria lui Vadim, care a pierit neaşteptat de repede şi pe îndurerata lui familie trebuie sã ne rãzbunãm pentru un pamflet, ci pe hoţi şi mistificatori, pe trãdãtori şi incompetenţi, pe neînchipuiţii bogãtaşi apãruţi peste noapte pentru care Vadim pusese sã se mîzgãleascã pe o cîrpã imaginea unei închisori binemeritate şi arãtase acea cîrpa în public. Ce insultã! Ce atac! Cum a putut sã facã asta? Afarã cu el din sediul partidului! Afarã cu el de la emisiunile politice ale televiziunilor! Sã rãmînã singur şi sã sufere!
Acum, prin moartea lui, s-a lãsat bezna. E ceaţã mereu, şansele, speranţele spre mai bine sînt tot mai departe de noi. Oamenii nu mai au încredere cã se pot duce la cineva sã-i asculte, sã-i ajute, sã aducã în faţa ţãrii, prin mass media, cazul lor disperat. Nu mai existã un reper, ci numai o operetã cu Justiţia fãcutã la televizor şi Injustiţia pe la spate. Mai mult, toţi cei criticaţi, demascaţi şi, de multe ori, ridiculizaţi, s-au unit, parcã, sã se rãzbune cu minciuni şi falsuri pe cele mai iubite fiinţe ale Tribunului, pe soţia şi pe fiicele sale. Toţi cei care asistã pasiv şi tac la acestã rãzbunare de dupã dispariţia Tribunului, în care sînt amestecaţi şi mulţi dintre cei pe care i-a ajutat de nenumãrate ori (şi aceştia nu au fost numai cei din familie, prieteni, cei de o vîrstã cu el ori colegi de breaslã, ci mulţi dintre cei care nu aveau bani pentru lemne sau nu li se rezolvau diverse probleme…. şi cîte şi mai cîte….). Ei bine, ce a fost bun, s-a uitat, iar ce n-a fost, trebuie rãzbunat, pe cei rãmaşi, slabi şi neajutoraţi. Se uitã faptul cã Vadim a insistat ca trupurile neînsufleţite ale lui Ion Dolãnescu şi Adrian Pãunescu sã fie depuse la Ateneul Român şi cã marea arhitectã Anca Petrescu, fost parlamentar PRM, a poposit, şi ea, pe ultimul drum, la Parlamentul pe care îl proiectase. Pentru Vadim nu a avut cine sã fie destul de convingãtor. Dar pentru cei care, inevitabil, îi vor urma, cine se va mai zbate? Cu rele, cu bune, dar mai mult cu bune, Vadim a fost inegalabil, iar dispariţia sa neaşteptatã a fost ca un trãznet din care s-au aprins şi mai mult sufletele adevãraţilor patrioţi, care nu sînt puţini şi care radiazã la Tîrgovişte, la Mangalia, la Craiova, la Iaşi, la Braşov, la Piteşti, la Nãsãud sau la Galaţi. Reţelele de socializare online dau imaginea realã a situaţiei din ţarã, care nu este cea de la televizor.
Acum, dupã 6 luni de la ridicarea lui în rîndurile celor drepţi, nu putem decît sã-i dorim odihnã uşoarã în înaltul Cerurilor, alãturi de Domnul Dumnezeu pe care L-a venerat şi L-a slãvit şi care, singur, Îi va face dreptate.
Pînã atunci… rãmîne bezna.

Mihaela Ionescu,
fost deputat PRM

COMENTARII DE LA CITITORI